Morţii cu morţii...

Cortegiul a fost impresionant: purtat de o gardă de onoare, sicriul "generalului alb", considerat de istoria şi mitologia sovietică un trădător, era înfăşurat în drapelul naţional rus împodobit cu vulturul bicefal; s-a intonat imnul naţional; după o selecţie severă, s-a permis accesul în incinta bine păzită a cazacilor în uniformă de gală, a emigranţilor de marcă ruşi veniţi din Europa şi din Statele Unite, a reprezentanţilor elitei fostei şi actualei puteri. Cineastul Nikita Mihalkov, pe vremuri regizor de talent, azi maestru de ceremonii şi ideolog la conştiinţei ruse intransigente, a salutat "începutul sfîrşitului războiului civil" şi a sărutat sabia eroului înmormîntat, "nepătată de vreo picătură de sînge". Cine mai poate şti? A fost prezent la ceremonie şi primarul Moscovei, Iuri Lujkov: el şi-a exprimat speranţa că "vom fi iertaţi, noi, toţi urmaşii, care l-au obligat pe generalul Denikin să-şi sfîrşească viaţa în exil". E o schimbare de semn simptomatică: generalul armatelor albe, luptînd la începutul anilor '20 pe viaţă şi pe moarte împotriva Armatei Roşii, cu zeci de mii de victime de o parte şi de alta, cu numeroşi civili prinşi într-o încleştare fără reguli, Denikin a fost un erou negativ al istoriei sovietice timp de 75 de ani. După grandioasele funeralii organizate în 1998 de Boris Elţîn la Sankt-Petersburg pentru ultimul ţar al Rusiei, Nikolai al II-lea, şi pentru familia lui, continuă procesul de "recociliere naţională", odată cu împăcarea cu Patriarhatul Bisericii Ortodoxe. Încercînd să demonstreze că e indiferentă la ideologie, conducerea rusă insistă asupra ideii de continuitate a istoriei, cinstindu-i (post-mortem) "echidistant" eroii, pe cei care i-au asigurat măreţia, chiar dacă în acest proces au murit mulţi oameni nevinovaţi. Pentru majoritatea cetăţenilor de azi, Denikin e un nume vag cunoscut din cărţile de istorie, tovarăşii lui de arme au murit de mult, memoria victimelor s-a şters, înlocuită, poate, de memoria victimelor regimului sovietic, ceremoniile desfăşurate de Putere nu sînt decît încă un semn al distanţei dintre demnitari şi oamenii obişnuiţi. Nu fără legătură, un alt cadavru încurcă viaţa celor vii. Discuţiile despre mutarea mumiei lui Lenin din Mausoleul de la Moscova într-un cimitir (aşa cum îşi exprimase el însuşi dorinţa) au început încă din vremea lui Gorbaciov. Memorialul din Piaţa Roşie, închinat lui Lenin, la fel ca şi statuile din oraşele ţărilor comuniste, semnificau mai mult decît un omagiu adus întemeietorul comunismului real, ele erau marca fidelităţii faţă de principiile şi structura sistemului. Nu întîmplător unul dintre primele gesturi ale revoluţiilor din 1989 a fost deşurubarea acestor statui atîrnînd fără nici o măreţie între cer şi pămînt. În Rusia, populaţia s-a împotrivit deplasării mumiei. În această formă împăiată, Lenin a supravieţuit tranziţiei şi şi-a găsit locul în viaţa publică a Rusiei. Din anturajul preşedintelui Putin răzbat voci favorabile deplasării. Acelaşi Nikita Mihalkov crede că în Piaţa Roşie li se oferă ruşilor "un spectacol păgîn". Dar liderul comuniştilor, Ghenadii Ziuganov, îi blestemă pe cei care vor să "întineze cu mîinile lor murdare şi ideile lor tulburi necropola naţională". O vizitatoare a mausoleului, Natalia Zaharova, 23 de ani, părăsind Piaţa Roşie, îşi exprima deruta, nu prea ştia ea ce cadavru a văzut: "A fost chiar comunist?" Tinerii din Rusia nu îşi aduc aminte şi nu sînt interesaţi de trecutul comunist, e un conflict al adulţilor şi al bătrînilor, oameni nu doar din alte timpuri, dar şi din altă ţară. Putin nu-şi pune asemenea întrebări, dar evită o poziţie decisă: "Mulţi oameni din această ţară îşi asociază viaţa de numele lui Lenin, iar deplasarea cadavrului lui şi înmormîntarea ar însemna că ei s-au închinat unei false valori şi că viaţa lor s-a irosit în zadar". E înduioşătoare grija preşedintelui rus pentru valorile poporului. Nu toţi s-au priceput să facă o frumoasă carieră în KGB slăvind numele lui Lenin, ca să organizeze în cele din urmă înmormîntarea fastuoasă a generalului Denikin.