Marea Neagră în Europa
"ŤDilema europenizării» din zona Mării Negre este că cele mai puternice ţări din regiune nu sînt cele mai europenizate, în timp ce statele mai europenizate (România şi Bulgaria) au puţine resurse chiar şi pentru a-şi susţine propria europenizare. Revoluţiile Ťportocalii» au creat tendinţe pozitive în zonă, stopate însă de alegerile din Belarus şi Azerbaidjan. Aceste experienţe diferite arată cît de dificilă este sarcina şi cît de rafinat trebuie să fie planul de creare a acestei regiuni. Planul minimal ar trebui să încerce să îmbunătăţească cooperarea locală cu scopul de a identifica rute alternative pentru transportul energiei spre Europa. Acest plan ar presupune evitarea unei atitudini care să trezească sensibilităţile unor regimuri mai puţin democratice, încercarea de a-i cumpăra pe eternii profitori din regimurile separatiste şi de a le oferi avantaje în alte părţi şi construirea unui mediu de securitate în care democraţi şi non-democraţi să poată discuta pe picior de egalitate exclusiv probleme de securitate. În aceste condiţii, europenizarea ar rămîne un ţel îndepărtat, un fapt deloc supărător pentru Europa. Un plan mai ambiţios ar trebui să includă şi nu să evite dilemele subliniate mai sus. Acesta ar trebui construit pe singura certitudine existentă la momentul actual: în fiecare dintre aceste ţări există reformatori democraţi pro-europeni. Ideea de bază a unui plan regional care ia în calcul viitorul acestor ţări, pe lîngă stabilirea rutelor de transport petrolier, ar trebui să ia în calcul crearea în zona extinsă a Mării Negre a unei mişcări reformiste şi pro-europene, care să poată genera schimbarea internă pe modelul Baltic sau Central European. Ajutorul susţinut şi condiţionalitatea impusă de UE şi Statele Unite în cazul României au prevenit o situaţie similară celei din Belarus, situaţie la fel de probabilă în 1990, ca şi cea a aderării la Uniunea Europeană. În 15 ani, România a dezvoltat un sistem politic echilibrat şi o societate civilă puternică capabile să conducă şi susţină integrarea ţării în Uniunea Europeană. Acesta este tipul de acţiune pentru cei care vor să dezvolte această regiune. Investiţia în elitele acestei regiuni mai degrabă decît în infrastructură poate părea o investiţie nesigură, dar este singura soluţie care poate genera efecte sustenabile pe termen lung." (Alina Mungiu-Pippidi, "Dilemele Mării Negre" - SAR: Raport asupra guvernării nr. 20) (C. G.)
