O femeie influentă

Mai sînt doi ani pînă la alegerile prezidenţiale din SUA, dar statele majore ale campaniilor electorale sînt deja în căutarea candidatului cu cele mai multe şanse. Unii republicani ar miza pe Condi, Condoleezza Rice, Secretar de Stat. Ea repetă mereu că nu se vede în postura de candidat, dar în domeniul acesta, cu cît negi mai intens, cu atît eşti mai puţin crezut. Deşi n-a reuşit să rezolve pe cale diplomatică tensiunile cu Iranul şi Coreea de Nord, deşi planul ei de pace pentru Orientul Mijlociu are puţine şanse de a deveni realitate, ea îl depăşeşte cu 20 de puncte pe preşedintele Bush în sondajele de popularitate. A fost consilier pentru securitatea naţională şi la vremea respectivă a pledat pentru atacarea Irakului, iar Comisia de afaceri externe din Senat i-a reproşat că nu a furnizat informaţiile necesare unei decizii corecte. Dar chiar şi democraţii (moderaţi) îi recunosc meritele în schimbarea orientării politice americane din ultimele 17 luni, de cînd e Secretar de Stat: a făcut concesii aliaţilor şi adversarilor pentru care administraţia nu era deloc pregătită. "Pe preşedintele Bush, popularitatea predecesorului ei, Colin Powell, îl agasa, pe ea o acceptă" (Le Monde, 16-17 iulie 2006). "Cînd îi spune lui Bush că nu are dreptate, el nu resimte vorbele ei ca pe o insultă adresată inteligenţei lui, fiind convins de loialitatea lui Condi", spune un observator al Casei Albe. De cînd e la Departamentul de Stat, ea îşi detaliază imaginea: s-a lăsat filmată în sala de antrenament, a dat un interviu unei reviste pentru femei, a vorbit la o Convenţie baptistă. Unii pun această campanie de imagine pe seama dorinţei ei de a servi ca o contrapondere pentru alte persoane influente pe lîngă preşedinte, Dick Cheney (vicepreşedinte) şi Donald Rumsfeld (secretar cu apărarea), politicieni duri, fără preocupări pentru ecoul propunerilor lor în lume. Alţii cred că ea ar sta pe banca rezervelor în eventualitatea că democraţii vor avansa candidatura lui Hillary Clinton. E ciudat, spune un observator, "cînd ceva merge bine, europenii cred că meritul e al ei. Dacă nu merge bine, cauza e că ea n-a izbutit să-şi impună politica".