O zi fără Sarkozy
În Franţa, barometrul tematic al jurnalelor televizate l-a indicat pe preşedintele Sarkozy ca ocupant al primului loc. De la alegerile din 6 mai şi chiar în timpul vacanţelor americane, presa nu a încetat să vorbească, să scrie despre el, televiziunile l-au arătat măcar o dată pe zi. Cu mult înainte de anunţul oficial al divorţului, problematica "Cecilia" se lăfăia pe copertele şi în paginile revistelor. "Această omniprezenţă mediatică, inedită pentru un preşedinte francez, a stimulat o iniţiativă, la rîndul ei inedită, ŤO zi fără Sarkozy în media», organizată pe 30 noiembrie de Adunarea pentru democraţie în televiziune (RDT)" (Le Monde, 16/17 septembrie 2007). Semnatarii apelului cer în mod imperativ: "Nu trebuie să iasă din redacţii nici o imagine, nici un sunet, nici un rînd despre activităţile preşedintelui Sarkozy! Nici elogii, nici critici, nici comentarii". Unii responsabili din presă sînt agasaţi de această propunere: "Mă înfurie această zi. E o idee grotescă, care arată suspiciunile cetăţenilor faţă de presă. Vorbim despre Sarkozy cînd ceea ce face e interesant. Dacă el va continua în acest ritm, toată lumea se va sătura de el. Nu am sentimentul că democraţia e în pericol" (Michel Aphatie, comentator politic la RTL). "Activismul preşedintelui ne obligă să ne alcătuim agenda în conformitate cu agenda lui. Cu Chirac mergeam în trap mărunt, cu Sarkozy s-a produs o acceleraţie, ne ţinem de el, ceea ce nu ne împiedică să păstrăm o distanţă critică" (Christophe Barbier - redactorul-şef de la Lâ Express). Philippe Ridet, trimis al ziarului Le Monde la Elysée, crede că Sarkozy ar trebui urmărit "aşa cum te uiţi la laptele de pe foc. (...) Sarko are talentul de a transforma o vizită aparent neinteresantă într-un eveniment politic, nu poţi să spui dinainte dacă o deplasare va fi interesantă sau nu. Eu decid dacă merită să scriu un articol sau nu, ce să scriu, cît de lung să fie... Să te ţii de Sarkozy e un serviciu cu normă întreagă. Eu trebuie să mă descurc cu analizele sau anchetele care permit trecerea de la descriere la descifrare". Presa franceză din ziua de 30 noiembrie va fi nu doar un indice al solidarităţii oamenilor din meserie (pălmaşi şi şefi), ci şi o contribuţie la dezbaterea despre ceea ce este în mod real interesul public şi în ce fel presa îl determină sau îl manipulează. (M. B.)
