„Noul” Emmanuel Macron
Realegerea lui Emmanuel Macron nu e o surpriză: toate sondajele de opinie indicau faptul că va cîștiga detașat al doilea tur al alegerilor prezidențiale și a obținut 58,5% din voturi. Surpriza (neplăcută) e scorul candidatei de extremă dreapta Marine Le Pen: 41,4%. E cel mai ridicat scor obținut vreodată de extrema dreapta. Și rata mare a absenteismului (28%) – un semn al dezangajării politice, al neîncrederii, al deziluziei... La cîteva zile după alegeri, Franța pare copleșită de îndoială, de resentiment și de un soi de revoltă fără obiect: ca și cum realegerea lui Emmanuel Macron ar fi un eșec al democrației. De la triumf la înfrîngere, diferitele tabere folosesc același rezultat pentru a-și hrăni propria viziune (mistificatoare) asupra prezentului. Toate aceste perspective profilează chipul președintelui: îl vedem ca printr-un caleidoscop: aceeași față descompusă și recompusă din nenumărate trăsături suprapuse.
O primă ipostază: Emmanuel Macron, europeanul. Într-adevăr, Europa poate răsufla ușurată. Dacă scrutinul prezidențial a fost și un fel de referendum, atunci extremista eurosceptică a pierdut și liderul pro-european a învins. Dar oare pot fi reduse alegerile prezidențiale la acest calcul binar despre viitorul Franței în Europa? Cît să fi contat în opțiunea electoratului vocația europeană a lui Emmanuel Macron versus calea suveranității promisă de Le Pen?
Mai e, apoi, falia căscată în societate odată cu izbucnirea războiului din Ucraina. Emmanuel Macron trece drept ultimul lider european care încă vorbește cu Vladimir Putin. Nu l-a convins să oprească agresiunea, dar poartă, constant, tratative. Marine Le Pen, în schimb, a fost poreclită de adversarii politici candidata lui Putin la prezidențialele franceze. Și nu pe nedrept: în 2016, partidul ei de extremă dreapta a contractat un împrumut de nouă milioane de euro de la o bancă rusească pentru a-și susține campania electorală. Cel care încă vorbește cu Putin a învins-o pe candidata lui Putin. Iată încă un chip al lui Emmanuel Macron!
Jean-Luc Mélenchon, liderul mișcării France Insoumise, e probabil marele învins din primul tur al alegerilor – deși a înregistrat cel mai bun scor de cînd candidează la prezidențiale. Populistul de stînga a ratat la mustață calificarea în turul al doilea. El le-a sugerat votanților săi să nu voteze extremismul de dreapta în turul al doilea. Mai mult ca sigur, succesul la urne al lui Emmanuel Macron se bazează și pe votul util al electoratului de stînga, al celor care l-au votat fără speranță și în ciuda propriilor convingeri politice doar pentru a evita catastrofa extremei drepte. E cel mai slab rezultat obținut vreodată de un președinte din a V-a republică, e președintele cel mai puțin plebiscitat din istorie – cam așa a caracterizat Jean-Luc Mélenchon victoria lui Macron (un fake news ordinar, ușor de demontat cu cifre.). De parcă victoria lui Emmanuel Macron ar fi nemeritată! Extremiști de dreapta și de stînga, deopotrivă, deplîng succesul liberalismului economic și reconfirmarea unui lider care, în ciuda tuturor crizelor – „vestele portocalii“, pandemia de COVID, stagnarea economică etc. –, își încheie cu bine primul mandat. „Marea dezbatere națională” care a stat la baza reformei statului și a societății a fost un prilej de reflecție, dar și de participare civică. Cele patru teme propuse consultării publice – tranziția ecologică, fiscalitatea, democrația și organizarea serviciilor publice – au generat nu doar emulație socială, ci și premise pentru politicile Guvernului.
Acum, Emmanuel Macron promite o „nouă eră”. Următorul mandat „nu se va înscrie în continuitatea celui care tocmai se încheie”. Are, într-adevăr, de ce să anunțe o schimbare de curs. Reforma pensiilor promisă în campania electorală presupune o schimbare importantă și greu de digerat în ceea ce privește timpul de activitate și modalitățile de redistribuire a fondurilor. Va avea de dat multe explicații și mai ales de reglat detaliile fine ale acestei reforme – și mai ales va trebui să găsească un consens la nivelul societății. Tranziția ecologică e un alt punct fierbinte pe agenda „noului” președinte. Sancțiunile economice impuse Rusiei după invadarea Ucrainei cer o accelerare a politicilor verzi în energie – nu doar în Franța, ci peste tot în Europa. Dar cu ce preț pentru economie și pentru oameni? În fine, Emmanuel Macron va avea de transpus, în noul mandat, reforma statului și a serviciilor sociale. Va reuși să schimbe substanțial relația dintre stat și cetățean, va putea să ofere mai multă bunăstare pentru mai mulți oameni în condițiile unei presiuni economice fără precedent?
