Mizeria "analizei"

Nu ştiu cine a introdus în mintea oamenilor convingerea că o analiză bună este aceea care împarte, cît mai echilibrat, vinovăţiile. Dar şi că, din contră, o concluzie care identifică precis răul, îl numeşte ca atare şi îl vituperează este, dimpotrivă, un eşec al spiritului analitic. În general, indiferent de situaţie, apari drept înţelept dacă ai grijă să amendezi ambele părţi ale unei situaţii tensionate, chiar dacă acea situaţie este chiar o crimă. Se aud voci care spun chiar că evreii au şi ei partea lor de vină pentru Holocaust. În cazurile cele mai multe, dovada clară a inteligenţei, a spiritului sănătos şi a cunoştinţelor este aceea de a submina distanţa firească, naturală, dintre statutul victimei şi statutul călăului-agresor. Mai ales dacă agresorul e atît de mare şi de fioros încît ţi-e cam frică să-i spui în faţă ceea ce este, iar victima e mică şi slabă, astfel încît nu ai nici o problemă să o tragi oleacă de urechi. Georgia este, astăzi, vag admonestată cam de aceiaşi oameni care tocmai căzuseră în extaz în faţa celui mai deşănţat spectacol de fals totalitar pe care l-a văzut secolul acesta tînăr - mă refer la grandios-mincinoasa deschidere a Jocurilor Olimpice de la Beijing. Eu cred că a învinovăţi Georgia pentru ceea ce i se întîmplă acum este moralmente identic cu găsirea vreunei culpe poporului evreu pentru Holocaust. Cînd răul se dezlănţuie în cele mai atroce forme cu putinţă, nimic nu poate şi nu trebuie chemat în favoarea sa. Putem împărţi culpe cînd avem situaţii conflictuale care nu au degenerat, încă, într-un război cu victime civile. Cînd avem de-a face cu o acţiune de genul celei pe care Moscova o îndreaptă împotriva Tbilisi-ului de cîteva zile încoace, mi se pare inacceptabil să mai scotoceşti după culpe în toate părţile, cu gîndul prestabilit că greutatea lor trebuie să fie cît de cît egală. Din păcate, invadarea Georgiei de către Rusia ne-a prins în plină astenie etică. Sîntem incapabili să mai recunoaştem răul, chiar dacă ne rînjeşte, sîngeros, la fereastră. Am auzit, siderat, reacţia liderilor acestei Europe în care trăim, şi dumneavoastră, şi eu. Preşedintele Sarkozy a găsit că e firesc ca Rusia să protejeze militar minoritatea rusofonă din afara graniţelor sale. La rîndul ei, cancelarul Angela Merkel a spus că ambele părţi sînt vinovate de acest război. În timpul acesta, toată lumea umbla, cînd la Moscova, cînd la Tbilisi, cu un acord de pace care dezavantaja flagrant Georgia şi care, practic, legitimează întreg comportamentul rus în zonă. O asemenea demisie morală nu a mai cunoscut Europa de multă vreme! Nu mă mai mir, prin urmare, că pe canalele noastre de televiziune înaintarea trupelor ruse se tratează ca o ştire tehnică, cam cum am vorbi despre viituri în vremea inundaţiilor, iar ceea ce face guvernul georgian se comentează critic, cam cum se comentează reacţia autorităţilor locale la viitură. Nu am auzit pe nimeni să spună clar că nimic nu justifică invazia rusă. Absolut nimic! Nici măcar încălcarea de către Georgia a Acordului din 1992, prin care se obliga să nu folosească forţa împotriva separatiştilor osetieni, nu justifică agresiunea rusească. În fond, "eroarea" lui Saakaşvili a fost aceea de a voi să controleze teritoriul propriei ţări, după un şir interminabil de provocări venite din zona ocupată, de facto, de armata rusă, dar care, de jure, aparţinea Georgiei. Un reflex intelectual, cumplit de vinovat moralmente, dictează acum că trebuie analizate atent erorile Georgiei. Georgia a greşit: ba că nu trebuia să declanşeze operaţiunea de law enforcement în Osetia, ba că a acţionat fără acordul prietenilor occidentali, ba că Saakaşvili nu e tocmai un democrat. În tot acest context, afirmaţia că Rusia a reacţionat corect pluteşte în aer. Nimeni nu o rosteşte, dar se simte în fiecare talk-show dedicat războiului ruso-georgian. Am putut constata în multe alte împrejurări că spiritul critic, trăsătură fundamentală a gîndirii libere din spaţiul euro-atlantic, a dus la complexul "noi sîntem de vină". Cînd teroriştii islamişti ne atacă, noi sîntem de vină. Cînd Rusia ne şantajează, noi sîntem de vină - trebuie să cedăm. Cînd Rusia atacă Georgia, Georgia e de vină. S-ar zice că democraţiile occidentale îşi cheamă singure sfîrşitul, sub loviturile totalitarismului actual şi, cu ultima suflare, vor analiza şi vor admite "noi sîntem de vină". Pe la jumătatea anilor ’70, se vorbea în sociologia americană despre sindromul "lumii juste". Oamenii convinşi că trăiesc într-o lume justă tind să învinovăţească victimele pentru ceea ce li se întîmplă. În siajul acestei teorii, criminologi renumiţi susţineau că, într-o anumită măsură, victima provoacă criminalul. Prin urmare, trebuie mereu discutată şi vinovăţia victimei. Prin urmare, vinovăţia criminalului nu e, niciodată, deplină. Teoria spune că cei care gîndesc astfel aparţin, cu precădere, grupurilor conservatoare, religioase, tradiţionaliste. Nu ştiu dacă aşa o fi, dar ştiu sigur că am ajuns să spunem că războiul din Georgia a pornit (şi) din cauza georgienilor pentru că ne e frică. Pe de o parte, monstrul rusesc înspăimîntă. Pe de altă parte, hedonismul autist al prosperităţii europene ne face gata să cedăm Rusiei orice, chiar şi un aliat dacă se cere, numai să nu fim deranjaţi din bunăstarea noastră liniştită. Nu am nici o îndoială că democraţiile occidentale vor şti să-şi elimine duşmanii, unul cîte unul. O vor face - desigur, cu sacrificii - abia atunci cînd însăşi supravieţuirea lor va fi pusă sub semnul întrebării. Mă întreb, doar, cît le va lua să priceapă că acea clipă nu este departe.