Minutele de non-combat de la sfîrşitul meciului cu Danemarca sînt încununarea unui triumf?

Depinde ce înţelegem prin triumf. Dacă înseamnă să-ţi pui capul pe butuc pentru cea mai intimă credinţă a ta, securea e instrumentul urcării în absolut. Dacă, dimpotrivă, e despre a-ţi pune gîtul sub ghilotină cînd supravieţuirea e singura valoare acceptată, e chiar principiul ultim al lumii în care te mişti, atunci e o prostie. Naţionala de tineret a săpat din greu pentru calificarea la Euro şi, cu cîteva zeci de minute înainte de finalul meciului cu o echipă care avea deja sacii în căruţă, şi-a asigurat această prezenţă graţie scorului egal. Iată ce putea face din acel moment pînă la fluierul de sfîrşit:

– să atace furibund, să mai dea un gol şi să-şi asigure o victorie care ar fi avut aceleaşi consecinţe ca egalul pe care deja îl avea în mînă;

– să atace furibund, să nu dea gol şi să se expună unui contraatac cu gol al adversarei, fapt care i-ar fi interzis accesul la Euro;

– să stea pe fundul ei tricolor şi să aştepte finalul meciului într-o perfectă paradigmă machiavelică, dat fiind că adversara n-avea oricum nici un chef să atace, neavînd nimic de cîştigat, doar un pic de pierdut (la nivelul orgoliului).

Ce-aţi fi ales? Cu toată onestitea, ce-aţi fi ales? E OK să îi criticăm pe fotbalişti cînd sînt slabi, netalentaţi, pierde-vară, încrezuţi, gafeuri, penibili. Pentru că sînt perfect adecvaţi lumii în care trăiesc, cinică pînă la refuz, cred că trebuie să ne abţinem de la a face pe Torquemada de fotoliu. Mutu – da, el! – şi „piticii” lui s-au ridicat la înălţimea situaţiei. La fotbal e ca la război, e despre a supravieţui încă o zi. Şi în meciul respectiv chiar despre asta a fost vorba. Despre a supravieţui prostiei rubicondului arbitru georgian care a dictat pentru Danemarca penalty după un fault comis în afara careului. Românii au trebuit să răstoarne acest destin rău şi, după ce au reuşit, ce era să facă? Să îi mai lase odată pe lîngă careu pe adversari ca să-şi mai dea iar în petic dl Vadacikoria, că mi-e greu să-i şi pronunţ numele? Haida de!