Meci nul
Silvio Berlusconi a redevenit premier pentru a treia oară, dar nu au fost victorii consecutive, ceea ce pare a dovedi că alegătorii sînt nemulţumiţi de predecesorii săi, şi nu teribil de încîntaţi de vechiul om nou, întinerit prin mijloace cosmetice. Vor urma coaliţii. A fost o campanie electorală morocănoasă, lipsită de spectacol. O posibilă explicaţie a fost oferită de revista LâEspresso, care explică plictisul acestui eveniment politic major prin absenţa sprijinului acordat de "partidul meciului nul", combinaţie de persoane cu interese foarte diferite, şefi de companii, observatori presupus imparţiali, presa internaţională, prelaţi, toţi convinşi că un rezultat paralizant, atît pentru stînga, cît şi pentru dreapta, va duce la necesitatea unui acord materializat în acţiuni eficiente. Ar putea însă duce la o paralizie totală. În discursul prin care şi-a celebrat victoria, Berlusconi a spus că priorităţile sale sînt vînzarea avantajoasă a companiei aviatice Alitalia şi rezolvarea crizei create de gunoaiele necolectate din Napoli. Nu sînt decît semnele de la suprafaţă ale unei crize profunde, resimţite dureros de populaţie. În timp ce folosirea Internetului, comerţul, salariile şi investiţiile au printre cei mai mici indici din Europa, pensiile, datoria publică, cheltuielile statului sînt printre cele mai ridicate. Companiile mici şi mijlocii, pînă nu de mult nucleul de bază al dezvoltării economice, pierd teren în competiţia globală. Bărbaţii tineri italieni se căsătoresc mai tîrziu (după 28 de ani) decît tinerii din alte ţări, rămîn mult timp acasă, cu mama şi cu tata, unde o duc mai bine decît dacă şi-ar lua viaţa pe cont propriu. Dincolo de motivaţiile psihologice ale acestui comportament, el are şi explicaţii economice: salariile mici la angajare, chiriile mari etc. Mariajele tîrzii nu sînt teribil de productive în urmaşi, aşa că populaţia Italiei îmbătrîneşte şi ţara suportă consecinţele economice ale acestei situaţii. După cutremurul creat de operaţiunea "Cu mîinile curate", corupţia s-a reinstalat pe verticala şi orizontala puterii. Dizolvarea Partidului democrat-creştin ca o consecinţă a acuzaţiilor aduse liderilor săi a creat un vid de care a profitat Berlusconi. Nu este suficientă înlăturarea unei clase politice dacă nu sînt cunoscuţi oamenii care ar putea să le ia locul. Altfel se ajunge la înlocuirea unor politicieni deja corupţi cu alţii nerăbdători să-şi împartă ce a mai rămas. Volumul Casta, unde sînt expuse păcatele clasei politice italiene care nu mai dă socoteală nimănui pentru comportamentele din marginea legii, s-a vîndut într-un milion de exemplare. Politica a favorizat expansiunea Camorrei în sud, ceea ce a dus la situaţia de la Napoli. Alternanţa politică Berlusconi/Prodi nu a schimbat nimic. Coaliţia socialistă a avut o majoritate fragilă în cele două camere ale Parlamentului şi încercările de a introduce reforme drastice s-au lovit de împotrivirea străzii. "O naţiune mai bătrînă şi mai săracă" - spun comentatorii, "mai dezamăgită" - adaugă alţii. O dezamăgire neproductivă care prelungeşte criza: e puţin probabil ca majoritatea încropită de Berlusconi să aibă dorinţa, dar şi putinţa de a îmbunătăţi competitivitatea europeană a ţării. Indiferent de măsurile fiscale proiectate, în Italia nu există mecanismele care să asigure în mod corect colectarea impozitelor şi, începînd de la această disfuncţie fundamentală într-un stat democratic, se înşiră celelalte. Tinerii pleacă pentru că nu mai suportă clientelismul, falsificarea criteriilor de acces pe scara socială: calitatea relaţiilor bate calitatea aptitudinilor. Realegerea lui Berlusconi dovedeşte pe de o parte inerţia clasei politice, antrenată în aceleaşi jocuri, dar şi inerţia populară care speră, fără nici o motivaţie reală, că ar exista vreo soluţie care să poată rezolva criza, fără a cere nici un sacrificiu populaţiei. Prin sacrificiu nu se înţelege întotdeauna mai puţin bani sau mai puţine privilegii (acestea se pot impune), cît schimbarea felului de a gîndi în context politic şi de a acţiona în context economic. Tinerii îşi părăsesc ţara îmbătrînită şi dominată de inerţii. Din alte ţări, la fel de îmbătrînite şi la fel de dominate de inerţii, vin alţi tineri. Ei învaţă repede limba italiană.
