Mica victorie din înfrîngere – alegeri prezidențiale în Polonia

Există și o veste bună după momentul trist al scrutinului din Polonia. Da, pînă la urmă, conservatorul Andrzej Duda a fost reales președinte. Cei care au crezut în Rafal Trzaskowski și în capacitatea sa de a reînscrie Polonia pe calea democrației au de ce să se întristeze, dar au și motive de speranță. Așa-numita revoluție conservatoare promisă de PiS nu va mai avea loc. Pentru că opoziția democratică începe să funcționeze.

Și exact despre asta a fost vorba, pînă la urmă, la aceste alegeri: despre drepturi și libertăți și despre democrație mai mult decît despre cine urmează să ocupe postul de președinte. Alegerile au fost mai degrabă un soi de referendum pro sau contra revoluției conservatoare decît un scrutin prezidențial. Cu o săptămînă înaintea alegerilor, sondajele de opinie arătau că cei doi adversari, președintele Andrzej Duda (PiS) și Rafal Trzaskowski (Platforma Civică), recent ales primar al Varșoviei, se aflau la egalitate. Votul a depășit confruntarea între Andrzej Duda și primarul Varșoviei Rafal Trzaskowski. Miza alegerilor: a da sau nu puteri sporite liderului PiS, adică premierului Jaroslaw Kaczynski, permițîndu-i astfel să înscrie Polonia pe drumul democrației iliberale pe care a luat-o deja Ungaria vecină, condusă de Viktor Orbán. Ajuns președinte în 2015, Andrzej Duda a reușit să ducă la irelevanță funcția de președinte – și asta, într-un regim semiprezidențial. Figură politică ștearsă, lipsit de charismă și de un proiect politic, Duda a subordonat funcția prezidențială prim-ministrului și a devenit el însuși un soi de subaltern obedient al lui Jaroslaw Kaczynski: în ultimii ani, a promulgat fără să clipească toate legile propuse de  PiS, inclusiv un pachet legislativ controversat în ceea ce privește reforma Justiției. Cu două excepții minore, cînd s-a opus unor inițiative legislative și le-a trimis Parlamentului spre spre a fi reanalizate pentru ca apoi să le încuviințeze fără să fi fost modificate, Duda a rămas președintele yesman gata oricînd să se înroleze în luptele decise la sediul partidului. De pildă, împotriva „ideologiei LGBT”, împotriva mediului universitar „liberal”, a ONG-urilor etc. Uniunea Europeană și valorile europene? Ar reprezenta o amenințare la adresa națiunii și a culturii polone.

Rafal Trzaskowski a intrat în cursă în ultimul moment. Faptul că alegerile prezidențiale au fost amînate pe fondul epidemiei de COVID-19 a permis ca Platforma Civică să-l desemneze candidat. Capitalul de simpatie obținut odată cu victoria în alegerile municipale i-a adus notorietate la nivel național și a echilibrat șansele candidatului. Rafal Trzaskowski a fost susținut și de o masă destul de largă de oameni dezgustați de politica lui Kaczynski și de alegeri în general. A fost destul pentru a-l talona pe Duda, dar insuficient pentru a cîștiga alegerile.

Cum se întîmplă adesea, indecișii ajung să decidă soarta alegerilor. În turul al doilea, bătălia s-a purtat pentru a obține voturile candidatului care obținuse aproape 7% din voturi în primul tur: 1,3% din alegători au votat pentru Krzysztof Bosak (extrema dreaptă). Pentru Andrzej Duda, partida a fost destul de ușoară. Oferta sa pentru electoratul conservator: o modificare a Constituției pentru a interzice cuplurilor homosexuale să adopte copii. Nu, nu era o chestiune aflată pe agenda publică, nu există o presiune reală în Polonia în sprijinul adopțiilor pentru cuplurile homosexuale – e doar instrumentalizarea unor frici în scopuri electorale. Adică populism. Unul dintre primii politicieni aleși la nivel local care a semnat „Charta LGBT+”, un document care cuprinde cîteva propuneri de măsuri antidiscriminare în special în școli, Trzaskowski a fost nevoit să răspundă provocării lansate de adversarul politic. Și a făcut-o timid, ezitant și stîngaci, într-un context riscant. Chestiunea marginală a devenit însă, brusc, hotărîtoare: o parte din alegătorii de stînga l-au părăsit, acuzîndu-l de slăbiciune, în vreme ce alegători moderați, centriști, au renunțat să-l mai susțină.

Andrzej Duda a reușit pînă la urmă să cîștige alegerile la mustață. Însă nu trebuie trecută cu vederea victoria din înfrîngerea lui Rafal Trzaskowski: schimbarea de discurs, aerul proaspăt din politică și revitalizarea opoziției democratice, liberale, pro-europene lasă loc de speranță la alegerile parlamentare viitoare. O Platformă Civică pornită dinspre societatea civilă devine relevantă politic și capătă consistență electorală.