Moartea omului nou, Emil Bobu

Publicat în Dilema Veche nr. 544 din 17-23 iulie 2014
Bun şi rău jpeg

A venit ştirea morţii lui Emil Bobu. Avea 87 de ani. Cu siguranţă, cei mai tineri habar nu au cine a fost Emil Bobu şi, dacă e să fim oneşti, nici nu pierd ceva că nu ştiu. Noi, cei mai trecuţi, ştim. Personajul a fost cunoscut ca unul dintre puţinii intimi ai lui Nicolae Ceauşescu, în ultimii săi ani. De o slugărnicie aproape paroxistică, de o inteligenţă îngustă şi rudimentară, produs pur al comunismului, adevărat „om nou“, Emil Bobu a murit, sînt convins, fără înţeleagă mai nimic din ceea ce se întîmplă cu el. A rămas antologică formula sa, rostită la procesul în care a fost inculpat pentru participarea sa la şedinţele unde s-a decis reprimarea sălbatică a manifestanţilor din zilele de 17-21 decembrie 1989 de la Timişoara şi din noaptea de 21 decembrie 1989 de la Bucureşti: „Onorată instanţă, am fost un dobitoc.“ De asemenea, cei mai în vîrstă decît democraţia românească îşi amintesc că, fugind de pe acoperişul fostului Comitet Central, Nicolae Ceauşescu a înghesuit în elicopter, lîngă el, doar doi colaboratori, oamenii lui de suflet: Manea Mănescu şi Emil Bobu – în condiţiile în care elicopterul, care nu avea prea multe locuri, era deja plin. Pe de altă parte, chiar şi cei mai tineri, care nu au apucat să se bucure de farmecul aspru al comunismului, ar trebui să ştie cîte ceva despre idealul şi retorica „omului nou“. Orice totalitarism care se respectă propune schimbări majore în natura umană. Mai precis, fiecare totalitarism se socoteşte victorios dacă reuşeşte să producă şi apoi să reproducă la scară mare, în societate, un nou tip uman. De pildă, în comunismul ceauşist, „omul nou“ se caracteriza printr-un „înalt nivel de conştiinţă“, adică era un individ a cărui conştiinţă funcţiona exclusiv ideologic – fireşte, în sensul ideologiei PCR. Întregul sistem de educaţie şi de propagandă era, măcar teoretic, îndreptat spre producţia de „oameni noi“. Ei bine, ici-colo, structurile de cadre ale PCR găseau materialul uman perfect pentru a fi materia primă a „omului nou“. Îl băgau în malaxorul şcolilor de partid, al propagandei şi al vieţii de partid şi, uneori, reuşeau să scoată exemplare de „om nou“. Emil Bobu a fost unul dintre aceste succese ale maşinăriei care, în cele din urmă, ar fi trebuit să umple România de milioane de Emil Bobu.  

Fără îndoială, de n-ar fi fost comunismul, Emil Bobu ar fi rămas un amărît fără multă carte şi fără multă minte, ducîndu-şi viaţa într-un anonimat sărac, aidoma sutelor de milioane de amărîţi anonimi din această lume. Cînd l-a recrutat comunismul, avea abia 18 ani, studii primare şi muncea într-o fabrică oarecare. Sistemul l-a plăcut. Era şi sărac, şi dobitoc, se putea sădi în el ura de clasă şi i se puteau băga în minte, cu uşurinţă, toate cele necesare perpetuării comunismului – era ce trebuia. După ce l-au dat la cursuri ideologice rapide, l-au făcut procuror. Apoi, a urmat drumul activiştilor de partid, urcînd, urcînd, urcînd, de la raion pînă la CC. Se zice că l-ar fi impresionat pe Ceauşescu pentru că ar fi dormit pe pragul său într-o noapte, cînd liderul suprem îi vizita regiunea. Alte poveşti cu el spun că i se adresa cu „dumneavoastră“ şi cu „tovarăşe“ pînă şi cîinelui lui Ceauşescu („Dumneavoastră să fiţi cuminte, tovarăşe Corbu“). Sau că dădea fileul mai jos cînd servea Ceauşescu la volei şi, cum nimeni nu îndrăznea să returneze serviciul marelui şef, se grăbea să-l laude şi să-l admire imediat pentru punctul făcut. În sfîrşit, la şedinţele cu Ceauşescu, el era primul lingău, primul aplaudac, primul strigător de lozinci omagiale. Comunismul l-a făcut pe Emil Bobu tot ceea ce a fost. Dar, vă rog, nu citiţi această afirmaţie în sensul că regimul comunist i-a dat funcţii pe care altfel nu le-ar fi visat sau, cel mai probabil, nici n-ar fi ştiut vreodată că există din gaura în care era destinat să trăiască (deşi, e perfect adevărat acest lucru, aşa cum am arătat mai sus), ci în sensul că a făcut din el cîrpa de om care a fost. Un caz – poate cel mai dramatic din ierarhia fostului PCR – de depersonalizare, de anulare completă a sinelui şi de amputare a celui mai timid sentiment propriu. Comunismul l-a recrutat pentru că umplea perfect profilul „omului nou“. A ajuns, cum spuneam, pe lîngă Nicolae Ceauşescu, pînă la funcţia de ministru de Interne (la vremea aceea, întreaga Securitate era plasată în Ministerul de Interne!) şi secretar al CC al PCR cu probleme organizatorice, o funcţie care îi plasa în subordine, practic, mai tot activul PCR.

Aş avea şi un cuvînt pentru cei care, sînt sigur, vor reacţiona spunînd că incompetenţi şi analfabeţi care conduc avem şi astăzi. Sigur că fenomenologia incompetenţei ajunsă la conducere nu este un specific al „muncii de cadre“ – aşa se chema, în comunism, human resource management-ul de azi. În toate timpurile se întîmplă să găsim dobitoci fără carte în funcţii uluitor de înalte pentru ceea ce sînt şi ceea ce pot ei. Dar fenomenul Bobu este, totuşi, specific comunismului pentru că aceşti indivizi erau anume căutaţi, selectaţi şi formaţi să conducă. În alte sisteme, dacă excludem cazul uşor explicabil al unei erori de recrutare, incompetentul ajunge în funcţie cumva abuziv, ilegitim – fie reuşeşte, abil, să-i păcălească cumva pe cei care îl promovează, fie îi corupe, fie este „nepotul“, „pila“ sau „amanta“ cuiva care îl poate plasa acolo. Sau, cum se întîmplă adesea la noi, e „de la partid“. Toate aceste formule prin care incompetentul ajunge cu mult mai sus decît ar fi putut vreodată să ajungă „pe bune“, sînt, cumva, ilicite. E ceva ascuns şi e altceva aparent, se mimează ceva şi se ocultează ceva pentru ca funcţia să-i fie atribuită incompetentului. În cazul Bobu, a fost cu totul altfel. Sistemul căuta anume oameni ca el. Acesta era „omul nou“. Ceauşescu îl alegea exact pentru ceea ce era, nu-i inventa competenţe, nu-i crea aparenţe, nu-l „vindea“ drept altceva decît era.  

Cînd am auzit că a murit Bobu, mi-am spus că a murit, în sfîrşit, „omul nou“ al lui Ceauşescu. A murit singur şi retras, evident inadecvat lumii în care trăim. „Oamenii noi“ ai lumii noi, mutanţi umani produşi pur şi simplu de timpurile noastre, fără vreun plan ideologic, ci direct de realitatea românească, continuă, însă, să prolifereze şi să prospere. „Omul“ produs artificial de un regim nu va putea niciodată ţine piept „omului“ produs natural de lume. 

Sever Voinescu este avocat şi publicist.

Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Made in Taiwan
Felul în care Statele Unite se raportează la Taiwan e adesea descris ca fiind „ambiguitate strategică”.
Bătălia cu giganții jpeg
Viktor, prietenul lui Vladimir
Vehemența cu care Viktor Orbán respinge ultimul set de sancțiuni împotriva Rusiei precum și alte măsuri de sprijin pentru Ucraina arată distanța care se cască între Ungaria și Europa.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Inclasabila, impracticabila Rusie
Rusofobia conviețuiește constant cu rusofilia, admirația cu panica, tentativa colaborării cordiale cu derapajul credul, contraproductiv.
Frica lui Putin jpeg
Eroul pe care ni l-am dori
Relativa mizerie morală a lumii europene se oglindește și în insuficiența modelelor pe care ea le-a ales.
Postmaterialismul, butelia și pandemia jpeg
Cîntecul de sirenă al morcovului
Dacă izbînda Ucrainei în fața Rusiei mi-ar umple inima de bucurie, succesul de la Eurovision mi-a umplut-o de o tristețe melancolică.
The Lady and the Unicorn Sight det4 jpg
Unicorni
Existența „măgarului cu un singur corn în frunte” a fost confirmată și de Aristotel.
O mare invenție – contractul social jpeg
Vlad Constantinesco și Stéphane Pierré-Caps: o pledoarie pentru libertate
Oferă o imagine complexă și coerentă a raporturilor dintre Constituție, stat, societate și individ.
Iconofobie jpeg
Bifurcațiile gîndirii etice
Din păcate, „așezarea“ (etică) pe toate nivelurile de gîndire rămîne inaccesibilă multora dintre noi.
„Cu bule“ jpeg
Noroc chior
Dicționarele noastre mai înregistrează însă cîteva caracterizări similare, norocul putînd fi apreciat superlativ ca „orb”, „porcesc”, „cu carul”.
FILIT – Iași 2021 jpeg
Activități de week-end
În viață trebuie să știi trei lucruri: ce vrei – adică să ai un scop, în ce crezi – adică să respecți niște valori și ce trebuie să faci – adică ce acțiuni întreprinzi.
Un sport la Răsărit jpeg
Wimbledon versus ATP & WTA?
WTA şi ATP au spus că a interzice sportivi (chestie care nu implică ţările lor, deja puse pe tuşă de toată lumea) încalcă principiul nediscriminării pe bază de naţionalitate.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Efectele pandemiei?
Acum, că pare să fi trecut, unii cercetează în ce măsură pandemia de COVID-19 a afectat serviciile publice dintr-o serie de domenii și din diverse regiuni.
Bătălia cu giganții jpeg
Onoarea și dezonoarea Legiunii de Onoare
Ce onoare mai e medalia Legiunii de Onoare dacă e oferită unor dictatori?
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Fără solemnități (memorialistică)
Episoadele „omenești” de care am avut parte în neașteptatele mele experiențe ministeriale au, totuși, hazul lor, pe care mi-l amintesc cu o consistentă nostalgie și pe care le povestesc cu plăcere cînd se ivește ocazia.
Frica lui Putin jpeg
Homo mendax
Diversitatea și amploarea capacităților noastre de a minți, de a ne minți, de a-i minți pe ceilalți, de a spune falsul, intenționat sau nu, sînt uluitoare.
Richard M  Nixon and Leonid Brezhnev 1973 jpg
SALT în istorie
În urmă cu exact o jumătate de veac, în mai 1972, cele două superputeri ale Războiului Rece, SUA și URSS, au făcut un pas important și trudit din plin spre dezarmare sau, mai degrabă, spre controlul înarmărilor.
646x404 jpg
Taxe și impozite mai mari? Nu înainte de a lupta, pe bune, cu evaziunea
În legislația fiscală sînt multe exemple de tratamente preferențiale.
Iconofobie jpeg
De ce m-a enervat Churchill
Curajul nu se opune așadar numai lașității. Aceasta din urmă reprezintă forma absolută de eșec al lui, de abdicare a individului de la conduita bărbătească.
„Cu bule“ jpeg
Toxic (adică nașpa)
Dicționarele noastre nu au înregistrat încă sensurile figurate al adjectivului „toxic”, deși acestea s-au răspîndit foarte mult în ultima vreme în mass-media și în comunicarea curentă, fiind bine reprezentate în spațiul online.
FILIT – Iași 2021 jpeg
Experiențe culinare norvegiene
Povestea asta cu cantina se desfășoară în spații deschise, care comunică direct cu holurile largi, în edificii cu ferestre imense sau cu pereți practic de sticlă, creînd o senzație de deschidere și de libertate,
Un sport la Răsărit jpeg
Grand Chess Tour din nou în România. Merită bucureștenii așa un turneu?
La şah nu poţi să urli, să înjuri, să acuzi arbitrul şi să pretinzi că pe Levon Aronian, de exemplu, nu îl cheamă aşa, că a folosit în mod fraudulos numele, culorile de pe cravată şi blazonul familiei.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Podul de piatră
Nepăsarea față de reguli, cutume, tradiții sau istorie pare să fie ea însăși un adevărat specific local pe la noi.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Garguie, himere, căpățîni
Empatia funcționează doar cu viii. Cu morții, arareori e omul zilei empatic, iar cu cei morți demult, chiar deloc!
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Pacientul rus
Rusia e tratată diferit, însă tratamentul acesta e similar cu acela aplicat unui locatar de bloc care amenință să dea foc la butelie.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.

HIstoria.ro

image
Victimele stalinismului, investigate de un medic român incoruptibil
lexandru Birkle a participat la investigarea gropilor comune cu victimele stalinismului, găsite de administraţia germană a Ucrainei în orașul Viniţa, precum și în localitatea Tătarca de lângă Odessa.
image
Una dintre cele mai crude și spectaculoase metode de execuție
Călcarea sau strivirea de către un elefant este o metodă de execuție sau de tortură mai puțin cunoscută de-a lungul istoriei, deși a fost practicată până în secolul al XIX-lea.
image
Graffiti: artă sau vandalism?
De-a lungul istoriei sale zbuciumate, acest gen artistic a reprezentat mereu un subiect fierbinte, pus la zid și supus dezbaterilor din societate. Este bun sau rău graffiti-ul?