Mentalitatea revigorantă a Războiului Rece

Publicat în Dilema Veche nr. 550 din 28 august - 3 septembrie 2014
Bun şi rău jpeg

Există obişnuinţa puţin vanitoasă de a republica articole apărute cu mulţi ani în urmă, arătîndu-le perenitatea. Zice autorul: „vedeţi, am avut dreptate!“, „vedeţi, am fost vizionar!“ sau, măcar, „vedeţi, ce potriveală după atîta timp!“. Mărturisesc şi eu această vanitate republicînd, de astă dată, un text care pleda o anumită cauză, cu argumente actuale atunci, dar desuete astăzi. Chiar şi aşa, teza se dovedeşte a fi mai actuală decît aş fi putut bănui vreodată. În 2006, aşadar, publicam în acest colţ de pagină, textul următor.

Sfîrşitul Războiului Rece nu a schimbat lumea în măsura în care se spune sau în măsura în care cred apostolii lumii noi. Sigur, a dispărut blocul comunist, democraţia a avansat viguros acoperind practic întreaga Europă, victoria modelului democraţiei liberale în lume este atît de eclatantă, încît produce viziuni fukuyamice, SUA au rămas singura superputere – sînt, deci, schimbări. Dar aceste schimbări, oricît de uluitoare par, sînt numai schimbări de suprafaţă. Fenomenele sînt altele, dar esenţele, cred, nu s-au schimbat. Înainte de 1989, lumea era, din punctul de vedere al relaţiilor internaţionale, o arenă a luptei politice între democraţie liberală/capitalism/stat de drept şi dictatură/comunism/socialism. Acum, lumea pare a fi scena luptei dintre democraţie liberală/capitalism/stat de drept (deci, primul termen al binomului a rămas acelaşi) şi dictatură/califat/terorism „clasic“ sau chiar nuclear. În continuare, „taberele“ sînt localizate în aceleaşi spaţii. Tabăra democraţiilor are ca ax central Atlanticul de Nord şi, pe măsură ce mergi spre Est, găseşti tabăra eterogenă a regimurilor „anti“ sau „ne“ democratice, care resimt ca pe o agresiune orice presiune de democratizare.

Există cel puţin două percepţii larg răspîndite asupra realităţii internaţionale. Prima, că lumea de azi resimte un mare grad de dezordine. Cauze: erupţia actorilor internaţionali non-statali, unipolaritatea lumii, ambiguitatea celor mai multe dintre regimurile lumii (cel puţin în ochii unora, SUA nu mai sînt chiar farul democraţiei, iar China şi Rusia nu mai sînt chiar dictaturi), relativa emancipare a europenilor faţă de SUA, criza de autoritate a ONU, tensiunea dintre tendinţele regionaliste şi globaliste, pe de o parte, şi cele separatiste şi autarhice, de partea cealaltă etc. A doua percepţie este că nu există un consens real asupra pericolelor la adresa păcii, a stabilităţii, a prosperităţii. Listele cu ameninţări variază nu doar de la un grup de state la altul, ci chiar de la un stat la altul, în interiorul aceluiaşi grup, şi, cel puţin în statele democratice, sînt foarte diferite chiar de la un grup politic sau social la altul. Asupra pericolului terorist, de pildă – ca să mă refer la cea mai mediatizată ameninţare –, nu există consens în România. Sînt încă mulţi oameni, unii dintre ei bine informaţi şi atent educaţi, care consideră că terorismul nu este o ameninţare reală pentru România, în vreme ce alţii, poate chiar cu un soi de exagerare, repetă, ca un elev premiant, frazele-clişeu despre iminenţa ameninţării teroriste.

Într-un asemenea context, cel mai mare risc este să nu mai ştii care cine e, sau – ca să folosesc un termen drag neoconservatorilor – să pierzi „claritatea morală“. Guantanamo te duce cu gîndul la dictatură, şi zgîrie-norii din Shanghai te duc cu gîndul la libertate, uitînd că în SUA funcţionează, de două secole, ceva ce se cheamă Constituţie şi Curte Supremă de Justiţie, iar în China există Tibetul şi mii de deţinuţi politici. Asemenea confuzii, un veritabil joc cu oglinzi, generat de şirul nesfîrşit de deconstrucţii şi construcţii puzzeliene al realităţilor politice, fac să avem o perspectivă falsă, înşelătoare, asupra lumii. În acest context, una dintre cele mai sinistre diversiuni este aceea de a blama „mentalitatea războiului rece“, ca pe o mentalitate depăşită, conflictuală, înspăimîntată. Acum avem nevoie, chipurile, de o mentalitate progresistă, integraţionistă, relaxată. Lucrurile au şi accente ridicole. L-am văzut la televizor pe dl Iliescu acuzînd vehement un jurnalist de vreo 30 de ani că are o „mentalitate de război rece“, după ce acesta spusese banalul adevăr că dl Iliescu este comunist. Recursul la mentalitatea războiului rece este necesar uneori, fie şi numai pentru reorientare. Şi la noi există birocraţi dedicaţi progresului şi viitorului. Pînă de curînd tineri, ei mărturisesc un spirit ce poate fi numit „geoanic“, pentru că dl Geoană, alături de cei care au urcat în funcţii în siajul său, mi se pare că ipostaziază cel mai bine acest stil atletic de a fi în lume. Să privim numai înainte! – spun ei. Un slogan frumos şi facil, pentru că ne îndeamnă să uităm trecutul. Trecutul este, în general, oribil, greu de digerat. Fie pentru că acolo sînt ticăloşiile şi micimile noastre, despre care nu mai vrem să ştim, fie pentru că acolo se află cele mai frumoase momente ale noastre, a căror irepetabilitate ne chinuie, ne dezamăgeşte, ne depresează. Conţinînd frămîntarea dostoievskiană (sau freudiană, după caz) dimpreună cu reveria nostalgică a paradisului pierdut, memoria este ceva foarte greu de gestionat. Trecutul are obiceiul prost de a fi mereu prezent, de vreme ce prezentul nu e decît un viitor trecut.

Războiul Rece, ca perioadă istorică, a trecut. Dar substanţa antitetică a acelui timp s-a păstrat şi azi. Conflictul dintre partizanii libertăţii şi inamicii ei este veşnic. Se poate lesne evidenţia un fir roşu, continuu, de la războiul peloponezian, pînă la războiul din Irak, trecînd prin al Doilea Război Mondial şi Războiul Rece. Libertatea şi tirania vor fi mereu termenii unui binom tensionat. Acest fapt pare a fi singurul recunoscut unanim. Disputele încep cînd se face pasul următor, acela de a identifica taberele; atunci, apar două atitudini. Una călduţă, fără risc, în care împarţi meritele şi vinile, în mod echilibrat, egal, sapienţial, să nu superi pe nimeni. Alta, curajoasă şi, deci, riscantă, în care spui limpede că cineva greşeşte mai mult decît altul şi ai opţiunea fermă spre cel care greşeşte mai puţin.

Sever Voinescu este avocat şi publicist.

O mare invenție – contractul social jpeg
Se poate trăi și sub dictatură?
Fără această probă, argumentele celor care apără Justiția și judecătorii își pierd credibilitatea.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Resemnare
Turcia e doar încă un teren de luptă dintr-un război care se poartă intens de-a lungul și de-a latul lumii.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Un „dezavantaj” avantajos
Pe scurt: nu sîntem de acord ca, dacă 25 de parteneri ne vor în Schengen și doi nu, dreptatea să fie de partea celor doi.
Frica lui Putin jpeg
Non scholae...
Cîți nu scriu cu duiumul postări agramate și totuși se fac înțeleși, dovadă că primesc like-uri și au și urmăritori din belșug.
index jpeg 5 webp
James Bond și fabrica de ciocolată a lui Charlie
Oricum, ce altceva este un spion la scara istoriei, dacă nu un copil mare care știe cum să (se) joace, nu-i așa?
A F portait Tulane 23 1 jpeg
Pierdut respect. Găsitorului, recompensă!
Ce a produs această schimbare din ce în ce mai accelerată în ultimii zece, douăzeci de ani?
„Cu bule“ jpeg
Curriculum vitae
În perioada comunistă, formula latinească s-a folosit mai puțin.
HCorches prel jpg
Undercover agent
Redați-le profesorilor demnitatea.
p 7 WC jpg
Alunecînd treptat spre distopie
Legea IA europeană, care urmează să fie finalizată în cursul acestui an, interzice explicit utilizarea datelor generate de utilizatori în scopul „clasificării sociale”.
Comunismul se aplică din nou jpeg
După 30 de ani
Mai sînt destui care cred că americanii nu au fost pe Lună, că totul ar fi fost o mare păcăleală, o făcătură de Hollywood.
index jpeg webp
Sindromul „greaua moștenire”
În cele mai multe cazuri, însă, politicienii se străduiesc să arate că ei sînt inițiatorii proiectelor
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Cadavre și steaguri
De fapt, avem de-a face cu o tactică de evaziune.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Despre vorbitul în public
O cauză frecventă a derapajului oratoric este confuzia, mai mult sau mai puţin conştientă, a genurilor.
Frica lui Putin jpeg
Oglinda
El privi în oglindă și, firește, se văzu pe sine însuși.
index jpeg 5 webp
Republica Turcia de o sută de ani
În rîndul turcilor s-a conturat o nouă filozofie, chiar ideologie: kemalismul. Mustafa Kemal Atatürk a schimbat mentalități.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
„Cu bule“ jpeg
Fotbal și futbol
Să fi fost mai curînd (cum s-a mai presupus) o manifestare de pudibonderie comparabilă cu cele produse de alte obsesii românești mai vechi și mai noi, precum teama de cacofonii?
HCorches prel jpg
Este multă tristețe în sufletul lor
Și totuși, cînd intră la ore, încearcă să aibă zîmbet pe buze. Și totuși, cînd ies de la ore, adesea au zîmbet pe buze.
IMG 8779 jpeg
p 7 WC jpg
O lume a reluărilor nedorite
Inteligența Artificială e, în cele din urmă, un instrument, care poate fi folosit în scopuri bune
Comunismul se aplică din nou jpeg
Crimă și pedeapsă
După eliberare, Bogdan Stașinski a fost preluat probabil de serviciile secrete occidentale și nu se mai știe nimic clar despre el.
O mare invenție – contractul social jpeg
Ce fel de magistrați?
Rostul profund al întregului sistem judiciar constă în realizarea și menținerea armoniei sociale.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Discuția despre extremism
Nu, interzicerea unui partid nu e soluția. Pentru incidente specifice există Codul Penal. Pentru tot restul e vorba de bun-simț.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Ce știu și ce pot economiștii (O întrebare pe care mi-am pus-o prin 2008 și la care încă aștept răspuns...)
Ne lăsăm sau nu ne lăsăm pe mîna „experţilor”? N-avem de ales. Ne lăsăm. Dar pe mîna căruia dintre ei?

Adevarul.ro

image
„Secretul japonez pentru o viață lungă și fericită“. Cei mai longevivi oameni au aceste două trăsături de personalitate
Cei mai mulți centenari au trăsături de personalitate similare, care contribuie la creșterea duratei de viață, potrivit unui studiu.
image
Cum s-a transformat satul Viscri sub influența Regelui Charles. Localnic: „Era sărăcie mare” FOTO
Potrivit localnicilor, înainte de venirea lui Charles, la Viscri era „mare sărăcie”. Acum sunt multe pensiuni, puncte Gastro Local, afaceri, astfel că fiecare familie are măcar un angajat
image
Ce l-a ruinat pe Irinel Columbeanu și care a fost începutul sfârșitului: „A generat tocarea întregii mele averi”
Fostul miliardar de la Izvorani nu s-a sfiit să vorbească în ultimii ani despre declinul său. Irinel Columbeanu a povestit deschis despre ce l-a ruinat și cum a ajuns să piardă toată averea pe care a deținut-o.

HIstoria.ro

image
Cine au fost cele trei soții ale lui Ștefan cel Mare? Familia și copiii domnului Moldovei
Ștefan cel Mare al Moldovei a fost căsătorit de trei ori, de fiecare dată luându-și de soţie o reprezentantă a unei mari familii aristocrate, de confesiune ortodoxă. Mai întâi, Ștefan s-a căsătorit, în vara anului 1463, într-un context în care plănuia organizarea unei cruciade ortodoxe împotriva Imperiului Otoman, cu Evdochia, care descindea după tată din neamul marilor duci ai Lituaniei. Tatăl ei, Alexandru al Kievului, era văr primar cu Cazimir al IV- lea, regele Poloniei și marele duce al Lit
image
Drumul României către Tratatul de la Trianon
Nimeni nu s-ar fi putut gândi la începutul anului 1918 la o schimbare totală în doar câteva luni a condițiilor dramatice în care se găsea România.
image
Tancurile în timpul Războiului Rece
Conflictul ideologic izbucnit între Uniunea Sovietică și aliații occidentali a dus la acumularea unor cantități enorme de material militar și la dezvoltarea inevitabilă a armei tancuri.