Masculul Alfa lămurește chestiunea
Pentru a pune comentariul meu într-o perspectivă anume, mă gîndeam să continui ce-am început săptămîna trecută, cu privire la operaţiunea de publicare a peste 250.000 de documente ale Departamentului de Stat american pe site-ul Wikileaks.org, cam aşa: Julian Assange, fondatorul Wikileaks.org, este un antiamerican. Pur, fără umbre de îndoială, asumat. Mă grăbesc să spun că antiamericanismul său mă face să nu-l simpatizez, dar adaug imediat şi că antiamericanismul nu poate constitui, sub nici o formă, un motiv de arestare. Sigur, el luptă pentru adevăr şi crede că America este o uriaşă organizaţie mincinoasă. Că Assange crede sincer că aşa stau lucrurile este dovedit chiar de ultimul text semnat de el, publicat ca editorial în marile ziare australiene pe 7 decembrie.
Citîndu-l pe Sir Keith Murdoch, Assange scrie: „În cursa dintre secret şi adevăr, a cîştigat întotdeauna adevărul“. Şi tocmai despre asta aş fi vrut să scriu, la rîndu-mi. Spectaculosul gest al lui Assange pleacă de la o premisă greşită. Binomul corect nu este adevăr vs secret, ci adevăr vs fals sau cunoaştere publică vs secret. Vrînd să ne convingă că luptă pentru adevăr, Assange pune semnul egalităţii între minciună şi secret. Or, ceea ce a ucis, a mutilat şi a schilodit în istorie este minciuna vîndută public drept adevăr, cu mult mai periculoasă decît secretul în sine. Mi se pare că Assange greşeşte cînd vrea să ne convingă, dezvăluind comunicări secrete, că slujeşte adevărul.
Numai că, în ultima săptămînă, au apărut cîteva evenimente şi o coincidenţă care mă fac să duc micul meu comentariu spre o altă direcţie. Mai întîi, Assange s-a predat, spre a fi arestat în Marea Britanie, în temeiul unui mandat european de arestare emis de magistraţii din Göteborg pentru o acuzaţie de viol. Afacerea judiciară în sine nu e lipsită de controverse şi asta se adaugă la profilul de erou al lui Assange pe care mulţi oameni i-l construiesc zilele acestea. Cum, pe 14 septembrie, Assange va apărea în faţa unui tribunal britanic, pentru a se opune extrădării sale în Suedia, iar oficialii americani anunţă că, la rîndul lor, au cerut extrădarea în SUA a faimosului australian pentru acuzaţii care, însă, nu fac obiectul acordului de extrădare între Statele Unite şi Suedia (cererea suedeză va fi judecată înaintea celei americane), mă aştept ca povestea judiciară să evolueze spectaculos, dar lent. Al doilea eveniment: Wikileaks.org a încetat să mai existe în forma pe care o ştia toată lumea. Operaţiunea de publicare a documentelor diplomatice continuă pe Wikileaks.ch, după ce dificultăţi tehnice crescînde şi o decizie a administratorilor server-ului au blocat pentru cîteva zile Wikileaks.org. Aceste evenimente mi-ar fi temperat, desigur, judecata, dar nu ar fi deturnat direcţia textului meu, de n-ar fi fost completate cu o coincidenţă cel puţin interesantă. Faimosul „mascul Alfa“ din telegramele diplomaţiei americane – Vladimir Putin – a spus aşa, în urmă cu cîteva ore: „Dacă vorbim de democraţie, ea trebuie să fie totală. De ce a fost trimis Assange în închisoare? Este aceasta democraţie?“. Să-l auzi pe puternicul lider rus dînd cu tifla democraţiilor occidentale nu e ceva neapărat nou. Mai ales pentru noi, esticii, retorica de tipul „Nu ne mai daţi lecţii de democraţie, cînd voi îi discriminaţi pe negri, aţi avut sclavi şi i-aţi ucis pe indieni“ este bine cunoscută. Dar ceea ce îmi atrage atenţia este că Putin face această declaraţie în aceeaşi zi în care Rusia anunţă că nu va participa la ceremonia de acordare a Nobel-ului pentru pace disidentului chinez Liu Xiaobo, deţinut politic în măreaţa Chină, sub acuzaţia că „incită la subminarea puterii de stat“. Ipocrizie? Desigur. Dar, nu ştiu cum, simt că ceea ce se întîmplă în aceste zile cu Xiaobo şi cu Assange spune ceva despre libertate şi adevăr, traduse în acţiunea politică a diferitelor regimuri ale lumii de azi.
În China, Liu Xiaobo execută o condamnare de 11 ani pentru că, alături de alţi vreo 350 de intelectuali chinezi, a semnat un document, în 2008, prin care cerea pentru ţara sa pluripartidism, respectarea libertăţilor politice şi religioase, instaurarea unui stat de drept şi altele asemenea. Assange stîrneşte împotriva sa un întreg establishment pentru că – crede el – demască o putere oribilă care pozează în forţă a binelui.
Aparent, cazurile seamănă. Dar moralmente nu poate exista, totuşi, nici o echivalenţă. Ceea ce mă alarmează este aparenţa. Dacă cineva ar putea considera că cele două cazuri fac parte din aceeaşi categorie înseamnă că lumea a evoluat periculos. De aceea, declaraţia arogantă a lui Putin, cu privire la Assange, perfect simultană cu acţiunea politică a Rusiei lui Putin, în ceea ce-l priveşte pe Liu Xiaobo, vine perfect. După vorbele lui Putin, decizia sa politică de a refuza participare la acordarea Nobel-ului lămureşte, în ochii mei, lucrurile.
După căderea comunismului, libertatea a devenit una dintre acele valori împărtăşite declarativ de toată lumea. Dar, de la un regim la altul, cît de diferită este libertatea în datele ei concrete, umane!
