O dumirire mult aşteptată

Chestiunea relaţiei dintre Holocaust şi Gulag rămîne sensibilă. Autori redutabili " precum Vladimir Tismăneanu şi Adam Michnik, dar şi alţii " au scris pagini consistente despre acest subiect. În istoria Europei, secolul al XX-lea va rămîne marcat de aceste două catastrofe ale umanităţii şi există, deopotrivă, obligaţia morală şi obligaţia prudenţială de a le trata împreună, fără a uita însă, nici o clipă, trăsăturile lor specifice. Da, Holocaustul este o crimă cu totul unică în istorie. Da, Gulagul este o crimă cu totul unică în istorie. Grozăviile de această magnitudine nu pot fi parte a unei categorii, nu pot fi decît fenomene unice. Totuşi, există categoria Răului cu infinitele ei manifestări sesizabile lesne din orice unghi, de la teologie la politică şi de la morală la biologie. Nimeni nu are vreo îndoială că atît nazismul cît şi comunismul au fost/sînt manifestări absolute ale Răului. Şi totuşi, crimele în masă sau individuale pe care le-au produs sînt unice. Asta înseamnă, concret, că nazismul şi comunismul nu sînt comparabile şi nici nu pot fi scuzate una prin existenţa celeilalte. Mai mult, şi nazismul, şi comunismul prezintă pericolul recrudescenţei sau, măcar, al repetării în forme "agiornate", sub aparenţe democratice. Există, în această materie, cel puţin două paliere pe care abordarea mi se pare că trebuie să fie obligatorie şi concomitentă. Primul este cel al analizei istorice şi politice. Nazismul şi comunismul nu doar că au avut acelaşi "sediu" de manifestare " ţesutul social-politic şi cadrul cultural-mental al Europei primelor decenii ale secolului ", dar sînt socotite de anumiţi autori simptome ale aceleiaşi boli. Ar putea fi, amîndouă, grave crize ale unor societăţi destabilizate pe drumul spre modernitate " cum susţine undeva Vladimir Tismăneanu. Al doilea palier este cel al memoriei noastre, este cel al conştiinţei europene. Se pune întrebarea: cum anume trebuie să ne rămînă în memorie cele două fenomene: împreună sau separat? Separat, apare tentaţia competiţiei şi se pun întrebări precum: Care a fost mai rău? Cîţi oameni au murit la Aushwitz, cîţi în Gulag? Mi se pare că nici una dintre aceste întrebări nu poate furniza răspunsuri cît de cît relevante. Are vreo importanţă că, într-un caz, se vorbeşte despre 6 milioane de morţi şi în altul de 30 de milioane? Cînd vorbim despre genocide de asemenea amploare, răspunderea juridică sau morală trebuie să fie diferită în cazul a 6 milioane de morţi faţă de 30 de milioane? Sigur, comunismul a ucis mai mult. Sigur, nazismul a ucis mai intens. Dacă le amintim împreună, există un alt mare pericol de care trebuie să ne ferim, acela al justificării uneia prin cealaltă. Comunismul a fost o reacţie dură la regimul brutal de extracţie fascistă. Dar şi fascismul a fost o reacţie radicală la regimul brutal comunist. Sîntem la un pas de a scuza nazismul prin comunism şi comunismul prin nazism, ceea ce ar însemna o uriaşă eroare. În acest sens, demersurile multora de a echivala comunismul cu nazismul sub truisme de genul "toate totalitarismele sînt la fel" (ceea ce e adevărat în anumite aspecte, dar nu e adevărat în altele) sau "extrema dreaptă e identică cu extrema stîngă " extremele politice se întîlnesc în acelaţi punct" (total eronat, după opinia mea) sînt serios criticabile. În primii ani de după 1990 şi, într-o oarecare măsură, şi acum, există o frustrare în Est: ni se pare că există o reticenţă în lumea noastră de a califica comunismul drept criminal, cu aceeaşi fermitate şi cu aceeaşi unanimitate cu care nazismul e calificat astfel. Pe bună dreptate, Holocaustul a dobîndit deja imaginea publică pe care o merită: Răul absolut. Fie el banal sau spectaculos, Răul în forma sa pură în materie politică are culoarea brună. Tot pe bună dreptate, roşul ar trebui să fie la fel, culoarea Satanei politice. Numai că roşul este şi culoarea respectabilei social-democraţii de astăzi. Explicaţia cromatică a reticenţei despre care vorbeam este, cred, perfect sugestivă. Am fi nedrepţi însă dacă nu am constata că, la nivel european, se produce încet-încet o dumirire în privinţa aşezării corecte din punct de vedere etic a regimurilor care au dominat Estul înainte de 1990. Adunarea Parlamentară a OSCE a adoptat recent "Rezoluţia asupra Europei divizate şi reunificate: promovarea drepturilor omului şi a libertăţilor civile în regiunea OSCE în secolul XXI". Documentul trebuie citit împreună cu altele similare, precum "Rezoluţia Parlamentului European asupra conştiinţei europene şi a totalitarismului" din martie a.c. şi cu mai vechea "Rezoluţie a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei asupra condamnării internaţionale a crimelor regimurilor comuniste, totalitare" din ianuarie 2006. Sigur că documentele pot fi comparate. De pildă, se poate vedea că documentul AP-OSCE e destul de moale în comparaţie cu documentul PE. În acest din urmă document, se spune că "fiecare victimă a oricărui regim totalitar are aceeaşi demnitate umană şi merită dreptate, aducere-aminte, recunoaştere pan-europeană şi garanţia că asemenea evenimente nu se vor mai repeta" şi că "multe crime comise în numele comunismului totalitar trebuie apreciate drept crime împotriva umanităţii şi trebuie să servească ca un avertisment pentru generaţiile viitoare, în acelaşi fel în care crimele naziste sînt recunoscute şi rememorate". Ceea ce este cît se poate de adevărat.