Note pariziene

Publicat în Dilema Veche nr. 454 din 25-31 octombrie 2012
Impresii de cînd am fost dat afară jpeg

● La Grand Palais, pînă la jumătatea lui ianuarie, mare expoziţie Hopper. Spun „mare“ pentru că adună peste 70 de lucrări ale pictorului american şi – spun curatorii – asta înseamnă cea mai amplă retrospectivă Edward Hopper organizată vreodată în afara Americii. Parisul îl adoră pe Hopper: coada de la intrare este destul de mare la orice oră şi în orice zi, se recomandă achiziţionarea biletului de intrare de pe Internet cu cel puţin două săptămîni înainte şi, oricum, chiar şi în această situaţie, dacă pleci spre această expoziţie e bine să fii pregătit pentru o aşteptare lungă, deoarece sălile sînt aglomerate. Adică, să ai ceva de citit. Cînd am fost eu, în jurul meu, la coadă, o domnişoară citea Republica lui Platon, o doamnă citea Insuportabila uşurătate a fiinţei şi un domn grizonant nu şi-a scos ochii din ceva Camus. Revistele din mîinile altora erau, exclusiv, de artă (cele mai multe despre evenimentul la care aşteptam să intrăm) şi doar unul singur, izolat, desfăcea cuvinte încrucişate.

Aşadar, lecturi de performanţă. Motivele adoraţiei parizienilor pentru Hopper sînt la îndemînă. Mai întîi, reciprocitatea. Hopper s-a desăvîrşit ca artist în timpul unor lungi călătorii de studii la Paris, îi admira pe Manet şi Degas şi era unul din acei francofili în stare să recite pe dinafară Baudelaire şi Verlaine. În al doilea rînd, Hopper este, astăzi, un star. Nu vreau neapărat să spun că parizienii sînt snobi, dar forţa de atracţie a unui pictor ale cărui lucrări se vînd cu preţuri în jurul a 20 de milioane de dolari bucata este semnificativă. Edward Hopper formează, alături de Mark Rothko (cu 20 de ani mai tînăr decît el) şi de Jackson Pollock (cu 30 de ani mai tînăr), grupul celor mai cunoscuţi pictori americani ai secolului trecut. Cel puţin în Europa, pentru că americanii o aşază fără ezitare în aceeaşi elită a marilor maeştri moderni şi pe Georgia O’Keeffe, cea care, cel mai devreme născută dintre ei, le va şi supravieţui tuturor, graţie unei longevităţi uimitoare. În explicarea imensului succes de public al retrospectivei nu aş exclude nici angoasa – o specialitate franţuzească de care s-a ocupat pe larg Hopper. Lucrările sale, ridicate în slăvi peste tot în ultimii 70 de ani, spun lucid poveşti ale singurătăţii fără leac – doza de melancolie e strivitoare, lumina este, întotdeauna, neiertătoare, iar personajele sînt inubliabile. Personajele din pînzele lui Hopper te urmăresc mult timp după ce le-ai văzut. Mulţi au spus că sînt întruchipări ale solitudinii, că par a fi victimele modernităţii americane frenetice care subminează comunicarea interumană, dar curatorii acestei expoziţii văd altceva. Pentru ei, personajele lui Hopper sînt figuri – e drept, izolate – ale rezistenţei omului în faţa acestui tsunami de inuman adus peste ei de modernitate. Înclin să cred că aşa este, pentru că sub fiecare figură hopperiană se poate citi tensiunea unei încăpăţînări ireductibile şi nu-mi par, cu cîteva excepţii notabile, oameni resemnaţi sau învinşi. Oricum, dacă sînt victime sau eroi, numai fiecare privitor va decide în cele din urmă, căci, ştim dintr-un poncif, arta e în ochiul celui care vede, şi nu în pensula celui care pictează.

● La Luvru, o expoziţie îndelung aşteptată aici – „Rafael. Ultimii ani“. Titlul mi se pare provocator, dat fiind că expoziţia este dedicată unui artist care a trăit 37 de ani. Care „ultimii ani“ te-ai întreba, încercînd să-i distingi de „primii ani“. De fapt, expoziţia se concentrează pe atelierul său. După 1508 (Rafael avea 25 de ani) artistul este chemat la Roma şi primeşte prima sa mare comandă: renovarea apartamentelor Papei Iulian al II-lea. O treabă lungă, pe care o va continua şi după ce comanditarul moare. Succesorul său, Leon al X-lea de Medici, este şi el un admirator al lui Rafael. În final, după ce a lucrat 12 ani, Rafael nu va termina această redecorare, pentru că – aşa cum spuneam – la 37 de ani va trece la cele veşnice în urma unui atac febril puternic, despre care Vasari ne spune, în celebra sa carte dedicată pictorilor, că a fost generat de o prea intensă dezordine erotică. În fine, alţi biografi mai îngăduitori sau, poate, mai profunzi, pun moartea timpurie a lui Rafael pe seama epuizării: lucra enorm. Cam despre asta vorbeşte expoziţia de la Luvru. În ultimii doi ani, la Florenţa, şi pe toată perioadă, la Roma, Rafael a primit multe şi felurite comenzi: portrete sau tablouri de inspiraţie religioasă sau picturi de biserici sau decoraţiuni de interioare sau lucrări de arhitectură sau chiar de conservare a monumentelor mai vechi. Era un artist la modă, cu mare căutare, şi chiar contemporanii săi, cu un uimitor simţ al valorii eterne, ştiau că el e singurul demn să stea alături de „zeii“ Leonardo şi Michelangelo. La rîndul lui, Rafael nu refuza nimic. Copleşit, a adus ucenici în atelierul său, alături de care a lucrat cot la cot. Cei mai cunoscuţi: temperamentalul Giulio Romano şi fidelul Gianfrancesco Penni. Expoziţia de la Luvru le face, cumva, dreptate. Geniul exuberant al lui Rafael ocultează, desigur, calităţile excepţionale ale celor doi – dar secunzii au rolul şi, mai ales, rostul lor. Uneori, Penni desenează studiile pentru o lucrare amplă pictată de Rafael. Alteori, Romano colorează ceva schiţat de maestru, dar se întîmplă şi invers: lucrări ale lui Romano sînt finisate, în detalii, de Rafael, care pare a-i face un serviciu discipolului. De asemenea, expoziţia ne readuce în faţa ochilor tema religioasă favorită a lui Rafael, Madonna cu Pruncul, temă pe care artistul a ilustrat-o de sute de ori într-o vreme în care nu se inventase psihanaliza de revistă glossy să aflăm că, astfel, autorul „mărturiseşte“ o relaţie complicată cu mama sa. Nu în ultimul rînd, ultima secţiune a expoziţiei cuprinde portrete. Aici, Rafael e unic. Geniu pur!

● De cîte ori merg în Montmartre, am impresia că-mi scapă ceva. Locul este – se ştie, foarte turistic – după ce, acum un veac, era cu totul boem. Adică, amărît şi sărac. Îmi place mult, dar e ceva misterios aici. Mă tot întreb de ce oare calitatea pictorilor refugiaţi pe acest deal întrece cu mult calitatea scriitorilor ajunşi aici. Dintre cei dintîi, pe Montmartre vor trăi, diferite perioade din viaţa lor, oameni precum Degas, Renoir, Van Gogh, Pissarro, Toulouse-Lautrec, Utrillo, Picasso sau Modigliani. Covîrşitoare listă. Dintre literaţi, cu excepţia lui Apollinaire şi Max Jacob (mai cunoscuţi), trăiesc aici Carco, Courteline sau Mac Orlan. Cum de locul acesta a atras pictori de anvergura celor mai sus enumeraţi şi scriitori de raft secund, dacă nu chiar de ignorat? Cu atît mai adînc misterul cu cît alte soiuri de artişti (de pildă, artiştii de cabaret) au populat şi ei, cu numele cele mai importante ale epocii, dealul acesta. Ei bine, pe Montmartre – care este, vorba unui istoric local, balconul suspendat de unde oricînd un Rastignac poate sfida Parisul –, scriitorii nu au prea venit să trăiască. Au sfidat Parisul de prin alte colţuri ale sale, dar nu de pe proeminenţa aceasta.

● Nu-mi mai place Houellebecq. Mă nemulţumeşte pînă la enervare. L-am iubit, l-am citit în extaz aproape, l-am ascultat fascinat la Bucureşti. Acum, după ce am revăzut unele pagini din Harta şi teritoriul, nu-mi mai place. E semn că mizantropia mea a crescut alarmant? 

Notă: Dintr-o eroare explicabilă doar prin neglijenţa autorului, numele marelui pictor american este scris eronat în varianta tipărită a acestui număr.Evident, mă refeream la Edward Hopper şi nu la Edward Hooper pe care, oricît aş căuta în imaginaţia sau memoria mea, nu-mi amintesc să-l fi cunoscut. Sorry! SV

index jpeg 5 webp
Gustul banului
Gustul banilor poate să se refere și la un „amărît” care, cine știe cum, găsește un post sigur și bine plătit la stat, un post pe care pregătirea și experiența sa nu i-ar fi permis, în mod normal, să îl ocupe.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Nucleara
Este urmăritul penal capabil să treacă dincolo de faza încordării mușchilor și să folosească arme nucleare?
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Alexandru Dragomir despre politica (noastră)
Din păcate, puțini știu cine a fost Alexandru Dragomir.
Frica lui Putin jpeg
Filosofie, feminitate, autenticitate
Aşa se explică, pesemne, de ce în filosofie s-a menținut „privilegiul” masculin, chiar şi în vremurile mai noi, de după emanciparea femeii.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Activistul european și moartea unei pasiuni
Articolul meu vrea să atragă atenția: cu excesele activismului și propagandei, UE poate pierde treimea de mijloc.
index jpeg 5 webp
Spaghete în copaci
Propun să rămînem la rețeta lui Fellini. Plus paharul cu vin.
Iconofobie jpeg
Diplomație
Se reia, observ, o dezbatere politologică mai veche.
„Cu bule“ jpeg
Format letric
Nu era atît de cunocut încît să exprime fără ambiguități noua idee, dar sensul i-a fost aproximat din context, din relația cu termenul complementar.
HCorches prel jpg
Vremuri ale fricii
Dar dincolo de negare, dacă nu apare și acceptarea, efectele pe termen lung sînt devastatoare.
p 7 Chatbot WC jpg
Idioția artificială
Ar trebui oare programată inteligența artificială (IA) să răspundă la același nivel cu întrebările care i se pun?
IMG 8779 jpeg
Comunismul se aplică din nou jpeg
Alt bîlci?
Cum ar fi să construiești un Disneyland și un Tesco la Londra, în Hyde Park?
O mare invenție – contractul social jpeg
Adevărul, premisa dreptății
Această limită este și mai evidentă dacă se înțelege că nici un proces judiciar nu se confundă cu Judecata de Apoi.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Sürdürülebilirlik
A crede înseamnă a paria pe o inevidență, a „credita” un „posibil”, dincolo de exigențele stabile ale „realului”.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Pensiile francezilor
Dar vigoarea protestelor, dincolo de faptul că e vorba despre o tradiție franceză adesea desconsiderată și subiect de glume, mai arată ceva.
Frica lui Putin jpeg
Inamicii diversității
Privite în ansamblu, aceste cerințe ale cultelor, care s-au așezat, din păcate și spre detrimentul lor, cred, la remorca BOR, nu vor încuraja deloc predarea Religiei într-un spirit tolerant
AFumurescu prel jpg
Păstori, tătuci și influenseri (I)
Așa apar „tătucii” aleși democratic. Nimic nou sub soare.
index jpeg 5 webp
Un veac de Time
Scopul principal pe care cei doi și l-au propus a fost să furnizeze cît mai eficient știri cititorilor, chiar și celor mai ocupați dintre aceștia, care nu prea au timp de citit – de unde și denumirea Time.
Iconofobie jpeg
Rațiune și simțire
Se demontează aici un mit care a făcut carieră în secolul XX, mitul naturii prezumtiv candide a creaţionistului.
„Cu bule“ jpeg
Beat criță
Expresia beat criță este foarte răspîndită azi, în registrul colocvial; alte construcții în care intră cuvîntul criță cu sensul său propriu sau cu înțelesuri figurate au devenit însă extrem de rare.
HCorches prel jpg
Încă un Minister al Educației
Presiune care, în unele cazuri, se transformă în adevărate forme de bullying, fără doar și poate.
IMG 8779 jpeg
În cazul Hagi, tatăl şi fiul, să fii copilul unui mare fotbalist e binecuvîntare sau blestem?
Tot ce vine de la el nu poate fi decît excepţional. Hagi spune „eu sînt Ianis şi Ianis e Hagi”.
p 7 Curba Laffer WC jpg
Ultima redută a globalizării
Dar geopolitica nu e singurul motiv pentru eșecul celui de-al doilea val al globalizării.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cîte divizii are CPI?
Așadar, noua acuzație că președintele ar fi comis ceva contra copiilor, fie ei și din Ucraina, ar putea avea un ecou special în Rusia.

Adevarul.ro

image
Cele mai ieftine destinații de vacanță din Grecia. Insula care trece neobservată, dar merită vizitată
Pe lângă celebrele insule grecești Santorini, Mykonos și Thassos, există și alte destinații de vacanță în Grecia mai puțin cunoscute și mai ieftine. Iată care sunt acestea, conform The Travel.
image
Poliţistul care a ucis din greșeală un şofer. Nu va face nicio zi de închisoare, dar a fost obligat la daune-record
Un polițist din Vaslui a fost trimis în judecată pentru omor, dar a fost condamnat în cele din urmă pentru ucidere din culpă, după ce instanţa a schimbat încadrarea juridică a faptei.
image
Sfaturile primite de doi tineri pensionari MAI care vor să își crească fetița în Olanda. „Ne ajung banii?“
Doi tineri pensionari MAI, beneficiari de pensii militare, vor să se mute cu fetița în Olanda și au cerut sfaturi despre acest pas pe un grup de Facebook al românilor din diaspora.

HIstoria.ro

image
Statul sovietic paralel în România. Rețeaua colonelului Zudov
Prin sintagma „stat sovietic paralel” înțelegem mecanismul clandestin prin care Uniunea Sovietică a instituit controlul total asupra suveranității statului român.
image
Povestea marilor cutremure ce au zguduit spațiul românesc
La mijlocul lunii februarie a acestui an, orașul Târgu Jiu și localitățile învecinate au fost afectate de o serie de cutremure care, deși nu au produs pierderi de vieți omenești sau pagube materiale majore, au stârnit panică în rândul populației.
image
Irina Bossy-Ghica: „Îmi consacru toate eforturile pentru a reconstrui ceea ce înaintașii mei au clădit”
Stră-strănepoata lui Ion Ghica și a lui Gheorghe Grigore Cantacuzino a plecat din România în liceu, în 1973, și s-a reîntors prima oară 17 ani mai târziu, după „Revoluția” pe care ține s-o scrie cu ghilimele.