Moscova şi Tbilisi

Sentimentul de solidaritate şi de frăţie între popoarele marii Uniuni Sovietice, cîntat pînă şi în imnul de stat, a dispărut ca şi cum n-ar fi existat niciodată (poate că nici n-a existat vreodată) şi pe spaţiul unde se presupunea că el există a apărut o atotcuprinzătoare suspiciune, gata să se transforme în violenţă interetnică. Primele ciocniri între "conlocuitori", cu morţi şi cu răniţi, au demonstrat că perestroika nu poate repara comunismul, că glasnost va fi folosit pentru a exprima ura faţă de străin. Ceea ce a dus la căderea lui Gorbaciov favorizează poziţia actualului preşedinte, văzut de o majoritate a cetăţenilor ca un conducător capabil să reconstruiască situaţia hegemonică a Rusiei. Întrucît democraţia nu a creat belşug pentru un număr semnificativ, măcar să se revină la situaţia cînd sărăcia se putea compensa prin poziţia de putere mondială. Idila cu puterile occidentale şi-a consumat de mult farmecul, relaţiile cu ţările mari ale Europei occidentale evoluează pe baze de interese (gaz, petrol) şi Rusia negociază de pe poziţii de superioritate, întîlnirile "prietenoase" cu preşedintele american au ca subtext recunoaşterea sferei de influenţă ruseşti. Recîştigarea vechilor poziţii, pierdute pe vremea rătăcirilor gorbacioviste şi a haosului elţînian, are ca prim obiectiv fostele republici sovietice, devenite în 1991 state independente. În acest plan, Georgia este o miză importantă: poziţia strategică a unei ţări etern rebele, cu un preşedinte care îşi croieşte decis drumul spre Alianţa Atlantică, trebuie recuperată de dragul conductelor de petrol şi gaz şi, nu în ultimul rînd, pentru a demonstra cine e mare şi cine e mic. Înainte de a fi învins de David, Goliath i-a zdrobit pe mulţi. Rusia susţine elanul separatist al regiunilor Abhazia şi Osetia de Sud: a acordat cetăţenia rusă majorităţii locuitorilor, un atac militar georgian pentru restabilirea suveranităţii ar declanşa o replică a Armatei Roşii. Iar NATO nu va trata serios cu Georgia cît timp aceste conflicte nu se sting. Vizibilitatea căpătată de arestarea celor patru militari ruşi acuzaţi de spionaj (în asemenea cazuri, extrădarea, protestele se petrec departe de ochii opiniei publice) a arătat că Rusia nu mai e dispusă să accepte politica prooccidentală a preşedintelui Saakaşvili. "E un act de terorism de stat cu luare de ostatici. Vor să pişte Rusia în cel mai dureros mod, să provoace. Oamenii ăştia cred că sub acoperirea sponsorilor străini pot sta comod şi în siguranţă" - a declarat Vladimir Putin, după o discuţie a Consiliului Naţional de Securitate, unde s-a analizat criza. Încă din vară, Rusia lovise economic Georgia, prin sistarea importului de vin şi apă minerală. Acum a blocat toate legăturile pe apă, în aer şi pe uscat, a interzis transferurile de bani de la băncile ruseşti şi a declanşat acţiuni foarte spectaculoase de persecutare a georgienilor de pe teritoriul Rusiei. Copii goniţi din şcoli, raiduri prin pieţe, arestări, totul la vedere: pentru o mare putere - fie şi decăzută - nu există primejdia denunţării acţiunilor de purificare etnică. Preşedintele Saakaşvili ameninţă că va reclama politica de epurare etnică la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului. De altfel, acea presă occidentală sensibilă la orice suferinţă a unui fost deţinut taliban, la orice proiect de lege american sau britanic, conţinînd formulări suspecte cu privire la drepturile omului, se mulţumeşte să înregistreze aceste persecuţii, şi nu se aude nici măcar un oftat de compasiune. Cu atît mai puţin din partea populaţiei din Rusia: într-un sondaj recent, două treimi dintre cei întrebaţi (69%) consideră că două ţări sînt ostile Rusiei şi pot declanşa un război împotriva ei: Georgia - 31%, Statele Unite - 29%. (Cea mai prietenoasă ţară e considerată Belarus.) În acelaşi timp, procentul celor care aprobă acţiunile preşedintelui Putin a crescut odată cu măsurile împotriva gruzinilor, de la 32 la 38%. În condiţiile embargoului asupra transportului, în capitala Georgiei, Tbilisi, aterizează avioane de marfă, încăpătoare; primul a adus "acasă" 130 de cetăţeni gruzini expulzaţi din Moscova. Probabil că ministrul francez de Interne Nicolas Sarkozy, care să străduieşte să organizeze acţiuni asemănătoare pentru imigranţii ilegali din ţara sa şi nu reuşeşte din cauza opoziţiei diverselor organizaţii umanitare, are de ce să-l invidieze pe omologul său rus.