Modelul francez
Protestele studenţeşti din Franţa durează de cîteva săptămîni, cu o violenţă suficientă ca să enerveze, dar nu atît de gravă încît să scoată din minţi. Cursurile şi toate celelalte activităţi sînt blocate cam într-un sfert dintre cele optzeci şi ceva de instituţii de învăţămînt superior existente. Motivul: intenţia preşedintelui Sarkozy şi a echipei sale de a introduce o reformă necesară redării nivelului de competitivitate care a asigurat strălucirea şcolii franceze în lume. Autonomia universitară preconizată doreşte să impună evaluări regulate, să permită plata diferenţiată a cadrelor didactice şi modificări în domeniul taxelor şi burselor. Toate acestea contrazic conservatorismul tradiţional al şcolii de pretutindeni şi ameninţă egalitarismul " faţadă trufaşă a învăţămîntului francez. Faţadă, pentru că şi pînă acum, confruntaţi cu degradarea învăţămîntului public, cei care doreau într-adevăr să înveţe mergeau fie la universităţi private (dacă aveau bani), fie făceau eforturile necesare pentru a accede la "marile şcoli" ale Franţei. Învăţămîntul cu două viteze exista oricum, încercarea de a-l legifera naşte revolta. Reminiscenţe ale lui Mai ’68, climatul de insecuritate creat de consecinţele crizei economice (mai mult vorbite decît trăite), nemulţumirea profesorilor determinată de reducerea fondurilor pentru cercetare dau revoltelor studenţeşti o semnificaţie dincolo de revendicările reale ale manifestanţilor. De vreo lună nu se ţin cursuri, porţile şi uşile sînt blocate de scaune îngrămădite unele peste altele, negocierile sînt în impas, ajungîndu-se uneori la propuneri ridicole de genul sesiunea din vară fiind compromisă, toţi studenţii vor lua la examen nota 15/20. Xavier Darcors, ministrul Educaţiei Naţionale: "nu se vor da licenţe în greve, mastere în petiţii şi doctorate în blocaje, nu se vor da diplome celor care au împiedicat funcţionarea normală a universităţilor". Principalul sindicat studenţesc ripostează: "e o strategie a tensiunii şi o degradare iresponsabilă şi primejdioasă". Altfel spus, "putem să facem şi mai rău". Pe de altă parte, în unele universităţi, acolo unde se ţin cursuri, cîştigă votul secret în favoarea reluării activităţilor pedagogice (Le Monde, 11 mai 2009). Pe acest fond fluid, grupările extremiste găsesc audienţă şi manifestanţii strigă lozinci împotriva preşedintelui şi Guvernului care îi favorizează pe oamenii de afaceri şi nu iau măsuri pentru înlăturarea efectelor crizei, împotriva ocupării de către Israel a Fîşiei Gaza, propunînd şi o dezbatere despre competenţa lui Putin ca lider al Rusiei. "Se porneşte cu un scop clar şi deodată te trezeşti vorbind despre războiul din Israel, despre gripa porcină şi restul. Apar rapid
