Noua strategie a vechiului Bush

Publicat în Dilema Veche nr. 154 din 19 Ian 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

În zilele în care la Washington era aşteptată anunţarea noii strategii americane în Irak, se putea citi pe bara de protecţie a multor automobile care circulau prin capitala americană: "We are creating enemies faster than we can kill them". Strategia preşedintelui Bush în Irak ar fi trebuit să fie o aplicaţie particulară a unei soluţii la această problemă generală. Nu a fost aşa. Deşi ştie foarte bine că războiul din Irak va fi cîştigat de cei care cîştigă inimile irakienilor, aproape nimic din strategia preşedintelui Bush nu se referă la acest aspect, cu excepţia cîtorva fraze care spun, mai degrabă, ce trebuie să facă Guvernul irakian ca să fie simpatic propriilor cetăţeni, decît ce trebuie să facă America pentru a avea cît mai mulţi aliaţi împotriva inamicilor tot mai redutabili şi numeroşi. În plus, o nepotrivită campanie de relaţii publice - capitol la care cele două administraţii Bush pot fi socotite cele mai slabe din istoria postbelică - a creat o mare aşteptare în privinţa acestei noi strategii. Din aceste două motive, mai toată lumea a simţit grade diferite de dezamăgire după ce, miercurea trecută, preşedintele Bush a expus liniile generale ale noii sale strategii în Irak. Mai toate vocile experte sau autorizate au fost critice sau doar triste, mulţi lideri au tăcut semnificativ, dar, paradoxal, tocmai în lumea arabă (acolo unde nimic nu se spune pe faţă, ci totul se şopteşte în condiţii de anonimat) se pare că există o neaşteptat de largă susţinere pentru această strategie. De fapt, era de aşteptat ca această nouă strategie să nu fie diferită de atitudinea pe care George W. Bush a avut-o constant în chestiunea irakiană. Preşedintele Bush nu se poate schimba. Instinctul său de luptător şi, mai ales, convingerile sale din specia tare a idealismului evanghelic îl fac să fie de o consecvenţă admirabil-înspăimîntătoare. Preşedintele Bush a gîndit, încă o dată, ca un luptător, şi nu ca un diplomat. A plecat de la cîteva realităţi din teren. 80% dintre violenţe au loc într-un perimetru de 50 de km în jurul Bagdadului, iar în provincia Anbar, al doilea loc fierbinte al insurgenţei, se află, probabil, centrul de comandă Al-Qaeda din Irak. Insurgenţii primesc sprijin logistic şi ideologic, dar şi instrucţie, din Iran şi Siria. De asemenea, analiza din teren spune că eşecul operaţiunilor militare din Irak are două cauze: prima, nu au existat suficient de multe trupe americane şi irakiene care să asigure zonele curăţate de insurgenţi, astfel că aceştia operează din spaţii care au fost o dată sau chiar de mai multe ori "curăţate" şi, a doua, ordinele date militarilor americani le limitează posibilitatea de acţiune. În plus, preşedintele Bush a reţinut din întregul Raport Baker-Hamilton un singur aspect: trupele irakiene luptă mai eficient decît trupele americane şi eficienţa lor creşte sensibil cînd sînt consiliate şi sprijinite logistic de americani. Plecînd de aici, decizia unui preşedinte luptător nu putea fi alta: suplimentarea trupelor în zonele fierbinţi, irakienii sprijiniţi de americani să preia sub controlul lor Bagdadul mergînd din uşă-n uşă şi lărgirea libertăţii de acţiune a trupelor americane - cel mai recent exemplu fiind ordinul preşedintelui Bush de anihilare a reţelelor străine, în special iraniene, de pe teritoriul irakian, ordin urmat imediat de raidul american din Erbil, acolo unde iranienii spun că se pregăteau să deschidă un consulat, dar informaţiile americane arătau că era un punct nodal al reţelei iraniene care alimentează insurgenţele şiite. Există cel puţin două reproşuri majore care se pot aduce acestei strategii. Primul, şi cel mai frecvent, formulat mai ales în mediile europene, este că această strategie nu asumă nici un moment al dialogului, ci doar confruntarea. Punctul crucial al Raportului Baker-Hamilton este acela că Iranul şi Siria trebuie incluse în orice aranjament de pacificare a Irakului. Preşedintele Bush ignoră această recomandare. Vorba unui cunoscut analist german: "Diferenţa dintre europeni şi americani este aceea că noi avem exerciţiul dialogului cu regimuri care nu ne plac, în vreme ce ei, nu". Corect. Al doilea reproş este că logica "suplimentăm trupele americane ca să responsabilizăm Guvernul irakian" e discutabilă. Americanii mai dau un ultim şi amplu raid de curăţare a Bagdadului şi pun trupele irakiene să asigure, în urma lor, oraşul. Apoi pleacă, lăsînd Guvernul irakian sub presiunea "dacă nu te implici mai mult, noi plecăm şi te mănîncă insurgenţii din stradă". Se mizează pe faptul că Guvernul va reacţiona, logic, în direcţia în care îl va împinge presiunea aceasta. Însă anticipările din Washington, mai ales în privinţa reacţiei irakiene la anumite acţiuni americane, s-au dovedit a fi incorecte de prea multe ori. Din ignoranţă sau din orbire produsă de lumina intensă a idealismului neoconservator, liderii americani au dovedit clar că nu cunosc mare lucru despre complicatul suflet irakian. Într-adevăr, irakienii sînt greu de convins că trebuie să îşi asume responsabilitatea ordinii în propria ţară şi, în fond, aceasta este marea problemă a întregului haos sîngeros de acolo. Adevărul este că e nevoie de o suplimentare a trupelor în Irak, dar nu de trupe americane, ci de trupe irakiene. În vară, cînd s-a declanşat o amplă ofensivă împotriva insurgenţilor din Bagdad, Guvernul irakian a putut contribui doar cu două divizii, după ce promisese ferm şi în repetate rînduri că va mobiliza opt. Efectul acestei neputinţe (sau lipse de voinţă?) este exact cel constatat de preşedintele Bush: cartierele "curăţate" de americani erau imediat repopulate de insurgenţi pentru că nu mai rămînea acolo nimeni care să le păzească, soldaţii trecînd la "curăţarea" altei zone. Nivelul de frustrare american este, de aceea, foarte ridicat. Atît de ridicat încît unul dintre cei mai puternici susţinători ai noii strategii Bush, senatorul McCain, a spus cu năduf că acest război va rămîne în istoria Americii ca unul dintre cele mai prost conduse, dar că, chiar şi aşa, America nu îşi poate permite să îl piardă.

image png
Misterele bugetare
Una din temele importante legate de transformarea sistemului public românesc este cea a „discreției” cu care au avut loc schimbările în administrație.
image png
Inteligența Artificială și ambiția personală
Riscul de a cădea în groapă e mai mare atunci cînd privirea e întotdeauna spre orizont.
image png
Neo-religii
Trăim deci în epoca neo-religiilor. (Asta cît ne vor mai lăsa ele să trăim...)
image png
Note, stări, zile
...Și, dacă ai noroc, ideea revine la tine tocmai cînd gîndești aceste lucruri.
image png
Inamicul public numărul 1
Să ne ferească Dumnezeu să ajungem să decidă opinia publică totul!
image png
Algoritmul istoric al jacardului
N-ai zice că-i vreo legătură. Istoria, însă, o țese subtil.
image png
image png
Toți sîntem puțin luați
Elevii merită un mediu educațional sigur și stimulativ.
image png
Marca urs
Ecourile publicității se sting totuși, în timp, lăsînd în urmă fragmente pitorești, dar efemere.
p 7 Drapelul Partidului Republican din SUA WC jpg
Regula neoliberală a minorității
Nouă însă probabil că ne pasă.
image png
Echipa de fotbal proaspăt calificată la Euro 2024 ar putea deveni chiar bună?
Dacă mai întîrzie puţin se trezesc bătrîni. Ce îi ajută? Nu au viciile generaţiilor trecute.
image png
Jucării și steaguri
Mă tem că aici diferența față de americani nu e doar de formă, ci și de fond.
image png
Despre apartenență: între liniște și îngrijorare
Patriotismul constituțional ar deveni astfel legătura de apartenență care solidarizează comunitatea, pe temeiul libertății.
image png
image png
O întîlnire destinală: dna Monica Lovinescu
Îmi cer scuze, oricum, și rămîn un mare fan al minunatului cuplu parizian.
image png
Gerontocrații
Unii cred că nu peste multă vreme vom ajunge să fim conduși (fie și disimulat) de IA.
image png
image png
Kofola de catifea
Adoptat mai des, nu ar aduce decît bine.
image png
La Mamaia. În 1981
Întrucît eu păream participantul cumva „dislocat” al întîlnirilor zilnice, doamna doctor hotărî să mă includă în ecuație.
image png
Înjosire și înjoseală
O simplă substituție de sufix produce efecte stilistice majore.
image png
„Faci sau nu faci;
nu există «cum»“
Cu alte cuvinte, se victimizează, justificîndu‑și alegerile, de care nu ar fi, astfel, responsabil.
image png
Mouratoglou?
Sperînd că „hoţii” vor fi prinşi. Sperînd la altă viaţă. Sperînd. Disperînd.
p 7 Jim O Neill jpg
Ce înseamnă Sudul global?
n lipsa unei prescurtări alternative, ei vor continua să folosească termenul „Sud global”.
image png
Țara automatizărilor
Automatizările necesită aproape permanent și o asistență umană.

Adevarul.ro

image
Situație scandaloasă în Ungaria pentru mai mulți români care voiau să ajungă la Viena cu trenul. „Blesteme și înjurături”
Mai mulți români care călătoreau cu trenul dinspre București spre Viena au avut parte de o surpriză neplăcută la Budapesta. Întâmplarea a fost relatată pe rețelele de socializare de unul dintre călători.
image
Lacul din România care crește continuu, interzis. De ce nimeni nu mai are voie să se apropie de ape VIDEO
Un lac format natural, în ultimii 15 ani, într-o fostă carieră minieră din Hunedoara este considerat riscant, după ce a atins adâncimi impresionante, iar oamenii nu mai au voie să se apropie de el
image
Viața în cel mai mic sat de munte din România. Toate gospodăriile au fost îngrămădite pe un deal VIDEO
Merișoru de Munte se numără printre cele mai mici sate din România. Gospodăriile sale sunt înghesuite pe un deal, iar în sat locuiesc permanent câțiva vârstnici. Așezarea pitorească din Ținutul Pădurenilor îi atrage pe turiști.

HIstoria.ro

image
Unirea Bucovinei „în vechile ei hotare” cu România
Dezmembrarea Austro-Ungariei a permis și românilor din Bucovina să dispună așa cum doresc de propria soartă.
image
Vizita lui Cuza la Istanbul, după Unirea din 24 ianuarie 1859: Turcii resping, jigniți, bacșișul!
După Unirea din 24 ianuarie 1859, un eveniment major pentru Domnia lui Cuza l-a constituit vizita domnitorului la Constantinopol.
image
Japonia oferă „despăgubire de consolare” femeilor folosite ca sclave sexuale în al Doilea Război Mondial
Un tribunal sud-coreean a ordonat Japoniei să despăgubească un grup de femei care au fost forțate să lucreze în bordelurile militare în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, relatează BBC.