Mare, meci mare, se ceartă Șumi cu Bursucul. Cu cine să ținem?

Cu rezultatele. E cel mai cinstit. La capătul scandalului stau faptele, mereu încăpăţînate, fără suflet, fără pile sau idiosincrazii, fără să ia şpagă sau să dea. După un început de sezon impecabil în campionat, dar cu o căruţă de goluri luate în Cupele europene, Şumi, zis şi Marius Şumudică, a fost evacuat de la CFR odată cu preşedintele istoric al clubului, omul celor patru titluri în ultimii patru ani. Ba chiar s-a lăsat şi cu oleacă de bătaie, că aşa stă bine loviturilor de palat. Exit Şumi, enter Dan Petrescu. Poreclă: Bursucul. Fapte: trei titluri cu acelaşi CFR şi două calificări dincolo de grupele Europa League, performanţă mare. Readucerea lui a avut ceva din instalarea vechilor divinităţi în casele romanilor în timpul lui Iulian Apostatul, izgonitorul de cruci. Petrescu trebuia să fie garanţia succesului european după bătăile zdravene care azvîrliseră cea mai importantă echipă a ligii noastre în cea de a treia competiţie continentală, adică la „şi alţii”. Dar ce să vezi? Bătăile au continuat. Una cu Botoşani, alta cu Jablonec, o ilustră necunoscută din Cehia care are tupeul să nu transfere stranieri de 38 de ani pe salarii de 20.000 de euro lunar, precum tocmai a făcut CFR cu argentinianul Culio, readus de Petrescu tot ca un soi de porte-bonheur, că aportul lui fotbalistic a fost pînă acum nul. La finalul ultimului meci, Petrescu a izbucnit, dînd vina pe „greaua moştenire”. Clasic. „Trebuie să repar ce s-a făcut greşit.” Să spui asta cu referire la Şumi e ca şi cum ai gîdila Etna la camera cu magmă. Focuri de artificii. Ex în plex, aşa a arătat replica. „Băi, Petrescule, dacă ai sînge în instalaţie ne vedem în direct la TV! Nu-s eu de vină că aduci jucători care au două viteze, încet şi foarte încet.” Părea că se lasă cu lupte de stradă. Dar meciul nu a mai avut loc. Bursucul s-a retras într-un răspuns moale, de genul „nu accept jigniri”. Deocamdată, la scorul general, Petrescu e peste Şumudică. În acest sezon e invers. Cei doi se vor mai întîlni. Se vor mai împăca. Se vor mai certa. Amîndoi au devenit milionari în fotbal nu pentru că sînt buni de gură, ci pentru că unul era cît pe-aci să elimine Sevilla, viitoare cîştigătoare de trofeu, iar celălalt a izbutit să dea afară din Europa de două ori o echipă din Anglia, ceea ce e de domeniul fantasticului. De ce nu pot fi campioni doar la antrenat, nu şi la măcănit? Din acelaşi motiv pentru care majoritatea şoferilor de taxi nu te pot duce la destinaţie fără să-şi povestească viaţa. Nu stau vorbele în noi, bată-le vina!