Noul și vechiul Napoleon

Wolf LEPENIES
Publicat în Dilema Veche nr. 1036 din 15 februarie – 21 februarie 2024
image

Reacția criticii franceze la filmul lui Ridley Scott Napoleon a fost perfect sintetizată de un tînăr care a declarat pentru revista Figaro: „Napoleon nu ar trebui să ajungă pe mîna unor cineaști străini”. Există și voci favorabile, precum cea a jurnalistului Jean-Christophe Buisson, care îl apără pe Scott în fața reproșului de a nu fi pus în scenă  un „grand spectacle”: viața lui Napoleon a fost ea însăși un film și nici un „remake” nu se poate ridica la înălțimea epopeii napoleoniene. Din cale afară de reușite ar fi scenele de luptă, în care „artileriei i se acordă, în sfîrșit, atenția cuvenită”. Faptul că pasiunea lui Napoleon pentru Joséphine de Beauharnais ocupă cea mai mare parte din film e, după părerea lui Buisson, „îndoielnic din punct de vedere istoric, dar reușit cinematografic”. Alți critici ridiculizează filmul lui Ridley Scott spunînd i s-ar potrivi și titlul Barbie și Ken în vremea Imperiului.

Vorbind despre vizita la cinematograf, Thierry Lentz, directorul Fondation Napoléon, citează opinia lui Alexandre Dumas despre propriile sale romane: „Am violat istoria, dar am făcut copii frumoși”. Lentz enumeră minuțios „incredibilele libertăți” pe care Ridley Scott și le-a luat față de faptele istorice, fără ca vreun „copil frumos” să se fi născut. Totodată, avocatul și politologul Lentz, care se mîndrește cu porecla „avocatul lui Napoleon”, îl absolvă pe acuzat, sub titlul „Acuzat Napoleon, ce aveți de spus în apărarea dumneavoastră?”, de (aproape) toate reproșurile pe care spectatorii filmului lui Scott ar putea fi ispitiți să le formuleze: Napoleon nu a fost „groparul” revoluției, regimul său a fost mai degrabă civil decît totalitar, el nu a provocat mai multe războaie decît dușmanii săi, nu ocupă primul loc în competiția macabră pentru cei mai mulți morți în război, și în cele din urmă s-a distanțat de rasism și de sclavie. Ridley Scott nu ar fi reușit să-l zugrăvească pe Napoleon ca „homme providentiel”, ca salvator al patriei trimis, vădit, de providență, și un personaj care joacă un rol central în panteonul istoriei franceze. Thierry Lentz enunță sentința decisivă, atunci cînd vorbește despre relația lui Napoleon cu Joséphine: Pe Napoleon nu îl definea o mare pasiune, ci o dorință arzătoare de grandoare.

Napoleon a intrat în istorie și sub numele de „micul caporal”. Cu o înălțime de 1,68 sau 1,69 m, el se încadra în statura medie a epocii sale. El părea scund, deoarece era adesea înconjurat de garda imperială ai cărei soldați trebuiau să aibă cel puțin 1,83 m. Caricaturiștii britanici au fost cei care rîdeau pe seama staturii mici a lui Napoleon; printre ei se numărau James Gillray și, mai ales, George Cruikshank, care l-a desenat pe micul Napoleon pe oliță. Nu Germania, ci Anglia era dușmanul de moarte al Franței. Iar această veche dușmănie răzbate în anumită măsură din criticile franceze ale filmului lui Sir Ridley despre Napoleon.

Poziția istoricului Patrice Gueniffey o dovedește cu prisosință. Verdictul său cîntărește greu; el a publicat în 2013 volumul Bonaparte, o biografie monumentală și o lucrare de referință. Gueniffey a subliniat rolul central, de „bărbat providențial”, pe care Napoleon îl are în conștiința istorică franceză, atunci cînd, într-o carte publicată cu patru ani mai tîrziu, l-a pus alături de un alt general: Napoléon et de Gaulle. Deux héros français. Pentru Gueniffey, filmul lui Ridley Scott reflectă judecățile disprețuitoare formulate despre împărat în timpul Restaurației și după Congresul de la Viena. Ni se arată caricatura unui bădăran ambițios, „nu aflăm nimic despre omul de stat și arhitectul politic, nimic despre geopoliticianul și despre manipulatorul rece și necruțător”. E evident, spune Gueniffey, că Scott nu îl are la inimă pe „Napoleon al nostru”, iar faptul că acesta se comportă, pe parcursul mai multor porțiuni din film, ca „un pauvre type” i se datorează și lui Joaquin Phoenix. El ar fi jucat cu o privire sumbră și goală, cînd, de fapt, zîmbetul seducător și mina glacială ale lui Napoleon sînt cele care au fascinat-o pe Madame de Staël, contemporana sa. „Nimic nu e plauzibil”, spune Gueniffey, multele inexactități și datările eronate din filmul lui Scott culminează într-un méli-mélo (talmeș-balmeș) istoric; „filmul antifrancez al unui englez” ar fi, pur și simplu, prost, „tout bonnement mauvais”.

Anticipînd parcă o astfel de critică, Ridley Scott a amintit într-un interviu că acțiunea primului său film, turnat în 1977, se petrece în timpul războaielor napoleoniene. Dueliștii e inspirat de o nuvelă a lui Joseph Conrad (The Duel), care spune povestea a doi husari învrăjbiți din pricina unei bagatele; cei doi se duelează în mai multe rînduri, în timpul campaniilor militare ale „Grande Armée”. Féraud (Harvey Keitel) e un plebeu care datorează totul revoluției și împăratului, d’Hubert (David Carradine) e un nobil Ancien Régime care a decis să-l slujească pe noul conducător. Dueliștii a primit la Cannes premiul pentru cel mai bun film de debut și e o parabolă impresionantă a încercării dificile a lui Napoleon (care nu apare în film) de a reconcilia „les deux France”  vechea și noua gardă. Amintindu-și de vechiul său film turnat în Dordogne, Ridley Scott îi face Franței o declarație de iubire: „Am descoperit Franța la vîrsta de 18 ani, cînd am străbătut cu mașina 4.500 de kilometri, din nordul Angliei pînă la Coasta de Azur. Farmecul acestei țări – cultura, istoria și gastronomia ei – m-a sedus deîndată”. Ridley Scott nu se descrie doar ca un iubitor al Franței, un „amoureux de la France”; el e, ceea ce-i chiar mai important în Hexagon, un „amateur du vin”, și e proprietarul, de mai bine de treizeci de ani, al unui domeniu viticol în Lubéron. Domeniul i-a aparținut inițial unui general al lui Napoleon.

Entuziasmul lui Ridley Scott pentru Franța nu i-a împiedicat pe critici să tragă următoarea concluzie: „Încă mai așteptăm marele film despre Napoleon”. Cineaștii știu la ce se referă aceștia: e vorba de vasta reconstituire integrală a filmului mut al lui Abel Gance din anul 1927, realizată prin cooperarea dintre Netflix și Cinémathèque française.Napoléon era conceput ca o serie de șase filme, dar Gance a fost nevoit să întrerupă proiectul după primul film – cel care ilustra ascensiunea lui Napoleon pînă la campania din Italia din 1796-1797. Istoricul de film și regizorul britanic Kevin Brownlow a reconstituit o versiune de aproape patru ore a acestei prime părți; producția a fost realizată de Francis Ford Coppola în studiourile Zoetrope din San Francisco, iar Carmine, tatăl lui Coppola, a compus muzica pentru film.

Filmul lui Abel Gance nu e doar o enciclopedie de efecte cinematografice, care anticipează, printre altele, cinemascopul; el reprezintă o capodoperă a tehnicii de redare a personajelor și de filmare a scenelor de mase – și reușește să îi impresioneze pe spectatori oriunde e proiectat. „Dimineața, după proiecția filmului Napoléon”, relatează un reportaj de la Festivalul Internațional de Film de la Toronto, „nimic nu e comparabil cu momentul în care, după finala de noaptea trecută, britanicii au izbucnit în lacrimi”. „Finala” se referă la faimosul triptic-tricolor – cînd ecranul, împărțit în trei, se colorează albastru în stînga, roșu în dreapta, iar în mijlocul alb planează acvila lui Napoleon. Față de filmul Napoléon, aproape centenar, al lui Abel Gance, spectacolul de artilerie al lui Ridley Scott pare învechit.

Prima proiecție a filmului Napoléon a avut loc pe 7 august 1927 la Opera din Paris, cu acompaniamentul muzical al lui Arthur Honegger. La premieră s-au întîlnit pentru întîia oară un scriitor și un ofițer: André Malraux și Charles de Gaulle. Ambii erau copleșiți de admirație; Malraux povestește că, în timpul genericului de final, De Gaulle și-a ridicat brațele în aer și a exclamat: „Minunat! Formidabil! Bravo!”. S-ar putea să fi întrevăzut, în povestea tînărului soldat care își croiește cu avînt calea spre faimă, propria sa carieră. Abel Gance, care l-a cunoscut pe De Gaulle la premiera filmului Napoléon, era atras, scria un istoric, de „bărbații providențiali” („hommes providentiels”). Printre ei se numărau Mao Zedong și Ciu Enlai, pe care i-a întîlnit în China, și chiar, la început, mareșalul Pétain, căruia Gance i-a dedicat în 1941 filmul Vénus aveugle.

Pentru Abel Gance, nimeni nu s-a apropiat, în timpul vieții sale, mai mult de idealul unui „homme providentiel” ca Charles de Gaulle. În el, regizorul vedea reîncarnarea lui Bonaparte: ceea ce îi mobiliza pe amîndoi era un „inexplicabil instinct de a acționa în momentul potrivit”. De Gaulle era pentru Abel Gance un „arhitect al istoriei, un model, un erou, un inspirator”. Și era, totodată, politicianul cu ajutorul căruia spera să înfăptuiască o reformă a filmului francez – după cum îi scria lui De Gaulle în decembrie 1964, într-o scrisoare de șapte pagini, plină de patos cutezător: „Nu mă lăsați să mor cu mîinile încrucișate tocmai pe mine, care fac parte, cred, dintre puținii oameni din lume capabili să pună, la răscrucea în care popoarele ezită ce cale să aleagă, un afiș de film pe care scrie: Pe aici!”.

Abel Gance nu a găsit un producător pentru filmul pe care voia să îl facă în onoarea lui De Gaulle. Filmul s-ar fi numit Non, je ne suis pas mort! A-l evoca pe general astăzi e cît se poate de actual. Michel Onfray, cel mai productiv și provocator filozof francez, a publicat recent un supliment al revistei sale Front Populaire, cu titlul „Quoi de Neuf? DE GAULLE! Une politique de la civilisation”, dedicat nu atît memoriei, cît eternei prezențe a lui De Gaulle. Intelectuali pînă de curînd neutri sau simpatizanți ai acestuia și, nu în ultimul rînd, chiar unii care îi erau ostili îl laudă acum pe De Gaulle ca pe un „homme providentiel” al unui prezent dezorientat și zguduit de crize. Se confirmă o dată în plus cuvintele lui André Malraux: „Oricine a fost, este sau va fi gaullist”. Poate că acum se va găsi un producător care, ținînd seama de dorința lui Abel Gance, va turna un film despre Charles de Gaulle – încarnarea lui Napoleon: Nu, încă nu am murit!

Wolf Lepenies, sociolog și politolog, fost rector al Wissenschaftskolleg zu Berlin, este profesor emerit la Freie Universität Berlin.

traducere de Matei PLEŞU

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Săteanul care a scos din pământ conducta de canalizare a unei localități cu peste 5.000 de locuitori VIDEO
Un sătean din comuna Dragotești, din județul Gorj, a scos o parte din conducta de canalizare a localității învecinate Mătăsari, care-i traversează terenul gospodăriei sale, după ce s-a judecat timp de șapte ani cu Primăria.
image
Premieră în Moldova. Modul neașteptat în care fermierii și-au adaptat culturile după schimbările climatice: „Randamentul este semnificativ”
În contextul schimbărilor climatice, fermierii români își îndreaptă atenția către culturi alternative.
image
Legende pescărești cu monștri marini pescuiți la Sfântu Gheorghe: „A prins un morun de 675 de kilograme“ VIDEO
Sfântu Gheorghe, satul de pescari din Delta Dunării, a rămas în legendă pentru sturionii care se pescuiau aici în anii ’60–’80.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.