„Marea demisioneală” nu a trecut din America în Europa

„Marea demisioneală” este un curent care a plecat din Statele Unite ale Americii și a ajuns, mult mai puțin intens, în Europa. Cifrele anului 2021 sînt relevante: în SUA au fost înregistrate 47 de milioane de demisii ale angajaților, în timp ce în Franța, de exemplu, numărul demisiilor a fost de numai 520.000, din care 470.000 în rîndul angajaților cu contract de muncă pe durată nedeterminată.

Valul demisiilor a fost interpretat în multe feluri. În Statele Unite, s-a vorbit despre o schimbare de-a dreptul culturală. În sensul că salariații, care nu uită că sînt cetățeni, așteaptă de la companiile pentru care lucrează respectarea angajamentelor și, mai ales, sînt atenți la valorile etice și de responsabilitate ale companiilor, nu doar în sens declarativ, ci și la modul în care se aplică în practică.

De asemenea, frontiera dintre viața privată și cea profesională a devenit tot mai subțire în comparație cu anii anteriori, ceea ce face ca angajații să fie mult mai dispuși să demisioneze în cazul în care sînt nemulțumiți de acapararea vieții personale de cea profesională.

O altă explicație a fost legată de valorile companiilor, respectiv dacă sînt sincrone cu cele ale angajaților sau nu. În caz contrar, mulți salariați au preferat să își prezinte demisia, dar specialiștii au interpretat gestul și ca pe o abordare aproape politică a temei. Salariații s-au simțit tot mai mult și cetățeni, iar dacă valorile lor nu erau împărtășite de compania pentru care lucrau se decideau să plece.

Este cam multă filosofie pentru un gest simplu, care, însă, anul trecut a căpătat proporții de masă în SUA. De altfel, dincolo de motivele savante găsite de specialiști nu trebui omis nici „efectul de turmă”. Este posibil ca unele nemulțumiri legate de raporturile de muncă, salariu, atmosfera de la serviciu, relațiile profesionale cu șeful direct să fi determinat o serie de demisii, după care, pe principiul dominoului, a devenit o modă. Se ia în considerare și că pandemia a declanșat în rîndul forței de muncă din SUA nevoia de schimbare și avîntul de a o pune în practică. Mulți demisionari au plecat fără să aibă un alt loc de muncă, ceea ce denotă, în același timp, curaj și un dram de inconștiență.

În Europa, în Franța, mai exact, analiștii au date care arată că o bună parte dintre demisionari aveau deja un alt job în momentul în care s-au decis să își dea demisia. Ceea ce ne spune de la sine despre flexibilitatea forței de muncă din SUA și despre optimismul pe care aceasta îl împărtășește.

Sînt și interpretări mai sofisticate. S-a spus că demisia a avut multă vreme o conotație negativă, că era un subiect tabu și că, prin acest nou val, demisia devine un gest eliberator, prin care se semnează speranța pentru un viitor mai bun. Demisia este punctul de plecare pentru o nouă viață, nu doar profesională, ci una cu noi aspirații. Nu este imposibil ca unii dintre salariații care au demisionat să fi simțit astfel de idei înalte, dar, cu siguranță, o parte dintre zecile de milioane de demisionari americani au avut rațiuni cît se poate de pragmatice, precum o piață a muncii în favoarea angajatului, cu multe domenii în care cererea de forță de muncă era mai mare decît oferta.

De fapt, se spune că nu se părăsește un loc de muncă, ci se pleacă de la o firmă din cauza unui manager. De aceea, companiile mari trebuie să își pregătească managerii de la nivel mediu și de top, pentru că, în ultimă instanță, de stilul lor de lucru depinde numărul de demisii pe care îl înregistrează departamentul de resurse umane al companiei.

Experții în resurse umane cred că este momentul ca raporturile dintre angajați și companie să se schimbe, în sensul nu doar al flexibilizării relației angajat-angajator, ca în cazul lucrului în sistem hibrid, ci al unei schimbări mai profunde, respectiv către un alt model de lucru care să modifice statutul lucrătorului din simplu angajat în profesionist.

Desigur, această dezbatere poate fi valabilă doar în economiile deschise, care includ companii medii și mari, în care se implementează principiile guvernanței corporative și în care relația manager-salariat este eventual arbitrată de o organizație sindicală.

În Uniunea Europeană, fenomenul demisiilor în masă s-a aflat în contratimp față de SUA. Mișcarea nu a avut nici amploarea, nici promovarea din Statele Unite, iar acum momentul a fost depășit, pentru că posibila recesiune de anul viitor va schimba polii de putere, de la angajat către angajator.

În România nu sînt date oficiale despre posibile demisii, nu există o mișcare notabilă nici măcar pe rețelele sociale, la instituțiile de stat lumea vrea să se angajeze, nu să plece, în sectorul privat companiile multinaționale aplică regulile de resurse umane de la nivelul grupului, iar firmele mici și mijlocii se străduiesc să reziste în piață. În România, „marea demisioneală” a fost plecarea din țară la muncă în Uniunea Europeană. Demisiile, mari sau mici, au fost doar cazuri izolate, de orgolii rănite sau de proiecte antreprenoriale ambițioase.

Constantin Rudnițchi este analist economic.

Foto: wikimedia commons