Nostalgii

Pe plan extern, n-a prea avut noroc cu imaginea: în anii săi de glorie, erau pe piaţă dictatori mult mai puternici şi cu un apetit ucigaş mult mai pronunţat, de felul lui Stalin şi Hitler. În cel de-al doilea război mondial a păstrat neutralitatea ţării sale, aşa că n-a avut de dat socoteală pe la Nürnberg sau prin alte părţi. Pe plan intern s-a descurcat însă destul de bine: António de Oliveira Salazar a condus între anii 1932 şi 1968 Portugalia cu o mînă forte, de dictator autoritar, fără Parlament, şi îşi pedepsea cu severitate opozanţii. A murit în 1970, după ce în 1968 un atac cerebral îl scosese din joc. În emisiunea de televiziune Mari portughezi (elaborată după cunoscutul format BBC) a primit 41% dintre voturile exprimate, mai mult decît Vasco da Gama, care a descoperit drumul spre India, sau Aristides de Sousa Mendes, diplomat care a salvat în timpul războiului viaţa a mii de evrei. La început, numele lui Salazar nici nu fusese inclus pe listă, ceea ce a provocat pe blogosferă o masivă campanie pro-Salazar şi împotriva gîndirii corecte; mulţi comentatori văd în această victorie postumă o reacţie la cenzura iniţială. Biograful lui Salazar, Fernando Dacosta, crede că astfel se exprimă deziluziile provocate de promisiunile înşelate ale "Revoluţiei garoafelor" (1974). "Portugalia este cea mai săracă ţară din Europa Occidentală şi recenta ei istorie este profund deteriorată de scandalurile de corupţie" (International Herald Tribune, 23 iulie 2007). Sociologii cred că popularitatea lui Salazar, şi nu numai, a fost creată de teama globală în faţa nesiguranţei economice şi a terorismului internaţional, care au creat nostalgia faţă de regimurile autoritare din trecut. Adriano Moreira, 86 de ani, fost ministru al lui Salazar pentru afacerile de peste mări, spune că astăzi portughezii îl idealizează pe Salazar deoarece el nu a fost un dictator fascist, ci un conducător autoritar "soft", o figură paternă care a dat ţării un puternic sentiment al identităţii naţionale. Istorici independenţi susţin că doar 60 de oameni au murit pe motive politice în cei 40 de ani ai regimului. Unora li se pare totuşi mult. Oricare ar fi explicaţiile, fascinaţia exercitată de Salazar asupra psihologiei comune nu poate fi lămurită decît prin cunoaştere. "Salazar nu este un extraterestru, el este o componentă a sufletului portughez şi pînă cînd nu vom lămuri rolul lui în istoria noastră, noi, portughezii, nu vom şti niciodată cine sîntem cu adevărat", conchide Dacosta. ( M. B. )