Noi sau ei

La Kiev, procesul de numărare a voturilor a avut luni şi marţi trăsături dramatice: la intervale scurte, alt nume apare în poziţia de cîştigător. Pe rînd, Iulia Timoşenko şi Viktor Ianukovici se duc în piaţă şi în uralele susţinătorilor îşi anunţă viitorul de prim-ministru. Preşedintele ţării era, în urmă cu trei ani, eroul Revoluţiei Portocalii; acum, cînd partidul său a ieşit pe locul trei, aşteaptă să vadă cu care dintre adversarii săi va face o coaliţie pentru a-i asigura aceluia o majoritate parlamentară cît de cît confortabilă. În decembrie 2004, Iuşcenko şi Timoşenko, umăr la umăr, ţineau treaz protestul celor din piaţă: ei reclamau fraudarea alegerilor şi contestau victoria lui Ianukovici. Primii doi erau consideraţi candidaţii care ar putea asigura parcursul democratic al Ucrainei, apropierea de Occident, în timp ce Ianukovici reprezenta continuitatea legăturilor cu Rusia, cu trecutul comunist transformat în capitalism mafiot. Demonstraţiile de masă i-au făcut pe Ianukovici şi pe susţinătorii săi să cedeze şi Iuşcenko a devenit preşedinte, iar Iulia Timoşenko - prim-ministru. Colaborarea a durat şapte luni: acuzaţiile reciproce de corupţie şi de incompetenţă au dus la demiterea premierului. La alegerile parlamentare din martie 2006, Partidul Regiunilor (Ianukovici) a obţinut cele mai multe voturi, dar nu majoritatea; Iuşcenko a negociat puterea şi cu fosta camaradă, şi cu eternul rival, pe care l-a numit, în cele din urmă, prim-ministru. Tot acest parcurs politic accidentat şi prelungirea situaţiei de criză i-au îndepărtat pe alegători de reprezentanţii lor; chiar şi nucleul dur al Revoluţiei Portocalii a parcurs drumul de la speranţă la dezamăgire, de la pasiune la indiferenţă. Alternanţa democratică obţinută prin alegeri oarecum libere şi întrucîtva corecte nu e suficientă pentru a asigura energia necesară tranziţiei de la economia centralizată la cea de piaţă, de la unanimitatea impusă la libertatea pluralismului. Negocierile secrete favorizează dobîndirea unor averi imense la un pol al societăţii, în timp ce creşte numărul celor care regretă egalitarismul sovietic. Aleşi pentru a asigura ritmurile vieţii democratice, politicienii de la vîrf sînt mai preocupaţi de reglările de conturi şi de redistribuirea resurselor către susţinători. Conflictele sînt determinate de neînţelegerile între persoane, de incompatibilităţi temperamentale, nu de diferenţe de viziune. Manifestanţii "portocalii" erau destul de mulţi pentru a descuraja o confruntare cu poliţia, dar departe de a fi majoritari în rîndurile electoratului. Elanul lor s-a risipit şi devine un loc comun discursul, venit în special dinspre politicienii ruşi sau ucrainenii pro-ruşi, conform căruia revoluţia lor a fost o diversiune organizată de Occident. Situaţie în care Ianukovici îşi angajează un consilier de imagine american. Paul Manafort jr. l-a învăţat cum să devină campionul luptei anti-corupţie, să convingă că e singurul care poate asigura stabilitatea ţării, nu în ultimul rînd datorită relaţiilor cu politicienii şi oligarhii ruşi. Alegerile anticipate de duminică n-au rezolvat criza, ci i-au dat dimensiunea în cifre. Majoritatea parlamentară nu va exista decît printr-o alianţă precară, combinaţie de resentimente şi lăcomie. În 2004, cuplul Iuşcenko-Timoşenko părea soluţia pentru ieşirea din autoritarismul lui Kucima. Nimeni nu-l regretă pe acela, dar soluţia a devenit o parte a problemei: reacţie sentimentală la nedreptate, Revoluţia Portocalie a adus la putere personalităţi fermecătoare. Puterea le-a răpit farmecul şi n-a mai rămas mare lucru. Se întîmplă. În Ucraina, viitorul politic se joacă la urne, ceea ce oricum e un pas înainte faţă de ceea ce trăiesc urmaşii Revoluţiei Roz. În Georgia, ţară unde din ’90 încoace se succed protestele de stradă, represiunea, atentatele, loviturile de stat, marşul triumfal al pro-occidentalului Saakashvili este întrerupt de "dezvăluirile" fostului său prieten şi complice, ministrul Apărării. Acuzaţiile de corupţie însoţite de constatarea că preşedintele nu e capabil să asigure unitatea teritorială a ţării sînt încununate de dezvăluirea unor planuri criminale privind uciderea unor personalităţi publice: "dar eu nu am îndeplinit niciodată aceste ordine". Cînd preşedintele s-a întors de la Adunarea Generală ONU, ministrul Apărării a fost arestat, iar prietenii rămaşi fideli preşedintelui i-au demascat caracterul "mincinos şi isteric". Proteste de stradă, tunuri de apă, din nou problema pare a fi "noi sau ei". De la portocaliu şi roz s-a ajuns la opţiunea între alb şi negru, ultimatumul care a asigurat supravieţuirea comunismului.