Novak Djokovic e negativ sau pozitiv?
E ce vrea el. E Iisus cu rachetă. E Lepa Brena cu ciorapi flauşaţi. E întîiul şi ultimul. E cel mai deştept şi cel mai prost dintre pămînteni. Ştiu, partea asta e serios concurată de Ibrahimovic, dar Djoko e, totuşi, cu pas înainte, acela pe care orice om normal nu l-ar face. Dar ce mai înseamnă să fii normal? Nole, oricum, nu e. E special. Crede în energii, în conspiraţii şi în absenţa noului coronavirus. Drept care turneul de tenis amical (deşi nu faci asta unor amici!) pe care l-a pus pe picioare a fost trîntit la pat imediat de ceva ce nu există. S-au infectat băieţii, inclusiv soţia însărcinată a unuia dintre ei, pe capete. Inclusiv capul plin de intenţii bune şi realizări rele al magicianului din Balcani. S-au pupat, s-au îmbrăţişat, au dansat în club, au făcut valuri. Şi apoi au închis cu publicul. După care a urmat adevărata petrecere.
Mai toţi cei din lumea largă a tenisului au avut cîte ceva drăguţ de spus despre Novak şi despre cei ce au acţionat în răspărul tuturor normelor instituite de toate statele cu oarece responsabilitate, avînd în vedere că, da, oameni mor de COVID-19 şi dacă sportivii tineri şi în deplină sănătate pot da cu tifla pandemiei e destul de cinic să nu pricepi că poţi purta şi preda nenorocirea unora mai puţin norocoşi. Or, dacă ei sau alţii au alte informaţii verificate despre o fabulaţie planetară numită de un clasic în viaţă „o gripă obişnuită cu un PR bun”, să ne spună şi nouă, să le spună şi celor de la terapie intensivă, şi rudelor care nu şi-au mai văzut morţii nici după moarte. Să nu ne lase în întuneric, să ne scoată din hipnoza asta.
Djokovic a încercat să ne convingă cu o petrecere de pomină. Aproape a reuşit. Aproape a reuşit să pună tenisul pe butuci. Nu e treabă simplă, nu oricine poate face asta. Ce vă spuneam. Djokovic e special. E unic. Din fericire.
