Matematica ca pedeapsă
N-aţi aflat din presă, cel puţin nu de pe prima pagină: românii au cîştigat Balcaniada de matematică, desfăşurată în Cipru (ei, da, Balcanii se prelungesc cumva pe sub Mediterana...!). Te face să te simţi umil chestia asta: cum naiba poate cineva, în gălăgia asta din România să mai şi înveţe? Uite că poate. Dar nu trebuie, în nici un caz, încurajat. E deprimant. Ne distrage atenţia. Ne pune pe gînduri - şi cum sînt puţine, numai piele şi os, vă daţi seama că e incomod. În fond, olimpicii sînt o amintire dureroasă pentru fiecare dintre noi. Amintirea a ceva ce puteam fi, dacă am fi avut mai multă minte. Mai multă putere de a renunţa la lucrurile cu adevărat plăcute în Balcani. Olimpicii sînt ceva ce visăm să devenim înainte să aflăm de fete, maşini rapide şi bani uşori. Tocmai de aceea, am o propunere. În loc să privim matematica, fizica sau chimia ca pe nişte materii, eu zic să le folosim ca pedepse. 100 de probleme de rezolvat merită săptămîna asta şi doamna Norica, cea mai nouă mătuşă celebră din politică, dar şi 6% dintre români, care cred că Gigi are nu doar faţă de politician, ci şi slujbe, prosperitate şi idee de politică externă, fără minge la picior. Integralele ar putea fi rezervate pentru suferinzii de goluri de memorie, care nu mai ştiu cu ce partid şi-au început viaţa politică şi cam cu ce ideologie (sînt destui, unii mari de tot). Iar seriile Riemann ar putea înlocui legea lustraţiei, întrucît i-ar ţine transpiraţi şi înciudaţi mult şi bine pe băieţi... exact ca oprobiul public, care oricum nu mai vine. Cît despre fracţii, le-am lăsat lui Vanghelie, care are deja experienţa practică a poziţionării micului între două felii de pîine. Pentru ce infracţiune să-l pedepsim, rămîne să ne mai gîndim - că merităm şi noi pedeapsa asta, odată ce l-am votat! Dar să ne întoarcem la matematici. Care, pînă la urmă, sînt o preocupare la fel de aspiraţională ca şi boxul (şi la fel de vizibilă pe figură ca el...!). De fapt, olimpicii se pregătesc să evadeze într-o lume normală, departe de a noastră. O lume în care efortul (şi nu banii părinţilor) te bagă la facultate, iar facultatea te trimite direct în suburbia unui mare oraş american, cu gard verde în faţă, SUV în garaj şi barcă pe cel mai apropiat lac. Fără să fie nevoie să furi, să minţi, să înşeli sau să-l găseşti în toane bune, la o masă, într-o seară, pe Irinel Columbeanu. Diferenţa între destinul lor şi celebritatea adusă de modelling, să zicem, nu e dată doar de trăinicia carierei, ci şi de un anonimat binefăcător... Despre ei nu vom şti niciodată detalii cum sînt cele care descriu scena dintre regizorul Brett Ratner şi actriţa Lindsay Lohan, care s-au certat după ce fata a aflat că Brett e logodit cu fotomodelul român Alina Puşcău, chestie pe care a descoperit-o cînd a găsit-o în pat cu el. După care s-au bătut. Cel puţin 6 milioane şi jumate de români sînt la curent cu scena asta - şi poate măcar jumătate dintre ei au socotit-o un motiv de mîndrie naţională. Ei bine, şi ei merită pedepsiţi, dar cu o problemă cu mult mai simplă: dacă una din zece fete visează să ajungă în locul Cristinei Rus şi restul sînt deja înscrise la şcoala de modele, iar 80% dintre băieţii care nu sînt manelişti joacă fotbal, să se calculeze cine naiba mai are vreun chef de treabă serioasă în ţara asta. Şi, după calcul, cetăţeanul ăsta să fie găsit şi pedepsit în direct, la o oră de maximă audienţă: să fie pus să explice de ce...! Am deja numele emisiunii - unul simplu şi demn: Nimeni pentru România. Cu virgulă între subiect şi predicat, dacă găsiţi dumneavoastră vreunul
