Mai proşti, dar loiali!

Să presupunem că eşti Tudose. Un tip cel mult mediocru, cu o carieră exclusiv politică şi, prin urmare, fără nici un fel de experienţă practică în afară de minciuni despre predat la academia SRI-ului şi diverse alte şmenuri tipice PSD-istului reprezentat de Dragnea, Nicolicea, Firea şi Olguţa.

Eşti numit ministru. Normalitatea mahărului politic se traduce prin faptul că nu vrei ca oamenii care sînt imediat sub tine să fie mai deştepţi sau mai oneşti. Îţi alegi oameni superloiali şi mai proşti, care să fie pe poziţiile de încredere de secretar de stat. Indivizi care se simt ameninţaţi de oamenii deştepţi din poziţiile cele mai importante din minister. Cei mai buni oameni din minister, temători de proşti prăduitori, pleacă rapid în privat. Nu de alta, dar sînt o mulţime de firme de consultanţă şi organizaţii internaţionale care îşi doresc oameni buni, cu experienţă şi cu legături în ministere. Oamenii aceştia vor fi înlocuiţi de alţii, care trebuie, la rîndul lor, să fie mai proşti, dar şi superloiali şefului lor direct sau baronilor politici care au nevoie de contracte cu statul pentru „a supravieţui“. Managementul de mijloc al ministerelor include oameni buni. Cei mai buni dintre aceştia, confruntaţi cu abordarea tipică – un amestec de mîrlănie, agresivitate şi şmechereală –, vor pleca şi ei. Înlocuirea acestora se va face pe aceleaşi principiu: mai proşti şi loiali.

Există, cel mai probabil, şi mulţi inşi relativ buni sau mediocri care sînt plătiţi din două părţi şi răspund unei duble comenzi – ei sînt oamenii serviciilor. Aceştia vor rămîne solid înfipţi în ministere, cu speranţa că, treptat, vor ajunge să controleze ministerul. Toţi sînt uşor şantajabili şi superdependenţi de slujbele lor relativ bine plătite.

Din cînd în cînd, vor exista buni profesionişti care vor rămîne în ministere – în special cei care se tem să iasă din zona lor de confort sau cei care speră la o detaşare în străinătate sau la o avansare şi cei care cred că nu pot obţine un salariu mai bun la acelaşi tip de efort. În majoritate, ei vor deveni supercinici şi îşi vor face treaba ineficient şi cu multă scîrbă. În mod excepţional, vor fi şi aceia care, indiferent de şefi, îşi vor face treaba aşa cum ar trebui şi, de multe ori, aceştia sînt cei care, practic, previn colapsul sistemului. Fenomenul acesta se petrece de cel puţin douăzeci de ani şi a dus la dezastrul actual din aparatul administraţiei publice.

Un aparat care este compus în principal din rude şi din pile ale politicienilor, din profesionişti mediocri şi, cel mai probabil, dintr-o bună parte a numărului impresionant al celor angajaţi de servicii. Rezultatele sînt pe măsură. O schimbare sistemică va lua minimum doi-trei ani, pentru că procedurile de a elibera un funcţionar public din funcţie sînt gîndite în aşa fel încît să descurajeze acest lucru. Pentru a nu avea efecte catastrofice (blocarea ministerelor), ar fi nevoie probabil de cam şase ani. O reformă de acest fel ar avea ca efect secundar curăţarea clasei politice, dar s-ar înregistra şi efecte negative cel puţin în primii doi ani. Din păcate, deşi din punctul meu de vedere problema administraţiei publice rămîne cea mai gravă pentru România, subiectul acesta este rar prezent în discuţiile partidelor politice, iar şi atunci cînd e pus în dezbatere este discutat superficial.

Cîteva sute de mii de oameni sînt angajaţi în administraţia publică. O reformă solidă ar ameninţa locurile de muncă a cel puţin peste o sută de mii de angajaţi, o bună parte a lor cu legături solide în lumea politică. Oameni care ştiu şi care au făcut multe „favoruri“ pentru partidele care i-au promovat.

Un guvern căruia i-ar păsa cu adevărat de România şi nu de supravieţuirea actualelor partide politice (cu excepţia USR) şi a baronilor aferenţi ar trebui, în primul rînd, să reformeze administraţia publică. Un astfel de guvern ar ameninţa şi controlul pe care şi-l doresc serviciile asupra celor mai importante ministere. Desigur, acesta ar fi un guvern de sacrificiu, care ar trebui să lupte împotriva propriului aparat administrativ, împotriva tuturor politicienilor corupţi, a serviciilor şi, mai ales, împotriva presei şi a televiziunilor aservite acestora. Un astfel de guvern ar fi în mod clar cea mai serioasă ameninţare pentru toţi cei care îşi doresc păstrarea cocotierului, a bordurii, a Asesoft-ului, a Antenei 3, a RTV-ului şi a Teldrum-ului ca model al succesului în politică. Din păcate, trăim în era celor mai proşti, dar loiali. Prin urmare, un astfel de guvern este încă imposibil.