Nesortite războiului

Joseph S. NYE, Jr.
Publicat în Dilema Veche nr. 1018 din 12 octombrie – 18 octombrie 2023
Mao Zedong și Richard Nixon © wikimedia commons
Mao Zedong și Richard Nixon © wikimedia commons

Rivalitatea între mari puteri dintre SUA și China e o trăsătură definitorie a primei părți a acestui secol; și totuși nu s-a ajuns încă la un consens cu privire la modul în care poate fi ea caracterizată. Unii vorbesc despre o „rivalitate de durată”, asemănătoare celei dintre Germania și Marea Britanie de dinaintea celor două războaie din secolul trecut. Alții se tem că America și China sînt – precum Sparta (puterea predominantă) și Atena (puterea în ascensiune) în secolul al V-lea î.Hr. – „sortite războiului”. Problema e, firește, că o credință în inevitabilitatea conflictului poate deveni o profeție care se autoîndeplinește.

Termenul „rivalitate de durată” e și el înșelător. Să ne gîndim la toate fazele prin care au trecut relațiile sino-americane, începînd cu venirea la putere a Partidului Comunist Chinez (PCC) în 1949. În anii 1950, soldații americani și chinezi se ucideau unii pe alții pe frontul din Peninsula Coreeană. În anii 1970, după vizita istorică a președintelui american Richard Nixon în China, cele două țări au colaborat îndeaproape pentru a contrabalansa Uniunea Sovietică. În anii 1990, interacțiunile economice au crescut, iar SUA au sprijinit intrarea Chinei în Organizația Mondială a Comerțului. Abia după 2016 s-a ajuns la faza actuală de rivalitate între mari puteri. Un oficial american descrie China ca pe o „amenințare evolutivă” – adică „singura țară care poate reprezenta pentru America o provocare sistemică pe plan economic, tehnologic, politic și militar”.

Dar, chiar dacă rivalitatea de durată nu implică un conflict violent, putem oare vorbi de un „război rece”? Dacă acest termen se referă la o competiție intensă și de durată, deja ne aflăm într-unul. Dacă însă se face o analogie istorică, comparația nu e valabilă și riscă să ne inducă în eroare cu privire la adevăratele provocări chineze cu care se confruntă SUA. SUA și Uniunea Sovietică erau interdependente militar la nivel global într-un grad ridicat – dar între cele două țări nu exista, practic, nici o interdependență de ordin economic, social sau ecologic. Relațiile sino-americane din ziua de azi sînt diferite din toate aceste puncte de vedere.

În primul rînd, America nu se poate decupla integral de China în ceea ce privește comerțul și investițiile, fără să provoace daune imense sieși și întregii economii globale. Apoi, SUA și aliații lor sînt amenințați nu doar de răspîndirea ideologiei comuniste, dar și de un sistem de interdependențe economice și politice pe care ambele părți îl manipulează în mod curent. O decuplare parțială sau o „reducere a riscurilor” în chestiuni de securitate e necesară, dar decuplarea economică completă ar fi prohibitiv de scumpă, și doar puțini dintre aliații Americii îi vor urma exemplul. Pentru mai multe țări, China este partenerul comercial de bază în mai mare măsură decît SUA.

Există apoi aspectele ecologice ale interdependenței, care fac o decuplare imposibilă. Nici o țară nu poate contracara schimbările climatice, amenințarea pandemiilor sau alte probleme transnaționale de una singură. De bine, de rău, sîntem blocați într-o „rivalitate de cooperare” cu China, în căutarea unei strategii capabile să promoveze obiective contradictorii. O situație care nu are nimic în comun cu continența Războiului Rece.

Abordarea provocării chineze va necesita o strategie care să acționeze pîrghiile sistemului bazat pe legi și ale alianțelor create de SUA. Aliați precum Japonia și parteneri ca India sînt atuuri pe care China nu le are. Chiar dacă centrul de greutate al economiei globale s-a mutat din Europa spre Asia pe parcursul ultimului secol, India, țara cu cea mai mare populație a lumii, e unul dintre vechii rivali ai Braziliei. Clișee precum „Sudul global” sau solidaritatea dintre țările BRIC (Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud) sînt foarte înșelătoare, deoarece ignoră rivalitățile interne dinăuntrul acestor categorii. În plus, avuția cumulată a aliaților democratici occidentali o va depăși considerabil pe cea a Chinei (plus a Rusiei) pentru încă multă vreme, pe durata acestui secol.

Pentru a reuși, strategia americană față de China trebuie să stabilească scopuri realiste. Dacă SUA înțeleg prin succes strategic transformarea Chinei într-o democrație occidentală, probabil că vor eșua. PCC se teme de liberalizarea occidentală, iar China e o țară prea mare pentru a fi invadată sau schimbată fundamental prin coerciție. Această realitate are două tăișuri: SUA au probleme interne – dar, în mod cert, ele nu se datorează cîtuși de puțin atractivității comunismului chinez. Esențial, în această privință, e că SUA și China SUA nu reprezintă o amenințare existențială una față de cealaltă – mai puțin în cazul în care vor aluneca într-un război major.

Cea mai bună analogie istorică nu e cu Europa Războiului Rece de după 1945, ci cu Europa antebelică din anul 1914. Liderii europeni au salutat ceea ce ei credeau că va fi un conflict de scurtă durată în Balcani, dar s-au ales, în schimb, cu cei patru ani cumpliți ai Primului Război Mondial. Unii prevăd că SUA și China vor începe un război similar pentru Taiwan, în care China vede o provincie renegată. Cînd Nixon și Mao Zedong s-au întîlnit în 1972, nu au reușit să cadă de acord în privința Taiwanului, dar au elaborat o formulă aproximativă pentru a gestiona această problemă, care a funcționat o jumătate de secol: Taiwanul nu va dobîndi independența de jure, iar China nu va face uz de forță militară împotriva insulei. Păstrarea acestui statu quo presupune descurajarea Beijingului și evitarea totodată a provocărilor care să susțină independența de jure a Taiwanului. Războiul rămîne un risc, dar nu e inevitabil.

SUA ar trebui să se aștepte la conflicte economice de mică intensitate cu China, dar obiectivele lor strategice ar trebui să fie evitarea escaladării – sau ceea ce Antony Blinken, ministrul de Externe al SUA, a numit recent „coexistența pașnică”. Asta înseamnă utilizarea descurajării pentru a evita un război cald, cooperarea (în măsura în care e posibil), folosirea efectului de pîrghie al puterii hard și soft a SUA pentru a atrage aliați, și mobilizarea tuturor atuurilor naționale pentru a face față cu succes concurenței. Scopul ar trebui fie influențarea comportamentului de politică externă al Chinei prin consolidarea alianțelor Americii și a instituțiilor internaționale.

De exemplu, pentru a promova interesele SUA în Mările de Sud și de Est ale Chinei, cheia este Japonia, un aliat apropiat care găzduiește trupe americane. Dar, întrucît SUA au nevoie să-și consolideze și propriile avantaje economice și tehnologice, ar fi înțelept să adopte o politică comercială mai activă cu Asia și să ofere ajutor țărilor cu venituri mici și medii care sînt curtate de China. Sondaje din toată lumea sugerează că SUA vor beneficia de mai multă putere soft decît China dacă își mențin deschiderea pe plan intern și valorile democratice.

Investițiile Americii în propria forță de disuasiune militară sînt bine văzute de multe dintre țările care vor să-și păstreze relațiile comerciale cu China, dar nu vor să fie dominate de ea. Dacă SUA își mențin alianțele și evită demonizarea și analogiile istorice amăgitoare, „rivalitate de cooperare” va fi un obiectiv durabil.

Joseph S. Nye, Jr., profesor la Universitatea Harvard şi fost vice-secretar SUA al Apărării, e autorul, printre altele, al volumului Do Morals Matter? Presidents and Foreign Policy from FDR to Trump (Oxford University Press, 2020).

Copyright: Project Syndicate, 2023

www.project-syndicate-org

traducere de Matei PLEŞU

image png
Misterele bugetare
Una din temele importante legate de transformarea sistemului public românesc este cea a „discreției” cu care au avut loc schimbările în administrație.
image png
Inteligența Artificială și ambiția personală
Riscul de a cădea în groapă e mai mare atunci cînd privirea e întotdeauna spre orizont.
image png
Neo-religii
Trăim deci în epoca neo-religiilor. (Asta cît ne vor mai lăsa ele să trăim...)
image png
Note, stări, zile
...Și, dacă ai noroc, ideea revine la tine tocmai cînd gîndești aceste lucruri.
image png
Inamicul public numărul 1
Să ne ferească Dumnezeu să ajungem să decidă opinia publică totul!
image png
Algoritmul istoric al jacardului
N-ai zice că-i vreo legătură. Istoria, însă, o țese subtil.
image png
image png
Toți sîntem puțin luați
Elevii merită un mediu educațional sigur și stimulativ.
image png
Marca urs
Ecourile publicității se sting totuși, în timp, lăsînd în urmă fragmente pitorești, dar efemere.
p 7 Drapelul Partidului Republican din SUA WC jpg
Regula neoliberală a minorității
Nouă însă probabil că ne pasă.
image png
Echipa de fotbal proaspăt calificată la Euro 2024 ar putea deveni chiar bună?
Dacă mai întîrzie puţin se trezesc bătrîni. Ce îi ajută? Nu au viciile generaţiilor trecute.
image png
Jucării și steaguri
Mă tem că aici diferența față de americani nu e doar de formă, ci și de fond.
image png
Despre apartenență: între liniște și îngrijorare
Patriotismul constituțional ar deveni astfel legătura de apartenență care solidarizează comunitatea, pe temeiul libertății.
image png
image png
O întîlnire destinală: dna Monica Lovinescu
Îmi cer scuze, oricum, și rămîn un mare fan al minunatului cuplu parizian.
image png
Gerontocrații
Unii cred că nu peste multă vreme vom ajunge să fim conduși (fie și disimulat) de IA.
image png
image png
Kofola de catifea
Adoptat mai des, nu ar aduce decît bine.
image png
La Mamaia. În 1981
Întrucît eu păream participantul cumva „dislocat” al întîlnirilor zilnice, doamna doctor hotărî să mă includă în ecuație.
image png
Înjosire și înjoseală
O simplă substituție de sufix produce efecte stilistice majore.
image png
„Faci sau nu faci;
nu există «cum»“
Cu alte cuvinte, se victimizează, justificîndu‑și alegerile, de care nu ar fi, astfel, responsabil.
image png
Mouratoglou?
Sperînd că „hoţii” vor fi prinşi. Sperînd la altă viaţă. Sperînd. Disperînd.
p 7 Jim O Neill jpg
Ce înseamnă Sudul global?
n lipsa unei prescurtări alternative, ei vor continua să folosească termenul „Sud global”.
image png
Țara automatizărilor
Automatizările necesită aproape permanent și o asistență umană.

Adevarul.ro

image
Situație scandaloasă în Ungaria pentru mai mulți români care voiau să ajungă la Viena cu trenul. „Blesteme și înjurături”
Mai mulți români care călătoreau cu trenul dinspre București spre Viena au avut parte de o surpriză neplăcută la Budapesta. Întâmplarea a fost relatată pe rețelele de socializare de unul dintre călători.
image
Lacul din România care crește continuu, interzis. De ce nimeni nu mai are voie să se apropie de ape VIDEO
Un lac format natural, în ultimii 15 ani, într-o fostă carieră minieră din Hunedoara este considerat riscant, după ce a atins adâncimi impresionante, iar oamenii nu mai au voie să se apropie de el
image
Viața în cel mai mic sat de munte din România. Toate gospodăriile au fost îngrămădite pe un deal VIDEO
Merișoru de Munte se numără printre cele mai mici sate din România. Gospodăriile sale sunt înghesuite pe un deal, iar în sat locuiesc permanent câțiva vârstnici. Așezarea pitorească din Ținutul Pădurenilor îi atrage pe turiști.

HIstoria.ro

image
Muzica elitelor otomane
Muzica clasică otomană reprezintă o muzică orientală cultă, una a elitelor, practicată la Curtea sultanului otoman, cu diferite ocazii. Ea apare ca muzică de Curte a conducătorilor politici din Orientul Apropiat și Mijlociu, fiind o muzică echivalentă a muzicii simfonice din vestul Europei.
image
Unirea Bucovinei „în vechile ei hotare” cu România
Dezmembrarea Austro-Ungariei a permis și românilor din Bucovina să dispună așa cum doresc de propria soartă.
image
Vizita lui Cuza la Istanbul, după Unirea din 24 ianuarie 1859: Turcii resping, jigniți, bacșișul!
După Unirea din 24 ianuarie 1859, un eveniment major pentru Domnia lui Cuza l-a constituit vizita domnitorului la Constantinopol.