Natura şi politica

La începutul lunii, în Birmania, ciclonul Nargis a făcut multe zeci de mii de victime (circa 80 de mii, după surse oficiale). Ţara, condusă de un guvern militar represiv, instalat în 1993, a revenit astfel în atenţia internaţională, la doar cîteva luni după demonstraţiile pro-democratice ale călugărilor budişti reprimate cu violenţă toamna trecută. După numai zece zile, în China vecină, un puternic cutremur a făcut zeci de mii de victime şi a lăsat aproape cinci milioane de persoane fără adăpost în provincia Sichuan din sud-vest. Asemeni Birmaniei, şi China a revenit prin această catastrofă în principalele ştiri internaţionale, unde mai fusese cu ocazia reprimării din martie a revoltei tibetanilor din Lhasa şi din alte zone ale Tibetului ocupat. Asemănările se opresc însă aici. Autorităţile din Birmania s-au făcut remarcate printr-o indiferenţă şocantă faţă de propria populaţie lovită de cataclism. Au refuzat cu încăpăţînare să permită accesul direct al ajutoarelor străine şi al asistenţilor umanitari internaţionali în zona cea mai calamitată, delta fluviului Irrawady. În schimb, în ciuda recomandărilor internaţionale, au continuat neabătut organizarea unui referendum menit să consolideze puterea constituţională a generalilor care conduc ţara. Mai mult, autorităţile de la Rangoon au fost acuzate că ar fi folosit o parte din ajutoarele care au intrat în ţară nu pentru sinistraţi, ci pentru a mitui electoral populaţia, înaintea referendumului. Premierul britanic Gordon Brown a calificat atitudinea regimului din fosta colonie britanică drept inumană şi a spus că, fără îndoială, pentru asta generalii vor fi judecaţi de întreaga lume şi de către propriul popor. Ambasadorul Franţei la Naţiunile Unite nu a ezitat să vorbească despre o crimă împotriva umanităţii pe care regimul de la Rangoon ar fi pe cale s-o comită prin refuzul ajutoarelor. Între timp, vase americane şi franceze cu ajutoare au aşteptat zile în şir, în largul coastelor Birmaniei, permisiunea de a acosta în apropierea zonelor calamitate. Abia după aproape trei săptămîni de la dezastru, autorităţile de la Rangoon au început să devină mai cooperante, sub marile presiuni internaţionale. Între timp însă, e de presupus că numărul victimelor a crescut, din lipsa oricăror ajutoare. Reprezentanţii organizaţiilor umanitare internaţionale au vorbit de transformarea unei catastrofe naturale într-una creată de cauze umane. Formula a fost folosită şi în China atunci cînd s-a constatat că la cutremur s-au dărîmat prea multe şcoli construite recent, în vreme ce clădiri mai vechi au rămas întregi. Diferenţa faţă de Birmania e însă că vocile critice n-au venit din afară, ci au fost lansate chiar în presa chineză, care s-a dovedit de o promptitudine cu totul neobişnuită, incomparabilă cu aceea din situaţii similare anterioare. Circulaţia informaţiilor în China e în prezent potenţată chiar de o lege a dreptului la informaţie, intrată în vigoare de la 1 mai şi pe care Newsweek o consideră similară cu cea americană. Dar, după cum observa The Guardian, ştirea cutremurului din China îi afectează şi pe birmanezi, pentru că autorităţile chineze erau principalul factor de presiune asupra conducerii de la Rangoon, pentru a accepta ajutoarele internaţionale. Iar acum conducerea Chinei e ocupată cu propriile probleme. Se poate spune însă că aspiraţiile internaţionale din ultima vreme ale Chinei au condus şi la o mai bună gestionare a unui dezastru, spre deosebire de maniile izolaţioniste ale generalilor din Birmania care au adîncit prăpădul provocat de ciclon.