Nu mai există exploratori. Nimeni nu mai merge departe ca să se-ntoarcă, să ne povestească şi să fie adulat pentru chestia asta. Nimeni nu mai vrea să afle lucruri noi, în afară de cazul cînd e vorba de ultimele modele de telefoane. Nimeni nu mai visează să meargă pe Marte, în afară de preşedintele Bush, care e oricum uncool. Planeta noastră s-a terminat de explorat şi-acum o luăm de la capăt pe Lonely Planet: astăzi, despre tariful de cazare la hanurile din Australia. Am terminat de cartografiat pămîntul şi (aproape) am pus în manuale toate speciile. Acum, temerarii nu mai au altceva de făcut decît să guste din ele. Dacă acum 100 de ani rupeai o pereche de picioare ca să dai de urma antilopei gnu, astăzi o poţi vedea, pe fragmente, în farfurie. Aşa că exploratorii neînfricaţi îşi pun la treabă limba, nu picioarele, în restaurante cu nume care doar sună îndepărtat. După care scriu cronici gastronomice. Nu mai există inventatori. Decît la ştiri, după jumătatea jurnalului, la categoria "nebuni care au încrucişat uscătorul de păr cu binoclul cu infraroşii". Respectul pentru cel care descoperă o chestie nouă a fost înlocuit cu cel pentru omul care îşi poate permite s-o ia de-a gata, din magazin. Persu şi Manicatide, doi mari inventatori şi constructori români de maşini cu aripi şi roţi, îşi dorm somnul de veci în afara cărţilor de istorie, care se opresc la constructorii de biserici, de preferinţă încoronaţi. Respectul public merge spre performanţele simple, care nu cer calcul integral sau cunoştinţe de CAD: cîntat, dansat, iubit milionari. Nu mai există poeţi. www.versuri.ro nu e ce credeţi dvs.: ultima operă postată constă în versurile melodiei "Fac ce vrei tu", a lui Copilul de Aur: "iar am greşiiit dar am greşit cu voiaaa meaa te fac să plîîîngi doar ca să îţi şterg lacrimmmaaaa - bis". Nu mai există prozatori, mai ales după ce Dan Brown a terminat toată hîrtia. Nu mai există pictori, după ce domnişoara aceea, pe care a invitat-o preşedintele Constantinescu să expună la Cotroceni, s-a întors de tot în State, cu tot cu pînze şi accent. Acum 20 de ani, cînd . spuneai "creator", trebuia să faci ceva precizări. Astăzi, toată lumea ştie la ce te referi: e vorba, desigur, de un creator de modă. Nu mai există linişte. Într-o vreme visam să ne cumpărăm maşini ca să ajungem la ea, în cortexul munţilor sau la marginea mării. Acum, cînd ajungem acolo, constatăm că ăsta era planul a încă 20 de mii de inşi. Nu mai există îndoială - toate manualele de construcţie a unei cariere de succes îţi propun, de la bun început, să fii sigur. Sigur de tine şi de prostiile pe care le spui/faci/dictezi. Cultura siguranţei ne păstrează în viaţă (mulţumesc pe această cale ultimelor patru airbag-uri cu care m-am întîlnit!) şi ne face, în acelaşi timp, s-o detestăm. Astăzi e sigur că voi merge la serviciu - spre deosebire de situaţia de la 20 de ani, cînd trebuia să am şi chef pentru asta. Probabil că aveţi pînă acum toate datele pentru un diagnostic corect: mid-life crisis. Şi nu doar a mea, ci a multor cunoscuţi care au contribuit, prin plîngerile lor, la realizarea acestui material. Generaţia decreţeilor încearcă marea celor 40 de ani cu degetul şi constată că e rece şi fără valuri. Şi-n plus, necunoscută. Generaţia noastră, care a făcut şi-a dres (nu-i mai înşir aici meritele, sînt deja aproape uitate), e pentru prima oară în situaţia de a se întîlni cu o alta, mai tînără. Una cu valori clar nedefinite şi una cît se poate de hotărîtă să n-o întreacă. I-aş spune generaţia libertăţii, dacă n-ar exista în limba română un cuvînt şi mai bun: suprafaţă. Ei i se potriveşte o replică genială dintr-un film (american, fireşte): "În adîncul sufletului, sînt cu adevărat superficial!". Nu c-ar fi ceva rău în asta: într-o lume superficială, orice preocupări mai adînci de 1 milimetru ar fi un semn de neadaptare. Consideraţi deci cele de mai sus o notă de casare pentru generaţia noastră. Sperăm că v-a plăcut spectacolul nostru. Şi permiteţi-ne să ne retragem în public, să ne uităm, strîmbînd din nas, la următorul show.