Novak Djokovic e negativ sau pozitiv?

Publicat în Dilema Veche nr. 848 din 9 - 15 iulie 2020
Un sport la Răsărit jpeg

E ce vrea el. E Iisus cu rachetă. E Lepa Brena cu ciorapi flauşaţi. E întîiul şi ultimul. E cel mai deştept şi cel mai prost dintre pămînteni. Ştiu, partea asta e serios concurată de Ibrahimovic, dar Djoko e, totuşi, cu pas înainte, acela pe care orice om normal nu l-ar face. Dar ce mai înseamnă să fii normal? Nole, oricum, nu e. E special. Crede în energii, în conspiraţii şi în absenţa noului coronavirus. Drept care turneul de tenis amical (deşi nu faci asta unor amici!) pe care l-a pus pe picioare a fost trîntit la pat imediat de ceva ce nu există. S-au infectat băieţii, inclusiv soţia însărcinată a unuia dintre ei, pe capete. Inclusiv capul plin de intenţii bune şi realizări rele al magicianului din Balcani. S-au pupat, s-au îmbrăţişat, au dansat în club, au făcut valuri. Şi apoi au închis cu publicul. După care a urmat adevărata petrecere.

Mai toţi cei din lumea largă a tenisului au avut cîte ceva drăguţ de spus despre Novak şi despre cei ce au acţionat în răspărul tuturor normelor instituite de toate statele cu oarece responsabilitate, avînd în vedere că, da, oameni mor de COVID-19 şi dacă sportivii tineri şi în deplină sănătate pot da cu tifla pandemiei e destul de cinic să nu pricepi că poţi purta şi preda nenorocirea unora mai puţin norocoşi. Or, dacă ei sau alţii au alte informaţii verificate despre o fabulaţie planetară numită de un clasic în viaţă „o gripă obişnuită cu un PR bun”, să ne spună şi nouă, să le spună şi celor de la terapie intensivă, şi rudelor care nu şi-au mai văzut morţii nici după moarte. Să nu ne lase în întuneric, să ne scoată din hipnoza asta.

Djokovic a încercat să ne convingă cu o petrecere de pomină. Aproape a reuşit. Aproape a reuşit să pună tenisul pe butuci. Nu e treabă simplă, nu oricine poate face asta. Ce vă spuneam. Djokovic e special. E unic. Din fericire.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

zodii png
Schimbări uriașe pentru trei zodii până pe 9 noiembrie! Dorințele pe care le-au ținut ascunse ar putea deveni realitate
Următoarele zile pot aduce vești importante, oportunități neașteptate și momente de cotitură pentru trei zodii. Până pe 9 noiembrie, Gemenii, Berbecii și Vărsătorii sunt invitați să își asculte dorințele, să își reevalueze planurile și să profite de ocaziile care le pot schimba direcția.
Benjamin Netanyahu FOTO EPA-EFE
Poate fi învins Netanyahu? Alegerile care ar putea schimba viitorul Israelului
Benjamin Netanyahu a dominat politica israeliană timp de trei decenii. Adversarii săi încearcă, marți, în urma alegerilor parlamentare, să-l înlăture de la putere.
Aparat RMN jpg FOTO Pixabay
Cum ajung pacienții cronici să plătească mii de lei pentru investigații recomandate de medici
Mai multe asociații de pacienți cer autorităților să elimine restricțiile privind decontarea investigațiilor RMN și CT și să lase necesitatea medicală să decidă cât de des trebuie efectuate acestea. Restricțiile din programul „Monitor” mută presiunea asupra bugetului pacienților.
image png
Cum mergeau romanii la toaletă acum 2.000 de ani? Adevărul despre latrinele publice și controversatul burete folosit de mai mulți oameni
În Roma antică, mersul la toaletă era cu totul diferit de ceea ce cunoaștem astăzi. Mulți locuitori foloseau latrine publice, stăteau unul lângă altul fără prea multă intimitate și nu aveau acces la instalații sanitare moderne.
vot Israel tanara la urna AI jpg
Miza uriașă a alegerilor din Israel și implicațiile asupra României. Andrei Schwartz: „E cea mai murdară și agresivă campanie”
Dincolo de miza electorală internă a scrutinului, relațiile dintre București și Ierusalim rămân de neclintit. Analistul de politică internațională Andrei Schwartz explică ce tehnologii și oportunități economice esențiale poate accesa România de la statul evreu.
lasagna soup 12 768x1152 jpg
Supele pentru care ai fi în stare să mergi pe jos până-n Franța. Trei rețete absolut delicioase de supe franțuzești de toamnă, pe care le poți găti, lejer, acasă
Bucătăria franceză excelează în transformarea legumelor simple în adevărate delicii culinare pentru anotimpurile de tranziție. Supele franțuzești de toamnă sunt absolut delicioase, te îndrăgostești la prima gustare și în plus, sunt extrem de sănătoase și sățioase.
Kaja Kallas FOTO EPA-EFE
Oficialii europeni avertizează asupra unei „ierni brutale” în Ucraina: „Nu există speranță pentru o pace iminentă”
Miniștrii europeni ai Apărării și reprezentanți ai Uniunii Europene au avertizat că Ucraina se confruntă cu luni dificile și au insistat că sprijinul pentru Kiev trebuie menținut, în pofida eforturilor Statelor Unite de a iniția negocieri cu Rusia.
Regele Ferdinand inspectează infanteria română
27 octombrie: Ultimatumul dat de România trupelor de ocupație în 1918. Momentul care a schimbat soarta țării
27 octombrie 1918 a marcat momentul în care statul român a trecut de la statutul de țară ocupată și învinsă la cel de actor beligerant victorios la masa tratatelor de pace de la Paris.
carne congelata istock jpg
Cât timp poți păstra carnea în congelator. Semnele care îți arată dacă s-a stricat
Cea mai simplă metodă pe care o avem la dispoziție pentru a păstra carnea pentru mai mult timp este să o congelăm. Însă este important să știm precis cât timp va rezista aceasta în congelator, în funcție de felul cărui tip de carne este.