Mai mult nu înseamnă neapărat mai bine
524 de cărți noi stau să apară în Franța. Fenomenul numit rentrée littéraire e specific acestei pieţe. Majoritatea titlurilor noi apar între finalul lunii august și jumătatea lunii octombrie. Asta, pentru a fi luate în consideraţie la premiile literare importante (Goncourt, Renaudot, Interallié, Marele Premiu al Academiei, Médicis şi Femina), care se jurizează şi se decernează toamna și iarna. Orice premiu sau apariţie pe „lista scurtă“ a juriilor înseamnă vînzări mai bune. Iar în Franţa, vînzările chiar contează. 524 de cărți noi, din care 336 sînt romane franceze. Cifra poate părea mare, dar e cel mai scăzut număr de titluri noi din ultimii 20 de ani. Editorii au încetinit ritmul publicării după ce anul trecut s-a observat o scădere a tirajelor. Situația e îngrijorătoare, dar nu gravisimă.
E, cumva, o criză generată de editorii care, vreme de decenii, au mizat pe volumul mare de producție literară. Neputînd ști în avans ce și cît va ajunge la cititori, editorii au publicat cu nemiluita, generînd un soi de inflație a cărții care a dus la devalorizarea produsului. Și asta pe fondul unei crize de altă natură: scăderea numărului de cititori sau, mai exact, scăderea interesului pentru lectură. Ofertă excesivă în contextul unei cereri în scădere! Cîte cărți poți publica? Cîte cărți poți cumpăra și citi într un an? Mai mult nu înseamnă, neapărat, mai bine. Această tendință inflaționistă riscă să vulnerabilizeze și mai mult industria literară, aflată oricum sub presiune după criza financiară globală din 2008.
Franța rămîne una dintre țările europene cu cei mai mulți cititori. Potrivit unui studiu din 2017, 91% din francezi se declară cititori în grade diferite (de la o carte citită pe an pînă la peste cincizeci de cărți citite pe an). Profilul „marilor cititori“ (cei care susțin că citesc peste cincisprezece cărți pe an): în general, femei peste 50 de ani. Această categorie socio-demografică a susținut în ultimii ani bunăstarea sectorului editorial. Problema, spune studiul, e însă că deși „marii cititori“ citesc tot mai mult, celelalte categorii sînt tot mai numeroase și tind să abandoneze lectura. Principalul inamic al lecturii nu e televizorul, așa cum s-a crezut multă vreme, nici computerul și rețelele sociale, așa cum susțin unii astăzi, ci (re)structurarea timpilor de activitate: oamenii muncesc tot mai mult și nu apucă să se dedice lecturii decît în perioadele de școlarizare și, eventual, odată ajunși la pensie. Vestea bună pentru editori e că au un grup hardcore căruia să-i adreseze oferta. Vestea proastă e că va fi nevoie de eforturi mari pentru a-i convinge pe ceilalți să citească în continuare – adică pentru a-și păstra publicul.
Dincolo de schimbarea obiceiurilor de lectură se remarcă, în Franța, dar nu numai acolo, o stratificare tot mai accentuată a ofertei de carte. Romanul rămîne în continuare principala opțiune – cel puțin așa spun cercetările –, dar tot mai mulți „consumatori“ de carte caută alte genuri și subgenuri (BD, polar, noir, fantasy etc., ca să nu mai vorbim de cărțile de dezvoltare personală). Ei sînt relevanți statistic, dar nu contează în ecuație pentru (in)succesul la categoria roman. Diversificarea ofertei pare, din această perspectivă, o sursă a slăbiciunii.
Situația de acum, în care numărul de noi apariții a scăzut simțitor, nu poate fi asemuită nici recesiunii, nici deflației: e o încercare de adaptare. Și, dacă unele editoriale din presa franceză anunță (a cîta oară?) moartea cărții tipărite, editorii par mai degrabă optimiști: recolta de toamnă e bună. E drept însă și că editurile mari își asumă tot mai puține riscuri, mizînd pe autori deja confirmați și mai ales pe scriitori disciplinați, care furnizează cel puțin un roman nou o dată la doi ani. În schimb, categoria romanului de debut (cu 82 de titluri noi) rămîne în continuare slabă.
