Noul Bin Laden
Mă urmăreşte imaginea noului Bin Laden. În caseta distribuită televiziunilor lumii pe 7 septembrie, comandantul Al-Qaeda este un alt om decît era acum doi ani, la ultima sa apariţie pe ecrane. Este relaxat - semn că se simte în siguranţă acolo unde o fi - şi face discursuri intelectuale. Ştiu bine că Răul ia forme neaşteptate, ştiu bine că Diavolul lucrează cu necenzurată imaginaţie. Sufletul euro-atlantic are o mare slăbiciune. Închinat fiind raţiunii, dacă primeşte o explicaţie logică, e la un pas de iertare. Să înţelegi pe cineva care face rău este, în exerciţiul nostru zilnic, primul pas spre iertarea lui şi e la doi paşi de simpatie. Discursul lui Bin Laden cuprinde nişte cîntece de sirenă la care ştiu bine că mulţi dintre intelectualii de stînga euro-americani tresar de plăcere. Tocmai de aceea, îmi este frică mai mult de acest Bin Laden decît de un şef de bandă teroristă, oricît de eficient şi de greu de prins. Teoretic, două sînt vulnerabilităţile sufletului euro-atlantic prin care virusul mortal al islamismului radical poate pătrunde blindajul asigurat de toleranţă, democraţie, umanism, creştinism şi logica aristotelică: sensibilităţile de stînga şi slăbiciunea unei părţi a dreptei pentru discursul teocratic. Abil, Bin Laden a înţeles că prima i se potriveşte mai bine, căci aceia dintre noi care cred că lumea trebuie să reflecte exact ordinea divină îl au drept mentor pe Isus Cristos şi cred, indestructibil, în El. Aşadar, în cea mai recentă apariţie publică, Osama Bin Laden vorbeşte ca un intelectual de stînga. Demască viguros dezastrul pe care îl aduce lumii capitalismul, atacă principial şi factual administraţia Bush, dar şi pe Sarkozy şi pe Brown, vorbeşte despre justiţie socială şi despre răul globalizării, despre problemele ecologice ale lumii (cauzate, ştim bine, de marile corporaţii americane), despre sărăcia endemică din Africa, despre chinurile occidentalului de rînd zdrobit de taxe, dobînzi şi ipoteci şi îl evocă admirativ pe Noam Chomsky. Dacă aş fi ascultat un discurs cu aceste ingrediente la un seminar într-un oraş occidental, aş fi fost liniştit: încă un speaker de stînga. Dar faptul că Bin Laden vorbeşte aşa mă pune pe gînduri. Bin Laden, pentru imaginaţia celor mai mulţi dintre noi, este un miliardar nebun devenit om al munţilor, fanatizat în credinţa lui religioasă, ajuns într-un obscurantism religios atît de înnegurat încît nu vede diferenţa dintre crima în masă şi slujirea lui Dumnezeu. Dar, constatăm, Bin Laden nu (mai) este aşa. Îl citeşte pe Chomsky. Mai mult, Bin Laden face şi o manevră livrescă, aşa cum ne place nouă. El spune, la un moment dat: "Şi dacă vreţi să ştiţi cîteva motive pentru care voi pierdeţi acest război împotriva noastră, atunci citiţi cartea lui Michael Scheuer despre acest lucru". Scheuer, acum comentator de specialitate pentru o mare televiziune americană şi autor a două cărţi foarte bine vîndute despre erorile politicii americane în relaţia cu spaţiul arab, a fost şeful unităţii dedicate eliminării lui Bin Laden din cadrul CIA între 1996 şi 1999, iar, din 2001 pînă în 2004, a fost consilierul special al şefului acestei unităţi. Ca într-un thriller, din ascunzătoarea sa de negăsit, Bin Laden trimite la cărţile omului angajat să-l ucidă, pentru a explica eşecul Vestului. Omul care l-a căutat ani de zile şi a demisionat din această funcţie ca urmare a nereuşitei frustrante este citat, cu supremă relaxare, drept cel mai bun martor al erorii cauzei sale. Nu-i aşa că-i tare? Alte cîteva pasaje sînt uimitoare. Primul se referă la evrei. Cu un ton calm, Bin Laden subliniază că Holocaustul este un produs european, ca şi Inchiziţia. Musulmanii nu i-au trimis pe evrei în cuptoare niciodată. Mai mult, evreii au găsit mereu refugiu în faţa antisemitismului european în spaţiile arabe, unde au convieţuit cu islamicii, secole întregi. Apoi, Bin Laden vorbeşte şi despre creştini. Aceştia au trăit întotdeauna în armonie cu arabii şi subliniază îndelungata existenţă a unei mari comunităţi creştine în Egipt. Aşadar - vrea să spună Bin Laden - europenii şi americanii sînt adevăraţii prigonitori ai credinţei în Dumnezeu. O altă temă dragă discursului de stînga este figura deja mitizată a preşedintului J.F. Kennedy. El a încercat să oprească războiul din Vietnam şi de aceea a fost asasinat - spune Bin Laden. Transformarea lui Kennedy într-o figură pacifistă este o eroare istorică, explicabilă prin uşurinţa cu care masele se manevrează astăzi. Golful Porcilor, ducerea cursei înarmărilor în spaţiul cosmic şi - dacă e să vorbim despre Irak - sprijinul american pentru partidul Baas (sună cunoscut?) dat imediat după lovitura de stat din 1963, terminată într-o baie de sînge organizată de partidul lui Saddam, discret încurajată de CIA - adaug, parte a strategiei războiului rece, căci partidul Baas i-a eliminat cu cruzime pe comunişti, în special - nu fac din Kennedy tocmai icoana păcii la care se închină astăzi lumea ignorantă. Dar Bin Laden ştie miturile Vestului. Şi astfel, Kennedy devine un erou al păcii, chiar şi pentru teroristul numărul 1 al lumii. Mai mult, mimînd multiculturalismul, Bin Laden vorbeşte pios, din interiorul islamismului său radical, despre Isus Cristos. Discursul lui Bin Laden vrea să spună, de fapt, că civilizaţia euro-atlantică produce dezastrele istorice (Inchiziţia, Holocaustul, comunismul), climatice, economice (sărăcia endemică africană) şi morale (ipocrizia unora ca Bush, Blair, Sarkozy sau Brown). Ca atare, ea trebuie să dispară. Şi, într-un punct, Bin Laden are dreptate: "Există o creştere a numărului de gînditori care studiază evenimentele şi care, pe baza studierii lor, declară că se apropie colapsul imperiului american". Ce reacţie vom avea noi împotriva acestei sofisticate ofensive a minciunii criminale rămîne de văzut.
