O amintire despre Europa

Publicat în Dilema Veche nr. 524 din 27 februarie - 5 martie 2014
Bun şi rău jpeg

În primăvara anului 2000, eram, de puţine săptămîni, consul general al României la Chicago. După tradiţia diplomaticească, începusem să merg în vizite de prezentare pe la oficialii locali, pe la consulii altor ţări, pe la liderii laici şi religioşi ai comunităţii româneşti ş.a.m.d. Unul dintre primii omologi care m-au primit a fost consulul general al Germanei, dl Michael Engelhardt. Am dat de la început o atenţie sporită acestei prime întîlniri pentru că, în acel moment, relaţiile dintre România şi Germania nu erau tocmai bune. Lansajul nostru spre UE era privit cu răceală la Berlin şi unul dintre obiectivele noastre era să topim acest îngheţ, înţelegînd că aderarea la UE este imposibilă fără sprijin german. Neîncrederea Germaniei în România avea surse vechi, dar şi temeiuri recente: valuri de ilegali romi de pe la noi umpleau străzile Germaniei şi făceau cam multe mizerii.

Dl Engelhardt era un diplomat de lungă carieră (mai avea vreo doi ani pînă la pensie), cu totul atipic din perspectiva prejudecăţii care ne indică un anumit gen de diplomat german: era brunet (cînd l-am cunoscut, un pic grizonant), mărunţel, extrovert, gesticula amplu şi expresiv cînd vorbea, rîdea cu poftă, fuma ţigară după ţigară şi asculta muzică simfonică în extaz, bucurîndu-se de ea ca un meridional. De o viaţă, pasiunea lui ardentă era să scrie, dar mai ales să traducă poezie în germană, sau din germană într-una dintre multele limbi pe care le ştia. Nu mult după ce ne-am strîns pentru prima dată mîinile în biroul său şi ne-am aşezat pentru obişnuita primă conversaţie, dl Engelhardt mi-a spus: „Să ştii că nu înţeleg de ce guvernul meu se comportă atît de distant cu România. Sigur că problema imigraţiei ilegale pe considerente economice este serioasă, îmi dau bine seama şi de ce cetăţenii germani sînt deranjaţi de romii care tot vin din estul Europei, pot înţelege chiar şi prelungirea unei stări de neîncredere venită din timpul Războiului Rece. Dar guvernul meu ar trebui să înţeleagă că nu se poate vorbi despre Europa întreagă, unită, fără România. Europa este de neconceput fără România.“ Şi apoi, a zis-o pe şleau: „Guvernul meu face o prostie că ţine România la uşa Uniunii.“ Vă daţi seama ce surpriză am avut! Apoi, tot mai înflăcărat, dl Engelhardt a continuat: „Cel mai important lucru care ne poate uni în Europa este o sensibilitate profundă, comună. Experienţele noastre istorice sînt mult prea diferite, la fel societăţile noastre, economiile noastre etc. Dar, pe temeiul unei sensibilităţi comune, vom putea construi. Şi vă spun că această sensibilitate există, şi una dintre cele mai mari contribuţii la constituirea ei a avut-o Paul Celan, pe care îl ador, este poetul meu preferat. Nu se poate construi Europa fără Paul Celan! Germania şi întreaga Europă ar trebui să vă fie recunoscători pentru imensa voastră contribuţie la cultura continentului şi, mai ales, pentru Paul Celan.“ Am legat o frumoasă prietenie cu neamţul, în următorii ani, pînă cînd el şi-a încheiat postul şi a ieşit la pensie. Din cîte mi-a spus, avea de gînd să cumpere o cabană la munte în sudul Germaniei şi să se mute acolo pentru restul zilelor. În anii care au urmat, de cîte ori am avut ocazia să stau de vorbă cu cîte un diplomat german, am întrebat de el. Unul sau doi parcă şi-au amintit vag – numele le spunea ceva, dar nu îşi aminteau exact ce. Restul – nu ştiau nimic despre el. Aşa că nu mai ştiu nici eu nimic de vechiul meu coleg. Îmi imaginez, uneori, că traduce poezii undeva în munţii Bavariei şi că priveşte Europa de la înălţime, neînţelegînd de ce europenii nu se lasă antrenaţi în solidaritate de „sensibilitatea lor comună“, poetică.

Paul Celan (1920-1970), poet de geniu şi traducător cu har, s-a născut la Cernăuţi într-o familie de evrei sionişti, cu ample preocupări culturale, în vremea în care Cernăuţii erau româneşti. A cunoscut din plin infernul Holocaustului şi deziluzia tragică a comunismului. Împins permanent în afară de evreitatea sa, a părăsit România în 1948 şi a ajuns la Paris, unde a trăit tot restul vieţii, pe care singur a curmat-o, la nici 50 de ani. Celan a scris cea mai mare parte a operei sale în germană, o limbă de care se ataşase profund încă din copilărie şi cu care a dezvoltat o relaţie intelectuală spectaculoasă, fiind atît limba mamei sale (pe care o adora), cît şi limba ucigaşilor mamei sale, căci părinţii lui au pierit în Holocaust. Celebrul său vers „Moartea este un maestru german“ spune mult despre această relaţie. Poezia sa poate părea, la primele lecturi, încifrată, ermetică, dar efortul de a o pătrunde este pe deplin răsplătit. Celan este un poet al tragicului, cu o capacitate fantastică de a se hrăni din propria autobiografie, anume pentru a dobîndi vocea care îl scoate din cadrul experienţei proprii.  

Celan este indispensabil oricui vrea să înţeleagă bine una dintre cele mai profunde observaţii despre specia noastră, făcută de Hölderlin şi retransmisă lumii de Heidegger, într-un eseu important: „Poetic locuieşte omul.“ Celan este mărturisitorul locuirii poetice a infernului. Nu întîmplător îl evoc aici pe Heidegger. Relaţia dintre Celan şi filozoful german este una dintre cele mai fascinante pagini de istorie culturală europeană. În fine, nu neapărat despre Celan vreau să vorbesc aici. Vreau doar să evoc o amintire... Poate o folosi la ceva. 

image png
Reevaluarea lucrurilor de acasă
Și e de observat că țara s-a schimbat în mod fizic, mult mai mult decît atitudinea locuitorilor ei.
p 7 Sam Altman WC jpg
Capitalul cîștigă și în domeniul IA
Nu e de mirare că OpenAI nu a reușit să-și respecte misiunea.
image png
image png
Birocrații inventate, care să justifice plusul la salariu
Ne mai mirăm, apoi, de ce pleacă profesorii din învățămînt sau de ce ezită să vină.
image png
Șanticler
Rămîne să mai vorbim, desigur, despre sensurile alunecoase și imprevizibile generate de larga circulație a cuvîntului efemer.
image png
Un recrut de odinioară
Pe spatele gecii tînărului erau imprimate, în galben ţipător, cuvintele US Air Force.
image png
Mintea democratică și impunitatea poporului
Pe cînd mintea democratică nu exista, popoarele erau pedepsite.
image png
Moș Crăciun, John Fitzgerald Kennedy și bomba nucleară
A fost fix pe dos. Anul 1962 a adus cea mai gravă criză din timpul Războiului Rece, criza rachetelor nucleare din Cuba.
image png
Nevoia de umanioare
Ele sînt însoţitorul şi sprijinul ideal in dürftiger Zeit şi beneficiază de resurse încă nevalorificate în spaţiul Europei de Est.
image png
O fabulă a lui Socrate
E ceea ce am pățit și eu: după ce m-a durut piciorul din cauza legăturii, iată că a urmat și plăcerea.
image png
Spirala ghinionului și ghicitul în gri
Poate nu la fel de ostentativ, dar cei care spun lucrurile sînt, din nou, tratați ca excentrici stridenți și, pe alocuri, isterici.
image png
Cine sapă la temelia pilonului II
Este incredibilă tenacitatea cu care politicienii din zona de stînga atacă pilonul II de pensii administrate privat.
O mare invenție – contractul social jpeg
Succesiunea generațiilor în comunitatea academică: Valentin Constantin și Diana Botău
Regimurile dictatoriale și mișcările fundamentaliste s-au asociat într-o ofensivă violentă, propagandistică și armată, împotriva lumii euroatlantice.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Populiștii nu (mai) sînt o excepție
Întrebările despre soarta Uniunii Europene, acuzațiile de extremism și evocarea drobului de sare fascist au devenit aproape un clișeu.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
A conviețui cu imposibilul
Dictatura este un mod de organizare statală în care sfera posibilului tinde spre zero.
Frica lui Putin jpeg
„Scena politică”
Avem impresia că e o lume falsă – o „mascaradă” –, ceva profund neautentic, spre deosebire de lumea economică, de pildă, care e reală.
AFumurescu prel jpg
Vai, săracii, vai, săracii ziariști…
Incredibil, doamnelor și domnilor! Revoltător!
MihaelaSimina jpg
Cea mai frumoasă clădire din Cernăuți
Unul dintre „sporturile” la care istoria este campioană se numește „paradox”.
Iconofobie jpeg
O rugăciune la Bicaz
Nu faptul că încercam să‑l păcălesc pe Dumnezeu mă surprinde, ci dorinţa mea viscerală să trăiesc prostește, un eon întreg, dacă se putea.
„Cu bule“ jpeg
Mesa
Faptul că mesa apare des în dialoguri dovedește că forma îi era familiară publicului din secolul al XIX-lea.
image png
Ce-i rămîne Mariei de făcut?
Întrebările morale cu privire la integritatea academică și presiunea de a se conforma normelor nescrise ale colectivului profesional rămîn deschise.
RNaum taiat jpg
Comunismul se aplică din nou jpeg
Întoarcerea
Ajunși acasă, avem un fel de „rău de uscat“, cum li se întîmplă marinarilor.
image png
Misterele bugetare
Una din temele importante legate de transformarea sistemului public românesc este cea a „discreției” cu care au avut loc schimbările în administrație.

Adevarul.ro

image
Răzbunarea unui patron disperat că îl abandonează angajații. „Sunt sigur că o să-mi săriți în cap cu treaba asta”
Tot mai mulți antreprenori se plâng nu doar de faptul că își găsesc cu greu angajați, dar și că mulți dintre ei pleacă după doar câteva săptămâni și îi lasă baltă, fără preaviz și fără să suporte niciun fel de consecințe. Un patron crede că a găsit soluția la această problemă
image
Mircea Badea: „De ce să stea Simona Halep în România?! O viață ai, cu toată dragostea pentru țară”
Prezentatorul de la Antena 3 comentează decizia sportivei de se muta la Dubai.
image
Româncă gravidă în nouă luni, înjunghiată în Țara Galilor. Motivul pentru care agresorul, tot român, o urmărea de o lună
Andreea Pintili, o româncă de 29 de ani care locuiește în Țara Galilor, a fost înjunghiată de mai multe ori de un conațional care o urmărea și posta pe TikTok clipuri cu ea și cu copiii săi.

HIstoria.ro

image
Moartea lui Aurel Vlaicu. Concluziile anchetei
În cursul anchetei în cazul accidentului aeronautic în care și-a pierdut viața Aurel Vlaicu (31 august/13 septembrie 1913) s-au conturat două ipoteze, pe care locotenentul av. Gheorghe Negrescu le prezintă astfel:
image
Zguduitoarea dramă amoroasă din Brăila, care a captivat presa interbelică
În anii 1923-1924, numita Anny Bally din Brăila, „de o frumuseţe rară“, a încercat să se sinucidă din dragoste. În 8 noiembrie 1924, tot din amor, şi-a împuşcat iubitul, după care s-a împuşcat şi ea.
image
Importanța stației NKVD de la Londra în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
În 1941, stația NKVD de la Londra era cea mai productivă din lume, comunicând Moscovei 7.867 de documente diplomatice și politice, 715 documente pe probleme militare, 127 referitoare la aspecte economice și 51 legate de activități sau operațiuni ale serviciilor de informații.