Nole, „lupul bio-mecanic“, cum l-ai numit odată, s-a transformat în lup nanotehnologic? (Cică folosește un plasture nanotehnologic care i-ar crește performanța sportivă.)

 Djokovic nu s-a transformat în nimic, e acelaşi tip căruia îi place să trăiască – după cunoscuta vorbă provenită din nemărginita înţelepciune a balcanicilor care i-a ajutat mai ales să rămînă înapoiaţi şi să-şi ia gîţii unii altora – cu fundu-n două luntri. Continuă să ia milioanele occidentalilor bătîndu-şi joc de cîte ori poate de regulile şi de raţionalismul lor. Se duce la vraci în loc de doctori clasici, nu se vaccinează anti-COVID şi încearcă să ne aburească cu scutiri postdatate, aprinde lumînări cu sîrg şi îşi trage pe el chiloţii naţionalişti de cîte ori e nevoie (şi, frate, e nevoie des şi apăsat!). Eu bănuiesc că povestea asta cu lipitul unei pastile de piept care i-ar bombarda organismul cu fotoni şi l-ar face să „zboare” în stilul Iron Man, cu care e comparat într-o veselie căci astea sînt noile referinţe culturale, e ca să rîdă încă şi mai mult de noi. Nu există suspiciune care să nu fi dansat cu sîrbul. Cea mai fidelă e aceea de dopaj. Băiatul marilor şpagate şi al sprinturilor ireale a fost acuzat, mai mult sau mai puţin voalat, de tot ce poate fi mai rău, aşa că s-o fi gîndit: ia să le mai dau eu ăstora ceva de rumegat. Băieţi, să vă văd acu’, scormoniţi, zgîrmaţi după chestia cu care mă ridic la cer zilele astea! Pun pariu că rîde ca un nebun în culise cu gaşca lui de „anti”-orice, ăia cu care făcea turnee şi petreceri cînd unanimitatea se ascundea sub plapumă de frica roiurilor de covizi. Sîrbul se comportă ca un haiduc al lui Istrati şi, fără umor, nimic n-ar fi cum trebuie. După care în interviuri cu presa vestică el se jură că nu fură. Că e cel mai bun băiat. Că regulile, pentru el, sînt sfinte. Că dacă a greşit, a făcut-o fără voie şi el ştie că noi ştim că greşeala fără voie e pe jumătate iertată pe lumea asta, iar pe lumea cealaltă e ştearsă complet din catastife. La fel ca greşeala cu voie. E bine cînd stai cu cîte un picior în lumi diferite. Fiecăreia i te adresezi după cum îi place să audă. E şi pentru asta un proverb, nu-l pot spune pe tot, dar se termină cu „şi cu sufletu-n Rai“. V-am zis. Înţelepciunea populară a acestor pămînturi e o minune. Cînd nu e o oroare. Dar n-o să-l deturnaţi pe Nole cu poveşti de-astea. El merge mai departe, jonglînd cu mingea pe cantul rachetei. Şi ne face cu ochiul. Catch me if you can.