Normalitate postelectorală
După alegerile de duminica trecută, România poate părea, prin ochii unui străin, o ţară normală, cu o democraţie consolidată. În Parlament au intrat cinci partide dintre care patru sînt în cele mai onorabile familii europene. Sînt reprezentaţi socialiştii, prin PSD, popularii, prin Partidul Democrat-Liberal şi prin UDMR, şi liberalii, prin Partidul Naţional Liberal. Partidul Conservator nu are încă o rădăcină puternică în Europa, dar reprezentanţii săi în Parlament vor fi prea puţin numeroşi pentru a iniţia vreo dezbatere pe această temă. Avem un Legislativ din care lipsesc extremiştii şi asta se întîmplă într-un moment în care, din cauza "oboselii" europene şi a crizei economice, extremele se întăresc în ţări cu democraţie mai veche. Ne putem uita numai la Franţa, unde Noul Partid Anticapitalist condus de postaşul Olivier Besancenot seduce din ce în ce mai multă lume, sau la Germania, unde Die Linke, formaţiune compusă din ex-comunişti din fosta RDG şi oameni dezamăgiţi de social-democraţia clasică, este creditată cu peste 13% din intenţiile de vot, la alegerile legislative de peste cîteva luni. Nimic din toate acestea în România! Partidul România Mare, al cărui lider ajungea în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, în urmă cu opt ani, dispare de pe scena politică. E o veste bună pentru mulţi observatori europeni, care îi contabilizează de aproape 20 de ani declaraţiile naţionaliste, xenofobe sau antisemite. Vestea bună este şi eşecul Partidului Noua Generaţie, un bazar bizar, al cărui preşedinte a fost ridiculizat în repetate rînduri de ziariştii unor publicaţii respectabile, care îl intervievau cu un amestec de fascinaţie şi stupoare. Văzută de departe, România arată bine. Candidaţii la funcţia de prim-ministru sînt şi ei prezentabili: doi foşti premieri şi un fost ministru de Externe, care vorbesc limbi străine, ştiu cum să se îmbrace şi cum să stea într-o fotografie. "Românii nu mai sînt ridicoli" - spunea un gazetar britanic, care urmăreşte de 16 ani alegerile de la noi. Eventualele probleme pot apărea cînd treci de pojghiţă, încercînd să explici unor străini cum se poziţionează partidele şi care sînt mizele scrutinului. Ideologic, pentru început, dreapta nu e dreaptă, iar stînga românească mai are mult de lucru pînă să ajungă social-democraţie. Partidul Democrat-Liberal, atît de mîndru de apartenenţa la Partidul Popular European, era, pînă acum trei ani, la fel de mîndru să fie membru în Internaţionala Socialistă. Greu de explicat ce a determinat această schimbare. La liberali ar trebui să fie ceva mai simplu. În Europa, mişcările liberale se situează însă ceva mai la stînga decît poziţia pe care şi-o asumă PNL. În fine, Partidul Social-Democrat, dincolo de "europenii" Adrian Severin, Titus Corlăţean, Mircea Geoană sau Cristian Diaconescu, este formaţiunea pentru care a fost creată sintagma de "baroni locali". Marian Oprişan, Liviu Dragnea sau Radu Mazăre nu numai că nu sînt marginalizaţi, dar unul dintre efectele nedorite ale noului tip de scrutin, uninominal, este că vor căpăta mai multă putere. Care este diferenţa dintre partide, atunci? - întreaba observatorul străin, confuz, mai ales după ce i-ai vorbit şi despre un fenomen necunoscut la el în ţară: cel al migraţiei de la un partid la altul. Renunţi să-i explici în detaliu, spunînd că pînă în urmă cu patru ani lucrurile erau ceva mai simple: unii militau pentru o ruptură cu trecutul (chiar dacă nu toţi erau sinceri), alţii (mai sinceri, cîteodată) nu se gîndeau la aşa ceva. "Tocmai - îţi răspunde interlocutorul, care s-a documentat - acum patru ani vorbeaţi despre comunism, corupţie, Securitate. Ce s-a întîmplat cu problemele astea?" Şi la această întrebare nu poţi decît să remarci că temele au dispărut misterios din dezbatere, dar că problemele nu s-au rezolvat. Capetele căzute după deschiderea arhivelor Securităţii nu au fost cele pe care le aşteptam. Am asistat la victorii de etapă şi la răfuieli meschine, care i-au descumpănit pe cei care sperau într-o separare a apelor şi lustraţie. Cît despre corupţie, "peştii mari" sînt în continuare în libertate, iar instituţii precum DNA şi ANI nu au sprijin, ci opoziţie politică. Nu se mai discută, pentru că nu sînt teme care aduc voturi, într-o campanie în care s-au promis construcţii de grădiniţe şi reparaţii de garduri. După ce a ascultat explicaţiile, jurnalistul mulţumeşte şi închide carneţelul. Dacă are loc în ziar, va scrie despre temele prezente şi cele uitate din campanie. Dacă locul e deja ocupat de criza economică, de noua administraţie americană sau de atentatele din India, atunci va publica doar cîteva rînduri, după alegeri, sub titlul: "Stînga şi dreapta, la egalitate după scrutinul din România". Ca despre o ţară normală.
