Marcel Ciolacu și „productivismul" din programul său populist
M-am întrebat, văzînd programul economic de guvernare, de unde îi vin ideile acestea domnului Ciolacu. Pentru că din programul de guvernare, dincolo de șirul nesfîrșit de promisiuni, răzbate și un fel de politică economică bazată pe o serie de principii. Atunci cînd Marcel Ciolacu își arată neîncrederea în piață, spunînd că în situații de criză piața naște speculă, pare un pic mai mult decît un mesaj politic, este o afirmație care și-ar dori să reflecte și cîteva teze de politică economică.
Mai ales că sfidarea pieței este însoțită de ceva mai mult, respectiv de prezența intensă și constantă a statului în economie. Atunci cînd anunță o intervenție pe lanțul producător-procesator-comerciant și un control al prețurilor pe această filieră, Ciolacu se află atît în fața unei decizii de uz curent, cît și în fața unei teorii economice. Desigur, atît cît poate înțelege un om politic precum Marcel Ciolacu principiile unei politici economice.
Este foarte adevărat că, acum, după criza energetică, după ajutoarele de stat vărsate de la buget cu nemiluita, după aruncarea în aer a indicatorilor macroeconomici, este foarte ușor să vorbești despre controlul prețurilor, despre intervenția statului în economie și chiar despre un fel de patriotism economic. Și, mai ales, ai șanse să te creadă lumea.
Programul de guvernare prezentat de Marcel Ciolacu șochează și prin altceva în afară de promisiunile nemăsurate, și anume prin faptul că ignoră complet prezența unui partid de centru-dreapta, PNL, în guvern. Programul dă senzația că PSD-ul lui Liviu Dragnea s-a întors în forță la guvernare, cu aproape aceleași idei, aceleași promisiuni și aceeași demagogie.
Este adevărat că de-a lungul timpului ideile economice de stînga și dreapta politică au fost interschimbabile. Adică s-au împrumutat. Orice observator atent din România a putut constata că, în multe situații, PSD „a semnalizat stînga și a făcut dreapta” (după cum se spune în termeni mai lejeri) și, totodată, au fost multe cazuri în care PNL a luat decizii de stînga.
România nu este singura țară aflată în această situație politică. Exemplele sînt destul de numeroase și de notorietate. De exemplu, în Statele Unite ale Americii, președinții republicani Dwight Eisenhower și Richard Nixon au acceptat și aplicat principiile pieței reglementate, redistribuirii, asigurărilor sociale sau legislației muncii. La rîndul lor, lideri de stînga, precum Bill Clinton sau Tony Blair, au susținut dereglementarea sau globalizarea. Într-o oarecare măsură, stînga și dreapta politică își pot împrumuta idei economice, în funcție de context și de ajustările de care are nevoie economia reală.
Întorcîndu-ne la Marcel Ciolacu, să spunem că, la o privire mai atentă, ideile economice fac parte dintr-un nou curent de gîndire, numit productivism. Dani Rodrik, profesor de origine turcă la Harvard Kennedy School, descrie într-un articol publicat pe un site care adună opinii și analize, Project Syndicate, coordonatele a ceea ce caracterizează astăzi productivismul.
Mai întîi, Dani Rodrik constată semnele de convergență de la nivel politic. „Productivismul are mai puțină încredere în piețe, este suspicios față de marile corporații, pune accentul pe producție și pe investiții în detrimentul finanțelor și mizează pe revitalizarea comunităților locale în detrimentul globalizării”, scrie Dani Rodrik. Nu seamănă patriotismul economic al lui Ciolacu, criticile aduse pieței și controlul prețurilor cu definirea productivismului? Ba da.
Profesorul Rodrik mai arată că productivismul pune accent pe redistribuție, pe transferuri sociale și este mai puțin ostil față de populismul economic. Chiar și politica economică a președintelui Biden este văzută ca avînd caracteristici ale productivismului. Politicile pentru tranziția ecologică, încurajarea lanțurilor de aprovizionare internă, păstrarea tarifelor pentru produsele chinezești impuse de fostul președinte Trump sau virtuțile „friend-shoring-ului” lăudate de Janet Yellen sînt argumente pentru a susține expansiunea productivismului.
Trebuie să privim lucrurile cu luciditate. Nu orice măsură care seamănă cu productivismul este productivistă, așa cum nu toate pisicile care prind șoareci au aceeași culoare.
În ceea ce privește România, este absolut improbabil ca programul de guvernare să fie productivist. Mai degrabă, a primit o poleială de la aceiași economiști care au creat și programul Dragnea. În urmă cu patru ani, măsurile economice prezentate de Liviu Dragnea erau ambalate într-un concept numit „wage-led-growth”. Rezultatele au fost dezastruoase, în sensul că au dus economia românească la o creștere accentuată a deficitului bugetar, a deficitului comercial, a îndatorării și, în general, a degradat indicatorii macroeconomici. Acum, cu noul productivism și cu un Marcel Ciolacu hotărît să lupte cu piața, să controleze prețurile și să crească salariile și pensiile, România riscă să dezechilibreze și mai mult situația bugetară și să mizeze excesiv pe intervenția statului în economie.
Nu știm unde pot ajunge ideile „productiviste” pe care Marcel Ciolacu le înghite pe nemestecate și care poate fi proiecția lor în deciziile politice. Ceea ce știm este că entuziasmul prea mare în jurul acestor idei strică. Iar singurul economist român care atrage atenția public asupra implicării exagerate a statului în economie este Lucian Croitoru, care se întreabă,într-o analiză publicată recent, în ce măsură intervențiile ieșite din comun ale statelor au afectat sau vor afecta caracterul de piață al economiilor capitaliste. Iar faptul că astăzi societățile occidentale sînt democratice și liberale nu constituie o garanție că aceste virtuți nu se pot deteriora sau nu pot dispărea pentru o perioadă. Este o temă care probabil nu îl preocupă prea mult pe Marcel Ciolacu, dar care este un subiect de reflecție pentru cetățenii români responsabili.
Constantin Rudnițchi este analist economic.
