„Mocăciune”
În registrul familiar-argotic al limbii, modele și modelele se schimbă destul de repede, iar eventualele previziuni ale observatorului sînt riscante. Ne putem aminti cum, imediat după 1989, un tipar de superlativ prin repetare – băiat de băiat – s-a răspîndit contagios, preluat rapid de ziariști și de publicitari. Tiparul, descris atunci de mai mulți lingviști, părea să devină un mijloc stabil, gramaticalizat, de construcție a superlativului în registrul colocvial. Nu mai este însă productiv: moda pare să fi trecut, banalizată prin exces. Cam în aceeași perioadă s-a putut observa „resuscitarea” unui sufix vechi (-ciune), interesant pentru istoricii limbii pentru că fusese emblema ridiculizată a uneia dintre școlile puriste din secolul al XIX-lea („ciunismul” lui Aron Pumnul).
Terminația -ciune este bine păstrată de unele cuvinte românești, fie în cuvinte probabil moștenite ca atare din latină (înțelepciune, rugăciune), fie în derivate vechi (amărăciune, deșertăciune, deșteptăciune, goliciune, plecăciune, stricăciune, vioiciune etc.). Dicționarul-tezaur al Academiei a înregistrat și formele artificiale și efemere prin care se propunea românizarea împrumuturilor lexicale culte (demonstrăciune, educăciune, operăciune, specificăciune etc.), învinse de modelul adaptării în -țiune și mai ales în -ție.
În limbajul familiar-argotic, -ciune a început să fie folosit ca sufix de substantivizare și ca marcă de registru: furăciune – „furt”, bunăciune – „persoană (de obicei femeie) atractivă”, adevărăciune – „lucru adevărat”, băbăciune – „femeie bătrînă”. În cazul lui mortăciune – cu sensul „omor” – poate fi vorba de crearea unui omonim sau de adăugarea unui nou sens la cuvîntul vechi și popular. Am mai scris despre unele dintre aceste inovații, înregistrate de noile dicționare de argou sau produse ad-hoc de vorbitori. Într-un articol consacrat acestor creații lexicale („Considérations sur les ciunismes en langue roumaine”, în Studii și cercetări de onomastică și lexicologie, nr. 1-2, 2013), Silvia Pitiriciu discută și alte exemple, dintre care multe sînt creații efemere (alergăciune, cafeciune, grăsiciune, tembeliciune), observînd că le este comună o notă peiorativă.
Un cuvînt familiar-argotic neînregistrat de dicționare, probabil o creație relativ recentă, dar deja destul de răspîndită, este mocăciune – format de la adjectivul invariabil moca – „gratis”. Ca și în cazul celorlalte derivate, sufixul formează un substantiv, indicînd obiectul sau fenomenul înzestrat cu o anumită trăsătură. Mocăciunea este, așadar, o gratuitate, un lucru oferit sau obținut fără a se plăti: „berea era ieftină spre mocăciune” (eva.ro); „au vrut mocăciune la concertul lui Bon Jovi!” (mesagerulbn.ro); „românul amator de reduceri, pomeni, chilipiruri și mocăciuni” (barikada.ro); „multe alte «mocăciuni» acordate nemeritat” (ciclism.ro); „dispar chioșcurile de difuzare a presei, lumea vrea să citească mocăciuni pe Internet” (catavencii.ro). În unele contexte, cuvîntul denumește (prin restrîngere) petrecerile, recepțiile, cocktailurile etc., unde cineva este invitat și pentru care deci nu plătește: „și-au adus şi familiile la mocăciune” (lool.ro); „iarna trecută, la o mocăciune, la lansarea oficială a Daciei Duster, m-am înecat cu un os de peşte” (adidobre.ro). Cuvîntul ajunge să intre și în expresii adverbiale, ca pe mocăciune (transformare a mai vechii locuțiuni pe de-a moaca) sau la mocăciune – ambele cu sensul „gratis, fără a plăti”: „se poate și pe mocăciune...” (twitter.com); „șampoanele luate la mocăciune” (culinar.ro). Lucruri primite gratis pot fi și așa-numitele „pomeni electorale”: „nu mă refer la interzicerea «mocăciunilor», ci la definirea mult prea meschină (da, ştiu, mă repet) a mitei electorale” (ziaruldeiasi.ro).
Ideea de gratuitate produce conotații ambivalente: în exemplele de mai sus, predominante sînt notele ironice și peiorative (la care contribuie și sonoritatea cacofonică a cuvîntului). Există totuși și contexte pozitive, în care se actualizează avantajele gratuității (sau ale prețului foarte mic) și caracterul glumeț al creației lexicale: „Mocăciune! Geacă de piele naturală, culoare maro. Impecabilă” (okazii.ro).
Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).
