O femeie arogantă

Uneori, un politician cîştigă cînd arată sincer că nu e dispus să exerseze arta compromisului pînă la răscrucea unde se numeşte oportunism sau trădare. În Israel, Tzipi Livni, ministru de Externe, lider al Partidului Kadima, a fost invitată de preşedintele Peres să formeze un nou guvern. După demisia lui Olmert, consecinţă a unor acuzaţii de corupţie, Tzipi Livni obţinuse, în nişte alegeri interne cîştigate la limită, preşedinţia partidului, urmînd ca în următoarele şase săptămîni să formeze un guvern de coaliţie; nici un partid din Israel nu are suficienţi reprezentanţi în parlamentul de 120 de locuri, care să formeze un guvern majoritar pînă la alegerile din anul viitor. Nu ar fi fost vorba de o sinecură: economia trece prin şocuri, tratativele de pace sînt într-un punct mort, ciocnirile între militanţii palestinieni şi colonii din aşezările neautorizate introduc elementele violenţei cotidiene într-o zonă a globului unde violenţa generalizată este o ameninţare permanentă. Conform legii, liderul partidului cu cei mai mulţi deputaţi - chiar dacă nu sînt majoritatea - alcătuieşte guvernul. Pentru a-l putea forma, avea nevoie de sprijinul altor partide şi laburiştii lui Ehud Barak (stînga) şi-au dat acordul. Urmau tratativele cu una dintre formaţiunile religioase, care prin număr de mandate deţine cheia majorităţii guvernamentale. Era necesar un acord cu privire la eventualele concesii în tratativele cu palestinienii: Tzipi Livni vrea să le continue, partidele religioase şi dreapta lui Netanyahu se împotrivesc. Discuţiile cu partidul ultraortodox Shas nu au mers bine: reprezentanţii lui i-au cerut să promită că, în eventualitatea unor negocieri de pace, nu va discuta viitorul Ierusalimului. Livni a refuzat. Nu înseamnă că ea vrea să satisfacă pretenţiile palestiniene cu privire la Ierusalim. Înseamnă că nu vrea să pornească la o acţiune cu un mandat limitat şi ştiind că Benjamin Netanyahu, rivalul ei, preşedintele Partidului Likud, le spune celor de la Shas "nu vă alăturaţi lui Livni, ea o să cedeze Ierusalimul". Cu trei săptămîni înainte de termenul fixat, Livni a declarat că renunţă la formarea guvernului. Cel mai probabil în februarie vor avea loc alegeri generale anticipate; pînă luni, toate sondajele îl dădeau cîştigător pe Netanyahu. Pe tonuri ironice, cînd nu făţiş dispreţuitoare, ziarele puneau ştampila "eşec" pe cariera politică a lui Livni. "Livni nu prea se pricepe să menţină relaţii interpersonale, talent pe care şi Ariel Sharon, şi Ehud Olmert îl aveau cu asupra de măsură, ei ştiau cum să se adreseze oamenilor, cum să-i facă să se simtă bine, să le dea senzaţia că ei contează. Nimeni nu poate susţine că Livni a fost binecuvîntată cu aceste calităţi" (Jerusalem Post, 27 octombrie). E un fel mai delicat de a o acuza de aroganţă, de tentaţia ei de a se situa deasupra grămezii: nu s-a dus nici măcar la rabinul Ovadia Yosef, eventual garant al sprijinului Shas. Vizita la el e o etapă obligatorie a protocolului: au trecut pe acolo, cînd au format guverne de coaliţie, Shamir, Rabin, Peres, Netanyahu, Barak, Sharon, Olmert, adică toţi. Livni n-a vrut, şi chiar partizanii ei erau dispuşi să-i explice că asemenea încăpăţînări se plătesc. Dar la o zi după ce ea a anunţat că refuză să formeze guvernul şi preşedintele Peres a promis că va convoca alegeri anticipate, pentru prima oară de la demisia lui Olmert, sondajele o dau învingătoare pe Livni în faţa lui Netanyahu: dacă alegerile s-ar ţine mîine, partidul lui Livni ar cîştiga 29 de locuri în Knesset din totalul de 120, în timp ce principalul său rival, Netanyahu, ar obţine doar 26. Există situaţii - puţine şi nu prea durează - cînd puterea de a fi credincios ţie însuţi e cîştigătoare chiar şi în sondaje.