Mutarea accentelor
Cînd am aflat despre eșecul administrației Trump de a abroga „The Patient Protection and Affordable Care Act“, cunoscută peste tot sub numele Obamacare, am făcut pariu că toată comunicarea Casei Albe va încerca să dea vina pe democrați, încercînd să se ascundă de ridicolul situației în care se află, pentru că republicanii ar fi avut suficiente voturi să treacă de unii singuri această propunere. Am cîștigat pariul. Vă veți întreba, poate, cum de am știut.
Ca și cum ai călca pe greblă...
Firește, nu am conexiuni la Casa Albă, dar am depistat pattern-ul destul de simpluț de reacție al administrației Trump în fața situațiilor defavorabile. Tactica (ar fi prea mult să o numim strategie) este aceea de a muta accentele. De pildă, înaintea eșecului din Camera Reprezentanților, Donald Trump a intrat singur în scandalul ascultării telefoanelor. Rămîne de speculat de ce președintele american a anunțat acum o lună, pe Twitter, că este dezgustat pentru că tocmai a descoperit că predecesorul său, Barack Obama, i-a ascultat telefoanele în timpul campaniei electroale. Evident, scandal politic în toată regula. Doar că, de atunci încoace, nu doar că nu a apărut nici o probă a acestei acuzații, dar toate instituțiile americane relevante în materie – unele dintre ele, precum Departamentul de Justiție, aflate deja sub conducerea unor oameni numiți de Trump – au negat oficial și apăsat că așa ceva s-ar fi întîmplat. Poate că Trump a declanșat acest scandal ca să acopere cumva scandalul legăturilor staff-ului său cu rușii, poate că a calculat începutul unei ofensive anti-Obama cu scopul de a distruge, pe rînd, politicile implementate de fostul președinte, poate o fi crezut că așa îi unește pe toți republicanii sub comanda sa – habar n-am ce-o fi fost în mintea lui. Fapt este că, aidoma nătîngului care calcă pe greblă și se trezește cu nasul plesnit, Trump a declanșat un scandal care s-a întors rapid împotriva lui. Ca să iasă din el, comunicarea sa a încercat să mute accentul. Important nu este ce informații deține statul american despre Trump și oamenii săi, ci cum de ajung ele la presă. Parțial, efortul de comunicare a reușit, pentru că toată presa, indiferent de orientare, pune întrebarea momentului: e mai grav că anturajul președintelui este legat de rușii care au încercat să manipuleze alegerile americane în favoarea sa, ori faptul că oficiali americani cu acces la informații clasificate dau presei asemenea informații anume ca să lovească în președinte? Aici, însă, reușita comunicării Casei Albe se oprește, căci răspunsul tinde să-i fie defavorabil lui Trump. Mutarea de accent a reușit, dar rezultatul e prost. Cum ziceam în copilărie: operația a reușit, dar pacientul a murit…
Ca și cum ai călca în gol
În cazul eșecului legislativ de săptămîna trecută, realitatea arată că Trump nu avea nevoie de democrați pentru a înlocui Obamacare. În Cameră, republicanii sînt suficient de mulți ca să poată doborî sistemul asigurărilor de sănătate instituit de Obama. E adevărat, nici un democrat nu a susținut propunerea administrației de a desființa legea care s-a legat de fostul președinte Obama. Dar chiar și așa, obiectivul ar fi fost atins dacă Trump i-ar fi avut alături de el pe toți republicanii. Doar că nu i-a avut. Așa că este ridicol să spui că din cauza democraților republicanii nu au susținut inițiativa demolării Obamacare. Cu atît mai mult cu cît republicanii care nu au sprijinit abordarea administrației Trump sînt dintre cei mai conservatori și numai de cochetării cu stînga nu pot fi bănuiți…
În discursul public, susținătorii administrației vor să fenteze eșecul mutînd accentele. Astfel, comunicarea Casei Albe dă vina pe democrați, așa cum spuneam, mergînd pe linia: „Noi am încercat, voi n-ați vrut, cînd sistemul de sănătate Obamacare o să se prăbușească, răspunderea este toată a voastră“. Retorica trumpistă era previzibilă (și tocmai de aceea este neconvingătoare), pentru că a mai încercat să iasă din asemenea situații nefavorabile mutînd accentele. Poate că sistemul Obamacare ar colapsa – nu sînt în măsură să judec asta. Poate că sistemul Obamacare este pe de-a-ntregul o creație democrată, ieșită din ideologia stîngii americane actuale, și democrații vor purta răspunderea politică pentru un eventual colaps al sistemului. Dar aceste discuții erau relevante înainte de eșec. Acum, oricît s-ar strădui comunicatorii trumpiști să așeze chestiunea în unghiul favorabil lor, nu Obamacare mai este problema. Pînă la înfrîngerea din Camera Reprezentanților, discuțiile despre Obamacare erau firești și presiunea era asupra legii. Dar acum, totul s-a schimbat. Pînă una-alta, Obamacare nu mai este numele unui eșec democrat (așa cum voiau trumpiștii), ci numele unui eșec al lui Trump (așa cum nu se așteptau, nici în cele mai frumoase vise ale lor, antitrumpiștii). Paradoxal, nu despre eșecul sistemului Obamacare va fi vorba de-acum înainte, ci despre eșecul lui Donald Trump de a strînge rîndurile republicanilor ca să doboare Obamacare! Adică rîndurile celor care, de șapte ani, din ziua votării Obamacare în Congres, promit continuu că, dacă vin la putere, deființează legea care, după opinia lor și a alegătorilor lor, face mult rău Americii. Din 2011 pînă în 2016, republicanii au avut majoritatea în Camera Reprezentanților și, din 2015, avut-o și în Senat. În toți acești ani au spus că nu pot înlocui Obamacare pentru că președintele Obama nu va promulga niciodată o lege anti-Obamacare. Acum, cu Trump la Casa Albă, acest impediment a fost înlăturat. Republicanii au majoritate în Cameră, în Senat și au de partea lor și președintele – nimic nu i mai oprește să îndeplinească ceea ce au promis, explicit, de șapte ani. Dar, cînd a venit momentul și toate astrele politicii s-au aliniat, nu s-au mai aliniat ei. Un număr considerabil de republicani au dat înapoi. Nu pentru că ar crede în Obamacare, ci pentru că nu le este clar ce va urma. Așa că efortul comunicatorilor prezidențiali de a muta accentele dezbaterii spre vinovăția democraților cînd va fi să fie prăbușirea Obamacare este, mai degrabă, un pas în gol…
Primele consecințe
Desigur, adversarii administrației Trump jubilează. Au și de ce. Pentru ei, păstrarea moștenirii Obama este esențială în procesul de revigorare a partidului după înfrîngerea categorică din noiembrie 2016. Părerea mea este că cel mai bun scenariu ar fi ca Partidul Democrat să se reconstruiască în spațiul ideologic delimitat, spre centru, de Bill Clinton și, spre stînga, de Barack Obama – cele două figuri mitice ale Partidului Democrat. Tot ce va fi mai la centru decît Bill Clinton își va pierde vigoarea, tot ce va fi mai la stînga decît Barack Obama va fi otrăvitor pentru America. Pericolul ca Partidul Democrat să devină un partid socialist în toată regula este foarte mare, mai ales acum, în plină radicalizare a opoziției la Trump. Or, pătrunderea socialismului în marea politică americană, pe calea regală a Partidului Democrat, va avea efecte planetare incalculabile.
În administrația Trump, toate se întîmplă prea repede. Este prea devreme pentru președintele Trump să sufere o asemenea înfrîngere în cea de-a 64-a zi a mandatului său. Arătînd cu degetul spre democrați, comunicarea Casei Albe speră să ducă presiunea într-acolo. Dar presiunea politică nu se mută după cum arată cu degetul un comunicator sau altul, pentru că nimeni nu este un vrăjitor în această materie. Pentru că niciodată o tabără politică nu este singură pe piața comunicării publice, accentele dezbaterilor nu se așază după cum vrea unul sau altul dintre partide, ci după o complicată compunere a forțelor de persuasiune, care trag subiectul simultan în mai multe direcții. De data asta, oricît ar vrea Casa Albă să nu fie vorba despre Trump în următoarele zile, despre el va fi vorba și nu despre Obamacare, nici despre democrați, nici despre republicani. În asta constă, de fapt, marea victorie politică a democraților.
Printre puținele comentarii de presă cumpătate pe care le-am putut găsi în nebunia americană de azi, citesc unul care face o observație foarte importantă: mult lăudatul talent de negociator al lui Donald Trump s-a dovedit a fi nul. Trump, care în campania electorală se prezenta drept un om capabil să încheie înțelegeri cu oricine, pentru că e pragmatic și ceea ce îl interesează este mersul înainte, iar nu blocajul, s a dovedit a fi incapabil să încheie vreo înțelegere cu măcar un singur democrat. Poate că e firesc să vedem tot mai rar exemple de vot bipartizan în Congresul american în condițiile polarizării isterice din societatea americană, dar Trump nu a reușit nici măcar să-i aducă de partea lui pe toți republicanii. Cum spuneam, nu au venit alături de Trump, în chestiunea Obamacare, unii dintre cei mai conservatori republicani. Dacă evenimentele îngăduie, aș spune săptămîna viitoare cîteva cuvinte despre rezervele multor conservatori autentici față de actualul președinte american.
