Misterele bugetare

Una din temele importante legate de transformarea sistemului public românesc este cea a „discreției” cu care au avut loc schimbările în administrație. „Discreție” este un termen elegant care vrea să arate că multe dintre beneficiile sau chiar privilegiile pe care le-a obținut sistemul public au fost ferite de ochii indiscreți al opiniei publice și ai mediului economic.

Desigur, legile prin care s-au reglementat „rentele” din sistemul bugetar nu au fost secrete, dar fie au ajuns în atenția opiniei publice foarte tîrziu, fie legislația era atît de complicată încît era greu de descifrat de cei care nu sînt experți. 

Un exemplu în acest sens a fost chiar legea de salarizare unitară, care este plină de coeficienți, de creșteri anuale, astfel încît era dificil de calculat salariul unui profesor sau al unui medic în următorii ani de la aplicarea legii. Ca să nu mai vorbim despre faptul că astăzi, cînd se discută despre o nouă lege de salarizare a personalului plătit din fonduri publice, nu știm dacă vechea lege a fost complet aplicată și care au fost efectele ei asupra sistemului de salarizare. 

Un fel de „omertà”, o lege a tăcerii, a însoțit multe dintre beneficiile primite de bugetari. Nu este vorba despre legi, ci despre ordine de ministru, despre hotărîri de guvern și despre un fel înțelegere prin care miniștrii, directorii, funcționarii sau liderii de sindicat nu au vorbit deloc public despre avantajele de toate felurile pe care le-au cîștigat angajații din sectorul bugetar.

De exemplu, dezbaterile despre pensiile speciale au început în spațiul public la aproape un deceniu după ce legislația era adoptată și aplicată. Tîrziu, pentru că o dezbatere publică la cîțiva ani după aplicarea unor legi este tardivă: beneficiarii s-au obișnuit cu prevederile legale, chiar dacă sînt mult prea favorabile în raport cu restul populației, și sînt convinși că li se cuvin. Cu cît o legislație care oferă facilități se aplică mai mult timp, cu atît este mai greu să fie retrasă sau modificată. Este cazul nu doar cu pensiile speciale, ci și în ceea ce privește facilitățile fiscale pentru salarii primite de sectorul de tehnologia informației. 

De asemenea, la nivel public nu sînt foarte clare indemnizațiile de toate felurile pe care le încasează diverse categorii de angajați bugetari, precum polițiștii, militarii sau profesorii. Există indemnizație pentru hrană, pentru haine sau pentru transport, iar în cazul anumitor funcții statul plătește chiria (dacă funcționarul lucrează în alt oraș decît în cel de domiciliu) și chiar oferă o sumă pentru serviciul de curățenie a locuinței. 

Pot părea amănunte, dar opinia publică românească nu are un „tablou de bord” al tuturor facilităților pe care le primește un angajat al statului. Este nevoie de transparență, pentru că de cele mai multe cînd sînt nemulțumiri salariale ale unei categorii profesionale se fac publice doar salariile, nu și beneficiile extrasalariale. 

A fost nevoie de ani de zile pentru a descoperi paleta largă de beneficii care s-a dezvoltat în legislație în favoarea funcționarilor statului. Astfel, am aflat de sporul pentru praf, sporul pentru antenă, cel pentru folosirea calculatorului sau cel pentru doctorat. Este, însă, foarte posibil să nu știm toate sporurile care există în sistemul administrației centrale și locale sau, pînă să facem inventarul, este posibil să apară altele noi. 

Sistemul sporurilor este dinamic și s-ar părea că nimeni nu poate lupta cu dorința bugetarilor de a-și crește veniturile, în sensul că încă de acum șapte-opt ani, cînd se discutau principiile legii de salarizare unitară, se promitea reducerea numărului de sporuri și înglobarea lor în salariu. Rezultatele au fost modeste. 

Trebuie spus că în sectorul privat nu se utilizează sporurile salariale. Sistemul este mult mai simplu, și anume la salariu se adaugă o serie de beneficii extrasalariale cum ar fi tichete de masă, abonamente sau asigurări medicale, de obicei produse financiare care au atașate deductibilități fiscale acordate companiei. Pachetul salarial este negociat cu angajatul sau, dacă există în firmă, cu sindicatul. Este, după cum se poate vedea, o diferență mare între sectorul public și cel privat. 

Zona bugetară nu încetează să ne surprindă. Cu fiecare ocazie mai aflăm cîte ceva nou, așa cum, recent, adoptarea de către Guvern a unei ordonanțe de urgență a scos la iveală că șefii instituțiilor publice au acordat creșteri suplimentare față de legislația specifică în cazul unor drepturi salariale, adică indemnizații, sporuri sau prime. Expunerea de motive a ordonanței nu precizează nici instituțiile în care s-au făcut aceste creșteri de venituri, nici sumele totale, dar se arată că banii acordați în acest mod și neplătiți pot să pună în dificultate cheltuielile bugetare curente. Ceea ce înseamnă că sumele sînt mari, probabil, între cîteva sute de milioane și cîteva miliarde de lei. Bineînțeles, Guvernul ar trebui să facă precizări atît asupra sumelor totale restante, cît și referitor la instituțiile statului în care au avut loc astfel de creșteri ale drepturilor salariale.

Imaginația funcționarilor publici în materie de creștere a propriilor venituri este debordantă. Nu știm niciodată ce am mai putea afla despre felul în care salariile, indemnizațiile, sporurile sau pensiile speciale au crescut sau vor crește. Este încă un motiv pentru cei care plătesc taxe, impozite și contribuții sociale din mediul privat să fie nemulțumiți.

Constantin Rudnițchi este analist economic.

Foto: adevarul.ro