Note despre puterea Americii

* Truism: America este superputerea momentului. Observaţie: America nu are totuşi puterea de a-şi impune voinţa/viziunea peste tot în lume. Alt truism: Trăim într-o lume unipolară. În fine, sînt tot mai multe voci care contestă acest lucru, dar o vastă majoritate crede, încă, în unipolaritatea lumii noastre. Altă observaţie: Spiritul american stăpîneşte de mult lumea, iar armata americană, oricît de hipertehnologizată este, nu poate decît să fie cu zece paşi în urma americanismului care a devenit mod de viaţă în toate colţurile lumii, chiar şi acolo unde se ard steagurile cu dungi şi stele, chiar şi acolo unde milioane de guri ştirbe urlă cu ură "Moarte Americii!". La nivelul culturii pop, America stăpîneşte, blînd şi prin liberă opţiune, lumea. Poţi să bei Coca-Cola (şi chiar se bea) oriunde în lume, toată lumea poartă blugi, toată lumea ştie cine sînt Michael Jordan, Arnold Schwarzenegger, Bill Gates sau Elvis Presley. Nu doar că îi ştie o lume întreagă, dar îi admiră, îi preferă, îi adulează ca pe nişte zei ai postmodernităţii, în timp ce îi consumă, produs cu produs. În această cultură trăiesc mai toţi inamicii Americii. Puţini sînt cei care stau în peşteri şi poartă sumane. Cei mai mulţi stau în apartamente de bloc şi poartă T-shirt şi blugi, văd frecvent produsele Hollywood-ului. * Două amintiri scurte din vremea acelui 11 septembrie. Prima, o imagine şocantă de la televizor. Pe 12 septembrie 2001, zeci de mii de palestinieni au ieşit în stradă de bucurie la aflarea veştii că turnurile newyorkeze au căzut sub lovitura avioanelor deturnate de islamişti. Era invocat Allah, care făcuse dreptate, era ars steagul american, erau blestemaţi toţi liderii de la Washington, făptuitorii erau adulaţi ca eroi. Scormonind la întîmplare prin mulţimea (sălbatic de tînără!) în extaz, camera s-a oprit, pentru o secundă, pe un puşti. Nu cred că avea mai mult de 16 ani. Venele i se îngroşaseră pe gît, ochii îi scăpătau ură radicală, faţa-i era schimonosită într-un urlet fără de sfîrşit, braţele ridicate loveau aerul şi întreaga-i înfăţişare era posedată de o trăire interioară, pe cît de acaparatoare pe atît de agresivă. Simt un fior rece pe şira spinării, dar bag de seamă că tînărul acela purta un T-shirt pe care era scris "Chicago Bulls" şi era desenată cunoscuta siluetă "Nike" a lui Michael Jordan levitînd spre coş. Îmbrăcat cu simbolurile culturii pop americane, tînărul ura America cu ferocitate. Atunci, am început să observ mai atent hainele celor care demonstrau. Nu purtau pe ele înscrisuri arabe şi nici nu reprezentau figuri de imami. La nivelul vestimentaţiei, ataşamentul lor pentru codul cultural american sau, în fine, occidental, era total. Ceea ce ieşea din pieptul lor - însă - era cu totul altceva decît ceea ce scria pe pieptul lor. A doua amintire. Ca la comandă, absolut toţi americanii au cumpărat steagul naţional în toate mărimile în care se putea găsi prin magazine şi l-au pus pe maşini, pe case, în vitrine, însoţite de sloganul zilei, "United we stand". Cam pe 15 septembrie, a început criza de steaguri. După alte două sau trei zile, nu mai puteai găsi la nici un magazin nici un steag american. Toate stocurile fuseseră epuizate. A durat vreo săptămînă şi, deja, la începutul lui octombrie puteai din nou găsi steaguri în magazine. Această scurtă penurie (căci în acel context emoţional, steagul chiar devenise o necesitate pentru cei mai mulţi dintre americani) nu a fost niciodată o ştire de primă pagină în acele zile. Era firesc, de vreme ce trecuseră doar cîteva zile de la cea mai mare şi mai neaşteptată catastrofă a sistemului american de securitate şi poveştile despre acele groaznice evenimente curgeau fără oprire. La fel, reacţiile din lumea largă la atacul terorist erau şi ele abundent prezentate, mai ales că americanul obişnuit abia începea să afle că există, undeva departe, o ţară numită Afganistan, căzută în mîna unui regim halucinant. Totuşi, am găsit în colţul paginii a nu-ştiu-cîta a unui ziar local explicaţia pentru care, vreme de o săptămînă, nu s-au mai găsit steaguri. Şi, totodată, o informaţie şocantă pentru mine, om sensibil la simboluri şi valori înalte, exprimate prin obiecte fetiş. Cel mai mare producător de steaguri americane, care aproviziona cu asemenea produse mai toate magazinele din Statele Unite, era o întreprindere... din China. Luată pe nepregătite, departe fiind, aparţinînd unei lumi în care zvîrcolirile pieţei nu induc reacţii promte, producătorul a reacţionat mai încet. A luat măsuri abia după ce a aflat că toate stocurile s-au epuizat în cîteva zile şi a durat cam o săptămînă să se organizeze, să înceapă să lucreze în trei schimburi, să poată livra steaguri unei cereri brusc ridicate la niveluri inimaginabile în timpuri normale. Peste o săptămînă - cum spuneam - au apărut steaguri suficiente. Dar faptul că simbolul suprem al SUA e manufacturat în China îmi provoacă reflecţii cel puţin la fel de interesante precum îmi provoacă puştii din cartierele islamiste ale Teritoriilor, care urăsc America îmbrăcaţi în T-shirts şi blugi. * În ce sens, America este cea mai puternică ţară a lumii, din moment ce nu poate administra, după voia ei, lumea? Cifrele - sigur - ne arată ceva important: SUA au cea mai productivă economie (doar toate cele 27 ţări UE, însumate, depăşesc cu puţin PIB-ul american), au cea mai costisitoare şi, pe cale de consecinţă, tehnologizată şi antrenată armată, au cel mai important cuvînt de spus în multe dintre chestiunile politice ale lumii. Dar toate acestea ce înseamnă, de fapt, cînd nu poţi să îl pedepseşti pe Osama Bin Laden, cînd nu poţi pacifica Irakul, cînd nu poţi domoli mareea roşie din America de Sud sau cînd nu poţi stăvili invazia islamică? Ce fel de putere este aceasta? Nu vreau să fiu înţeles greşit - nu contest puterea SUA, nu le contest supremaţia în toate clasamentele. Mai mult, mulţumesc lui Dumnezeu că trăiesc într-o lume în care, dacă tot trebuie să existe o singură mare putere, aceea e SUA. O lume dominată de Germania lui Hitler, de URSS ori de China ar fi un coşmar pe care nu vreau să îl trăiesc. Dar - mă întreb - ce mai poţi face cu atîta putere, astăzi?