Marea debancarizare
N
igel Farage, fostul lider al Partidului pentru Independența Regatului Unit (UKIP) și forța motrice din spatele campaniei pentru ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, a provocat o mare tevatură atunci cînd a dezvăluit că, în urmă cu două luni, conturile sale bancare au fost închise din cauza opiniilor sale politice – pretinde el.
Farage susține că a încercat să-și deschidă noi conturi la alte șapte bănci, fiind refuzat de toate. Banca la care își deschisese inițial contul, Coutts – o filială a NatWest care se ocupă de o clientelă foarte bogată – a declarat ulterior că decizia de a-i închide contul a fost una pur comercială și că Farage nu mai îndeplinea, pur și simplu, criteriile de bogăție ale băncii.
Farage însă a susținut în continuare că a fost trecut pe o listă neagră. A sugerat că ar fi fost etichetat ca „persoană expusă politic“ (PEP), o denumire pe care o atribuie unor acuzații nefondate potrivit cărora ar fi primit bani de la Guvernul Rusiei, și a afirmat că și membrii familiei sale au fost afectați de această denumire. Acuzațiile lui Farage au declanșat imediat o reacție politică vehementă. Trezorierul Marii Britanii a anunțat o analiză menită să stabilească dacă reglementările existente prejudiciază „echilibrul corect între dreptul la liberă exprimare al clienților și dreptul băncii de a gestiona riscurile comerciale“.
Acronimul PEP ar trebui să fie mai bine înțeles. Pînă acum cîteva luni, am crezut că înseamnă „personal equity plan“ („plan personal de acțiuni“), un program de investiții susținut de Guvern, introdus în Marea Britanie în anii 1980, pentru a încuraja posesorii de conturi de economii să investească în companii britanice – și abolit, mai tîrziu, în 1999. Nu știam că în prezent se referă la o categorie de persoane care sînt expuse în mod semnificativ la corupție și șantaje.
Varianta actuală a PEP își are originile într-o directivă UE din 2015 menită să combată spălarea de bani și finanțarea terorismului. Directiva instruiește băncile să implementeze măsuri de „verificare prealabilă“ („due diligence“) deosebit de riguroase pentru funcționari guvernamentali, legiuitori, auditori, reglementatori și diplomați – persoane care sînt expuse riscului de a fi mituite și corupte. Aceste măsuri sînt aplicate și membrilor familiilor lor, precum și partenerilor lor de afaceri.
G
rupul de Acțiune Financiară (GAFI), organul de control interguvernamental însărcinat cu combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, stipulează că aceste măsuri de verificare trebuie să fie adecvate și nu trebuie să fie „interpretate ca o stigmatizare potrivit căreia PEP sînt implicate în activități criminale“. Băncile din UE, SUA și din alte regiuni au acces în prezent la o listă internațională a PEP și a familiilor lor, care include și persoane supuse unor sancțiuni economice (adică politice), ale căror active au fost efectiv înghețate sau confiscate.
Avînd în vedere că gestionarea conturilor unor astfel de persoane ar putea dăuna imaginii lor și le-ar putea expune riscului de neîndeplinire a obligațiilor, băncile au considerat că e mai eficient din punct de vedere al costului să închidă conturile PEP și să refuze deschiderea unora noi, decît să îmbunătățească mecanismele de detectare și de prevenție a fraudelor.
„Verificarea prealabilă“, așa cum e înțeleasă în mod obișnuit, înseamnă luarea de precauții rezonabile împotriva activităților ilegale sau iresponsabile, pentru a proteja integritatea sistemului financiar. Dar trecerea neverificată pe o listă neagră financiară, alimentată de un exces de zel normativ, nu e nici rezonabilă, nici precaută. Suprareglementarea poate paraliza sistemul financiar la fel de mult ca și corupția scăpată de sub control.
Băncile și alte instituții financiare practică verificarea prealabilă colectînd cît se poate de multe informații despre fiecare persoană, pentru a putea evalua riscurile și beneficiile stabilirii unei relații comerciale cu aceasta. Chiar dacă multe persoane scapă neverificate, disponibilitatea în creștere a datelor personale provenite din social media sugerează că mulți oameni ar putea deveni în curînd obiectul unui construct similar sistemului chinez de credite sociale, în care „punctajul“ unei persoane va decide accesul ei la diferitele servicii publice.
Revelațiile Farage sînt doar vîrful aisbergului. Ele au stîrnit deja un val de reclamații similare din partea unor persoane proeminente ale căror conturi bancare au fost închise sau cărora le-au fost refuzate solicitările de deschidere a unor noi conturi, din motive nespecificate. Printre ele se numără și Jeremy Hunt, actualul ministru de Finanțe al Marii Britanii, precum și fostul ministru de Finanțe Kenneth Clarke. În timpul unei recente dezbateri din Camera Lorzilor cu privire la criminalitatea economică, contele ereditar Merlin Hay și-a exprimat indignarea, spunînd: „Personal, găsesc că este jignitor faptul că sînt considerat un pericol și un infractor. Credeam că în țara asta sîntem considerați nevinovați pînă la dovedirea vinovăției“.
Aici, trebui să mărturisesc că am un interes personal. Fiind eu însumi o PEP, mi-au fost închise trei conturi bancare fără nici o explicație. În plus, aceste conturi au fost înghețate timp de mai multe luni, înainte ca fondurile să fie în cele din urmă deblocate, ceea ce mi-a sporit considerabil empatia pentru necazul lui Farage.
Puțini oameni își dau seama că atunci cînd depun bani într-o bancă, acele sume nu le mai aparțin. În esență, ei i-au dat băncii dreptul de a folosi aceste fonduri. În contrapartidă, banca își asumă obligația de a rambursa, la cerere, orice sumă, pînă la cuantumul întregii sume depuse. Fără acest contract bilateral, sistemul bancar modern nu ar fi sustenabil, iar pentru oameni ar fi mai convenabil să-și păstreze capitalul lichid în numerar.
Înțelegînd această problemă, Guvernul britanic a propus un proiect de lege menit să garanteze că PEP autohtone, care prezintă un risc mai mic de implicare în spălarea de bani și în terorism, sînt supuse unor „măsuri de verificare prealabilă mai restrînse. Cu toate acestea, e puțin probabil că asta va schimba considerabil practicile bancare. Atunci cînd băncile au fost scutite de controlul operațiunilor de schimb și de capital, în anii 1980, nimeni nu a anticipat o creștere bruscă a spălării de bani motivată politic, deoarece nimeni nu a putut să prevadă o recrudescență a terorismului statal și substatal. Dar această evoluție neașteptată a impus un set cu totul nou de reglementări bancare care îi viza pe cei ce reprezentau riscul cel mai înalt.
P
rogresul tehnologic, mai ales apariția online-banking-ului, a dus la o altă schimbare semnificativă. În trecut, ofițerii bancari își cunoșteau personal clienții, la fel cum medicii interniști își cunoșteau pacienții. Dar această epocă a apus de mult, gestionarea unui cont a devenit în tot mai mare măsură un proces automatizat, care nu mai necesită intervenția umană. Chiar dacă acest lucru a eficientizat sistemul bancar, numărul tot mai mare de persoane pe care algoritmi inexplicabili le-au pus pe listele negre PEP subliniază nevoia urgentă de a suprima această insidioasă tendință orwelliană.
Robert Skidelsky este membru al Camerei Lorzilor a Marii Britanii şi profesor emerit de Economie politică la Universitatea Warwick.
© Project Syndicate, 2023
www.project-syndicate.org
traducere de Matei PLEŞU
