O pace telefonată
Aflați săptămîna trecută la București, liderii a nouă state din estul european au cerut NATO să ia în calcul implementarea unei așa-numite „apărări avansate”. Pînă acum obiectivul esticilor, între care și românii, fusese o „prezență avansată”. Parțial, acela a fost îndeplinit, noua solicitare fiind cumva o consecință firească. Trupele NATO există pe teritoriile aflate aproape de granița ucraineană, a venit vremea ca ele să fie mai numeroase, mai bine dotate și caracterul prezenței să nu mai fie temporar.
Cererea celor nouă șefi de state ar putea părea îndrăzneață dată fiind volatilitatea relațiilor cu Rusia, dar ea este, de fapt, tîrzie și rezervată. Spre onoarea lor, aproape toți foștii și actualii lideri ai acestor țări avertizaseră de-a lungul timpul că Rusia nu este un partener viabil pentru pacea continentului. Ei au avertizat, ei au auzit. Nu vom ști niciodată cum s-ar fi comportat Kremlinul dacă acești politicieni ar fi fost ascultați de partenerii lor occidentali. Știm, din păcate, cum se comportă cînd esticii sînt priviți condescendent sau, în cel mai bun caz, cu simpatia obligatorie în cazul unor pacienți care suferă de stres post-traumatic.
Între timp, în vestul continentului, cancelarul german Olaf Scholz continuă să se bîlbîie ridicol atunci cînd vorbește despre Ucraina. Nenumăratele sale ezitări, reveniri și declarații confuze au provocat deja exasperare la Kiev, în capitalele din Est și, poate cel mai important, în rîndul populației germane. Iar asta se vede cel mai bine în sondajele de opinie, unde social-democrații domnului Scholz pierd teren în fața verzilor. Verzi care, surpriză, au un mesaj mult mai ferm legat de războiul din Est. De altfel, asta se poate verifica și în sondajele de opinie care o situează pe Annalena Baerbock, ministru de Externe și lideră a Verzilor, în fața actualului cancelar. Jenat cumva de criticile pe care le primește permanent, șeful Guvernului german încearcă inabil să pozeze în campion al ajutorului pentru Ucraina, însă, în același timp, le mărturisește unor ziariști că nu vrea să repete greșelile Kaiser-ului Wilhelm al II-lea înainte de primul război mondial. Comparația e atrăgătoare, însă complet deplasată și cred că se poate spune că Germania salvează pacea pînă la ultimul ucrainean.
Scholz nu e singur pe cărarea cețoasă a bipolarismului occidental. Preocupat „să nu umilească Rusia”, proaspăt realesul președinte al Franței, Emmanuel Macron, s-a remarcat în ultimele luni prin multele conversații telefonice cu omologul său rus. E neclar ce discută cei doi, cert este că rezultatul acestor convorbiri este zero. Sau chiar mai puțin, dacă vreți, pentru că senzația din exterior este că, în disperarea lor de a oferi Rusiei căi de ieșire dintr-un conflict din care nu vrea să iasă decît în condițiile sale, liderii occidentali dau adesea senzația că încearcă constant să își micșoreze statura politică și să dărîme statuia pe care încă nu s-a oferit nimeni să le-o construiască. Dacă domnul Macron ar fi un personaj din Mortal Kombat, atunci n-ar putea fi altcineva decît Sub Zero.
Președintele Franței urma să sosească marți la București. Înaintea vizitei, așteptările că va fi foarte ferm împotriva Rusiei erau mici. Sigur, Franța și-a asumat conducerea grupului de luptă de la Cincu, dar puneți asta mai degrabă pe seama nevoii psihanalizabile a Franței de a fi importantă. Ceea ce e mai probabil e să auzim diverse zgomote în favoarea achizițiilor de echipament militar francez. Poate chiar se va semna vreun contract. Apoi domnul Macron va merge pentru cîteva ore la Chișinău, unde va spune ceva vag și neangajant despre aderarea Moldovei la Uniunea Europeană, după care va reveni la Élysée, unde un telefon așteaptă să fie folosit. Lupta pentru asigurarea demnității Rusiei continuă.
În alte era istorice, în momente cel puțin la fel de complicate, lideri politici ca Churchill, De Gaulle sau Kennedy au avut propriile lor dubii cu privire la șansele de reușită. Însă au cîștigat în fața istoriei pentru că, dincolo de orice dubii personale, au reușit să evalueze corect riscul unei cedări. Iar riscul acesta se întinde pe generații, nu pe sezoane politice.
În Ucraina, s-a spus de nenumărate ori, se decide acum soarta Europei. Oameni ca Sub Zero de la Élysée speră, fără măcar s-o spună clar, într-o înghețare a conflictului undeva pe liniile de azi. O situație ideală, dar nemărturisită pentru unele cercuri politice occidentale e aceea în care Zelenski nu mai este obraznic, cu Rusia se pot face din nou afaceri, iar guvernele din Vest se pot întoarce la tentativele de a-și mînca prăjitura și, în același timp, de a rămîne cu ea.
O pace telefonată, cum ar veni.
În timpul ăsta, Duda al Poloniei, Iohannis, balticii, bulgarii continuă să avertizeze în van că e nevoie de fermitate. Dacă după războiul acesta se vor ridica monumente, probabil că singurul care ar merita efortul ar fi unul al Cassandrei.
Teodor Tiță este gazda podcast-ului În Centru pe care îl puteți asculta pe oricare dintre platformele de distribuție (Apple, Spotify, Google etc.): https://open.spotify.com/show/5jSN6amOtenIsHn23aoOLQ.
