Migrena migrației
Criza migrației produce o criză a Coaliției de guvernare în Germania. Pe scurt, ministrul de Interne Horst Seehofer (CSU) a propus un mic șantaj pentru a-și impune punctul de vedere – împotriva cancelarei Angelei Merkel – în chestiunea condițiilor întoarcerii solicitanților de azil la frontiere. Cu prețul demiterii sau al demisiei, fie Germania va adopta soluția lui, radicală, fie pe a Angelei Merkel, europeană și pînă la urmă umanistă. Un moment de blocaj, o criză politică riscantă pentru Germania. Pentru că demiterea sau demisia lui Seehofer ar fi produs probabil ruperea coaliției și ar fi pus la grea încercare stabilitatea guvernului. Criza ar trebui privită pe două paliere: la nivel politic, ea arată încă o dată disensiunile din interiorul coaliției de guvernare și terenul instabil pe care s-a construit noul cabinet al Angelei Merkel; pe de altă parte, ea arată impasul european în chestiunea migrației. Pînă la urmă, s-a ajuns la un compromis care salvează, pentru moment, coaliția aflată la putere în Germania. Dar pentru cît timp? Și care sînt consecințele?
Întîi de toate, nu e deloc sigur că CSU ar fi mers pe mîna lui Seehofer: există lideri importanți din partid, precum Markus Soeder (premierul landului Bavaria), care nu i-au susținut demersul, mergînd chiar pînă la a afirma că nu vor să riște stabilitatea guvernului într-un conflict pe tema migrației. Apoi, sistemul politic și de partide din Germania își arată, din nou, incredibila capacitate de amortizare a conflictelor. Mai ales în condiții de criză, precum cea de acum, partidele au știut să-și clarifice pozițiile, să-și adapteze așteptările, să-și expună constructiv & concesiv pretențiile. Cît despre Angela Merkel, ea trece cu bine peste a doua mare încercare a acestui mandat (prima fiind chiar formarea coaliției, o misiune foarte complicată, în ciuda scorului bun obținut de partidul ei la alegeri). Dar Angela Merkel a trecut prin multe. Știe foarte bine să negocieze în plan european și are autoritate în Germania. Și știe, mai ales, care îi sînt limitele.
Soluția găsită? Refugiații aflați la granița Austriei cu Germania nu vor fi respinși pe loc, așa cum a cerut Seehofer, ci vor fi aduși în centre de primire pentru azilanți, unde se va stabili, în baza unor proceduri simplificate, dacă au dreptul sau nu să depună o solicitare de azil. Dacă în urma verificărilor se constată că au solicitat deja azil în alt stat UE sau că au fost deja înregistrați, atunci vor fi retrimiși în acea țară, în regim de urgență. Soluția reduce, într-o oarecare măsură, numărul solicitanților de azil, dar nu și pe cel al azilanților; și complică munca autorităților. Din punct de vedere juridic, primirea în centrele de azilanți nu va fi considerată o intrare pe teritoriul Germaniei, ceea ce înseamnă că un eventual refuz al solicitării va însemna o interdicție de trecere a frontierei.
E un compromis acceptabil atît pentru Angela Merkel, cît și pentru Horst Seehofer. Asta e însă socoteala de acasă! Acum, cancelarul va trebui să pledeze pentru această soluție și să obțină un acord la nivel european. Să convingă, de pildă, guvernul Austriei că unii solicitanți de azil vor fi refuzați – și că ei vor rămîne, din punct de vedere juridic, pe teritoriul și în grija statului austriac. Or, cancelarul Sebastian Kurz a spus o răspicat: Austria va reacționa la măsuri unilaterale ale Germaniei prin închiderea frontierelor. Un semnal ferm și îngrijorător din partea statului care a preluat președinția (prin rotație) a Uniunii Europene. Înăsprirea politicii de azil a Germaniei riscă să producă un efect de domino peste tot în Europa. Exact ceea ce Angela Merkel vrea cu orice preț să evite.
Încetul cu încetul, granițele intra-europene se închid pentru așa-numita migrație secundară. Solicitanții de azil sînt împinși înapoi în țările situate la marginea UE, pe unde au intrat pentru prima dată în spațiul european (cel mai adesea, statele mediteraneene). Asta va nemulțumi opinia publică în aceste țări, în special în Italia. Și va genera noi și noi valuri de populism și extremism care vor șubrezi Europa. Faptul că la ultimul summit s-a hotărît că statele vor colabora pentru a proteja mai bine frontierele externe ale UE și că se vor crea tabere în afara spațiului european, astfel încît numărul migranților care ajung via Marea Mediterană să scadă, nu va potoli aceste neliniști. Încă o dată se vădește că problema migrației nu poate fi rezolvată prin decizia unei singure țări, e nevoie de un efort comun și, mai ales, de eforturi concentrate pe o zonă mai întinsă decît Uniunea Europeană.
