O Constituţie amînată

Unele cifre parţiale i-au părut suspecte Comisiei electorale centrale, aşa că anunţarea rezultatelor referendumului constituţional se amînă cu cîteva zile. S-a raportat că în provinciile şiite şi kurde 99% din electorat ar fi votat în favoarea textului propus. Nu s-a rostit cuvîntul "fraudă", dar s-a decis "reverificarea, compararea şi analiza" acelor situaţii unde voturile "pentru" depăşesc cifra de 90%. Ca să nu se rateze ceea se consideră a fi un moment de răscruce în evoluţia spre democraţie a Irakului eliberat de dictatură, în urma intervenţiei militare a alianţei conduse de SUA, s-au elaborat destule formulări pentru ca victoria să poată fi declarată şi în absenţa evidenţei. Chiar dacă proiectul de Constituţie va fi aprobat prin vot popular, el va putea fi amendat ulterior, după alegerile legislative din 15 decembrie. Deşi totul e hotărîtor, nimic nu e decisiv. Proiectul prevedea ca Irakul să devină o democraţie parlamentară federală, limbile oficiale să fi araba şi kurda, să se ţină alegeri o dată la patru ani, religia oficială va fi Islamul, în condiţiile garantării libertăţii religioase, a egalităţii în drepturi şi a independenţei justiţiei. Cele mai multe obiecţii vin din prevederea care instituţionaliza federalizarea: minoritatea sunnită, la putere pe vremea lui Saddam, se temea că acordîndu-se unor regiuni dreptul de a se uni şi de a alcătui "guvernări regionale" cu forţe de securitate autonome, descentralizarea va deveni drept de secesiune. Mulţi sunniţi văd în acest proiect de Constituţie un text dictat de americani şi israelieni cu scopul de a dezbina ţara şi de a-şi însuşi petrolul ei. Federalizarea i-ar priva pe locuitorii regiunilor sunnite nu doar de identitatea comună, ci şi de veniturile din petrol. Puterea a aparţinut sunniţilor, dar petrolul e în regiunile locuite de şiiţi şi de kurzi. Şi eliminarea partidului Baas de pe scena politică şi judecarea membrilor săi erau văzute ca o măsură discriminatorie, aşa că, prin acordul încheiat în ajunul votului, s-a specificat că vor ajunge în faţa tribunalelor doar cei care au înfăptuit crime. Pe fondul continuării insurgenţei (într-o singură zi muriseră 54 de persoane în patru atentate sinucigaşe), propaganda imamilor sunniţi în favoarea boicotului părea că va avea succes: nu doar sunniţii, ci şi şiiţii (în regiunea kurdă domneşte o linişte relativă) aveau de ce să ezite: participarea electorală pe subiecte teoretice putea deveni un efort inutil, cînd se murea atît de concret pe străzi. După acordul din 11 octombrie, Partidul islamic, considerat principala formaţiune sunnită, a permis participarea la vot. De fapt, se amînă mereu reglementarea problemelor conflictuale, lăsate de Constituţie pe seama viitorului Parlament. Cineva a socotit că în 55 de situaţii delicate, în proiect scrie: "Iar legea va reglementa domeniul". Americanii au mistica respectului pentru Constituţie, dar s-ar putea ca existenţa documentului la Bagdad să nu dea naştere unor consecinţe identice cu viaţa politică de la Washington. Societatea multietnică irakiană şi-a păstrat unitatea sub mîna de fier a lui Saddam şi represiunea împotriva rebeliunii kurde a demonstrat că dictatorul nu era dispus să facă nici o concesie în acest domeniu. Problema pe care o pune acest proiect de Constituţie cu toate amendamentele şi corecturile făcute, chiar înainte de a intra în vigoare, este dacă irakienii vor putea să păstreze într-un stat unic caracterul multietnic şi diferenţele de apartenenţă religioasă, în condiţiile absenţei dictaturii. "Dacă irakienii vor găsi o modalitate de a trăi împreună, atunci oricine poate găsi, iar democraţia are aici un viitor. Dacă irakienii nu vor putea s-o facă, atunci nimeni nu va putea, şi trebuie să ne aşteptăm ca dictaturile şi monarhiile în lumea arabă să dureze veşnic împreună cu toată patologia căreia îi dau naştere" - scria Thomas L. Friedman în The New York Times. După ce oficialii americani (militari şi civili) au fost nevoiţi să se trezească din visul lor - arogant şi ignorant - al instalării democraţiei prin magia înlăturării dictaturii, sînt nevoiţi acum să-şi inventeze mijloacele militare pentru înfrîngerea insurgenţei şi tehnica paşnică a instalării principiilor egalităţii şi libertăţii în sînul unei populaţii care nu ştie că are nevoie de ele.