Note despre un scandal
* Cazul Mailat a fost doar scînteia care a produs vîlvătaia. Toate condiţiile pentru incendiu erau deja acolo. Europa se confruntă, acum, cu cea mai serioasă provocare: administrarea în interiorul propriului spaţiu de libertate şi prosperitate a unei mari mase de inadaptabili. Marea populaţie romă care se mişcă prin Europa pune probleme foarte serioase, căci contactul regulilor comunităţii lor cu regulile comunităţii majoritare ajunge, tot mai des, la confruntare. Rămaşi mereu la periferia societăţii, romii sînt la un pas de a fi în total conflict cu ea. Sîntem atît de nepregătiţi în faţa acestei provocări, încît nici măcar nu cădem de acord asupra naturii ei. Pentru unii, e o problemă socială: romii sînt săraci şi devin violenţi pentru a-şi asigura traiul. Pentru alţii, e o problemă culturală: tradiţia romă este în violentă opoziţie cu tipul de ordine socială şi juridică europeană. Pentru unii, e o problemă europeană, aşadar răspunderea rezolvării ei e la Bruxelles. Pentru alţii, e o problemă locală, aşadar soluţia ei trebuie găsită la nivelul comunităţilor. Oricum, romii sînt un element de disoluţie a fragilei unităţi a cetăţenilor din interiorul Uniunii. Cum salvăm Uniunea, cu principiile ei frumoase cu tot? * Problema romilor provoacă în toate direcţiile. Provoacă ordinea juridică internă a UE şi a membrilor ei, provoacă sentimentul identităţii popoarelor, provoacă întreaga clasă politică europeană. Iar ceea ce e mai grav: sîntem incapabili să oferim soluţii. UE este obişnuită să-şi rezolve problemele pur instituţional. Pentru orice problemă se creează instrumentele şi se execută un buget. Apar funcţionari specializaţi, proceduri, formalităţi, ghişee. După ce se creează ghişeul, cei care au problema respectivă se aşază la rînd, depun cereri, aşteaptă să vadă dacă se încadrează şi primesc, sub control, ajutorul. Aşa fac/au făcut agricultorii, transportatorii, studenţii, locuitorii unor zone defavorizate. Problema romă e imposibil de rezolvat aşa. Romii nu au deloc obiceiul de a se adresa autorităţilor. Mulţi dintre ei nici nu au acte de identitate, mulţi dintre ei nici nu au un domiciliu. De altfel, nimeni nu e capabil să estimeze măcar numărul romilor care bîntuie acum prin Europa. Reflexele noastre de a rezolva birocratic o problemă sînt inutile în acest caz. * Personal, nu văd decît o singură soluţie: educaţia. Şcoala. Dar asta înseamnă că, pentru cel puţin două generaţii, nu avem nici o soluţie. Iar efortul uriaş pe care trebuie să-l facem acum se decontează într-un viitor îndepărtat. Politicienii însă au nevoie de soluţii acum. Trebuie gestionată problema astăzi, şi trebuie evitată o nouă explozie mîine. În plus, alegerile nu sînt niciodată mai departe de 4 ani. Voturile trebuie adunate pe termen scurt. Din punct de vedere electoral (şi ce alt punct de vedere e mai important pentru un politician?), nu există termen mediu, cu atît mai puţin termen lung. Problema este că cei care trebuie să decidă în această chestiune au viaţă scurtă. Mor în patru ani şi nu ştiu dacă mai reîinvie. Dacă reînvie, mor iar peste patru ani şi iar nu ştiu dacă revin la viaţă. Sînt, aşadar, incapabili structural să ia decizii pentru generaţii de acum înainte. * În plus, nici nu putem vorbi bine despre problema romă. Dacă spui ceva rău despre romi ca etnie, eşti rasist. Dacă spui că nu există un specific rom în această chestiune şi îi asimilezi fără diferenţe unui grup social-economic mai larg (să spunem, săracii sau românii sau bulgarii sau slovacii), refuzi să vezi diferenţe evidente, ceea ce înseamnă că eşti prost. Nimeni nu vrea să fie nici rasist, nici prost. Afară, fireşte, de rasişti şi de proşti. De aceea, asistăm la un balet sofisticat pe care îl execută politicienii, fiecare cu talentul sau cu priceperea pe care o are, cînd vorbesc despre această problemă. * România a reacţionat la acest scandal aşa cum era de aşteptat. Ca întotdeauna, nu a putut găsi tonul optim. Treceam năucitor, cu viteza luminii, de la autoflagelarea în piaţa publică, scuze naţionale, ziduri colective ale plîngerii şi autodemascări la ţîfnă şi enervare: am luat la palme Italia, îi dăm în judecată pe toţi, plătim avocaţi, ne răstim. Cînd devenim aşa nervoşi, ne uităm urît şi la romi, fireşte. * Guvernul a decis să plătească din bani publici avocaţii celor care fac obiectul ordinului de expulzare. Sînt şocat! Dacă facem aşa ceva, nu înţeleg de ce nu plătim din bani publici avocaţi oricărui român din străinătate care face obiectul cîte unui ordin de expluzare din ţara în care încearcă să emigreze. Ceea ce mă uimeşte şi mai tare este că această soluţie e dată de un guvern de dreapta. Liberal. Uimitor pentru unii care, doctrinar, au ca scop ultim eliberarea individului de sub constrîngerile colectivismului, protecţia iniţiativei private şi susţinerea răspunderii individuale împotriva răspunderii colective. De ce trebuie să deconteze contribuabilul român eşecul administrativ al emigrării unui conaţional? * Se cere să judecăm fără prejudecăţi. Citesc, undeva, o frază a lui Mark Twain: "Ştiu că am prejudecăţi în această privinţă, dar mi-ar fi ruşine de mine însumi să nu le am".
