Martor ocular

El e acolo, ăsta a fost norocul lui. A întors capul mai repede atunci cînd s-a auzit bufnitura. A sărit din somn şi s-a repezit la geam. Sau era deja pe stradă, îşi plimba cîinele. Sau trecea pe acolo, absolut întîmplător. Sîntem o ţară de martori oculari. "A venit cu viteză, dom’le, uite, ăsta e vinovatul!" Sau, mai elaborat, "L-am văzut pe pîrît cînd intra în clădirea în care îşi are domiciliul inculpata!". Chiar exotic, dacă vreţi, "chinezul ăsta? Era, de fapt, arab şi făcea trafic de carne vie cu fete, vai de capul lor, de la ţară!". Evident, martor ocular e şi domnul care exclamă la televizor: "Îl ştiu eu pe Băsescu, l-am mai văzut în situaţii din astea şi ştiu exact care îi sînt motivele. Să vă spun..." Martorul ocular e motivul pentru care jurnaliştii dau petrecere de Crăciun şi cîteodată şi-un acatist. El a evoluat mai repede decît homo sapiens: ochii sînt capabili să vadă şi noaptea, iar urechile au ajuns cît ale puiului de elefant. Fără ca asta să-l distingă într-un fel din mulţime. Dintre toţi, cel mai tare îmi place martorul ocular care n-a fost nicăieri, care n-a ieşit din casă sau din studioul de televiziune. N-a fost, n-a vorbit cu nimeni (cine să-l sune, să-şi pună mintea cu nebunul?). Cu toate astea, el a văzut cu ochii lui absolut tot ce s-a întîmplat ieri, în toate palatele, de la Cotroceni la Victoria, plus două-trei locuinţe mai modeste (martorul ocular ştie precis ce crede poporul, chiar de la sursă). Şi, pentru că ştie deja, ne spune şi nouă cîteva frînturi. Amestecate cu consideraţiile lui, pentru că martorul ocular vrea să ne dea şi sensul a ceea ce-a văzut. Asta e boala lui. Există însă şi martorul ocular cuminte, la locul lui, banal şi chiar tautologic, pe deasupra. El e cel care, într-o coloană de maşini, coboară geamul şi strigă (spune, şopteşte, chestie de plămîn) în microfonul doamnei reporter: "Dom’le, e un coşmar, stăm aici de două ore!". La care jurnalistul zîmbeşte fericit că poate pleca acasă cu încă un material şocant, care dovedeşte că atunci cînd maşina nu merge, ea stă. Pe vremuri, aveam Martorii lui Iehova. Astăzi îi avem pe cei ai lui Ogică, veşnicul necîştigător la 6 din 49. Ăştia sînt în stare să jure că Loteria i-a furat şi că nimic nu e aleatoriu pe lumea asta, cu atît mai puţin numerele pe care le tragi la întîmplare dintr-o pălărie. Într-o bună zi, unul dintre invitaţii de la OTV va cîştiga, fără doar şi poate, Premiul Nobel pentru c-a dovedit că mişcarea browniană e, de fapt, coordonată de la centru. Un centru ocult al particulelor încărcate energetic, în care alt invitat, la o altă oră, va ghici viitorul prestabilit deja în cancelariile occidentale şi lojile masonice. Martorii lui Becali au altă afecţiune: ei îl văd deja pe cal alb ieşind din curtea vilei iluminate roz, ca Ludovic Soare din Versailles, puţin tras la scară. Ăştia au văzut cu ochii lor viitorul, în care punem cruce tuturor problemelor naţionale. O cruce mare, cu intarsii, lac de import şi-un Iisus în mărime naturală care semnează tăbliţa cu schimbul de terenuri între Belzebut şi Duhul Sfînt. Am fost acum o săptămînă la strîns gunoiul de la Cota 1400 (www.umbrelaverde.ro, dacă vreţi să ne ajutaţi). Lîngă un brad, o familie îşi aşternuse cearceaful avînd grijă să nu deranjeze de la locul lui nici un cotor de porumb, nici o sticlă goală, nici un muc de ţigară. Oamenii erau adaptaţi perfect în mediul de gunoaie pe care alţii îl lăsaseră în urmă. Păreau să nu vadă nimic - şi deci nici nu puteau face nimic să strîngă ceva. I-am întrebat şi mi-au confirmat: nu puteau să ne ajute. De ce? N-am aruncat noi! Şi oricum n-am văzut! Ajungem aici la martorul ocular orb. El e, de fapt, esenţa acestei ţări: cei mai mulţi vedem, dar e ca şi cum nervul optic s-ar termina cumva în afara capului, ca un cablu de alimentare rupt. Vedem degeaba, pentru că nu există nici o reacţie firească la ce vedem: la ticăloşia colegilor, la prostia politicienilor, chiar la obrăznicia copiilor. Nichita spunea odată (sau poate nu el, vreun coleg de şcoală) că vederea nu e altceva decît absenţă, necomunicare. Martorii oculari ai vremii îi dau dreptate: şi atunci, ca şi astăzi, să vezi înseamnă să nu-nţelegi nimic. Ar merge de-un slogan sincer la o firmă de televizoare.