Made in Taiwan

Publicat în Dilema Veche nr. 946 din 26 mai – 1 iunie 2022
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg

Felul în care Statele Unite se raportează la Taiwan e adesea descris ca fiind „ambiguitate strategică”. Pe scurt, asta înseamnă că Guvernul de la Washington recunoaște că, într-un viitor nespecificat, Taiwanul s-ar putea întoarce sub controlul Beijingului, însă asta se poate întîmpla doar prin mijloace pașnice. Orice tentativă a Chinei de a folosi armele pentru a obține reunificarea s-ar solda cu un răspuns din partea Statelor Unite. Ambiguitatea vine din faptul că administrațiile americane s-au ferit întotdeauna să spună clar dacă ar interveni militar întru apărarea Taipeiului. Singurul lucru cert era că vor furniza ajutor.

Codificată în legea din 1979 privind relațiile cu Taiwanul, strategia aceasta a dat rezultate pînă acum. Partidul Comunist Chinez a emis permanent zgomote agresive la adresa insulei, însă, dincolo de provocări menite să testeze, din cînd în cînd, nervii Taipeiului, nu a făcut nici o tentativă reală de a realiza o unificare cu forța.

Ambiguitatea strategică e, începînd de săptămîna asta, un concept pe cale de dispariție. Într-un discurs rostit la Tokyo, în prezența premierului Japoniei, Fumio Kishida, președintele Joe Biden a spus foarte clar că Statele Unite vor interveni în cazul unei agresiuni a comuniștilor chinezi.

E de notat aici că actualul președinte american are un istoric întreg de declarații oneste care ulterior au fost retractate sau „contextualizate” de către apropiații sau colaboratorii săi. Cea mai recentă – cititorii Dilemei vechi își amintesc probabil – a fost rostită în finalul unui discurs dedicat Ucrainei și ținut la Varșovia în fața unui auditoriu mixt de polonezi și ucraineni. Atunci, Biden  afirma cu subiect și predicat că Vladimir Putin nu poate rămîne la putere în Rusia. În doar cîteva minute, presa era inundată cu precizări și retractări menite să sublinieze că Statele Unite nu urmăresc o schimbare de regim la Moscova.

De data aceasta nu a existat nici o retractare. Consilierii Casei Albe s-au mulțumit să explice că politica americană față de Taiwan nu s-a schimbat. Însă nu și-au contrazis șeful. Ambiguitatea a fost înlocuită o definire mai precisă a detaliilor.

Iar locul ales pentru îngroparea ambiguității strategice nu e nici el întîmplător. Japonia trece, aproape neobservată, printr-o schimbare istorică, abandonînd pozițiile pacifiste și prudente care i-au marcat politica externă după al doilea război mondial în favoarea unor pași în direcția ocupării unui loc mai ferm în arhitectura de securitate a Asiei și a lumii. Orice ezitări ar mai fi avut Guvernul de la Tokyo cu privire la reorientare, ele au fost spulberate de – surpriză! – geniul strategic de la Kremlin. Invazia Ucrainei a injectat adrenalină nu numai în Europa, ci și în Asia. Vom lucra împreună cu Statele Unite pentru a ne asigura că nimeni în Asia de Est nu va face ceea ce făcut Rusia Ucrainei, a spus premierul Kishida. Nu e nici un mister cu privire la destinatarul acestui avertisment.

Mesajul a fost primit la Beijing. Previzibil, cu o enervare destul de nediplomatică. Wang Wenbin, purtător de cuvînt al Ministerului de Externe al Republicii Populare Chineze, a explicat că Guvernul dictatorului Xi Jinping nu crede că e vreun loc de compromis în chestiunea Taiwanului. „China va acționa ferm pentru a-și proteja suveranitatea și interesele de securitate. Și ne ținem de cuvînt”, a spus dl Wang pe un ton ridicat.

Înainte de invadarea Ucrainei erau analiști care estimau că, pînă la sfîrșitul acestei decade, China va încerca să preia controlul asupra Taiwanului. Răspunsul ferm al comunității internaționale – și mai ales cel al Statelor Unite – în fața agresiunii rusești i-a făcut pe mulți să reevalueze această predicție. În urma declarațiilor de la Tokyo are loc o nouă schimbare de atitudine – e o întrebare legitimă dacă nu cumva China se va simți provocată să testeze hotărîrea administrației americane. Asta în condițiile în care toate analizele militare arată că, din punct de vedere militar, China are o putere net superioară în strîmtoarea Taiwan.

Însă, așa cum a constatat și Rusia, proiecția de putere nu e totuna cu exercitarea ei, iar cînd deschizi un front trebuie să îți asumi și consecințele economice. Or, astea sînt incalculabile.

Adevărul e că nimeni nu își permite sau își dorește un nou război, dar nimeni nu poate ști ce zace în mintea dictatorilor acestei lumi. Ca și Putin în trecut, Xi Jinping e pe cale să obțină un al treilea mandat care îi va consfinți probabil statutul de dictator pe viață al Chinei. Predecesorii săi au avut bunul-simț și obligația constituțională să renunțe după două mandate. Xi nu dă nici un semn că ține la tradiția asta. A modificat Constituția și modifică China în conformitate cu ambițiile sale. E recuperarea Taiwanului printre ele? Sigur că da. Cît de departe vrea să meargă? Nimeni nu știe.

Ucraina ne ocupă zilele astea aproape tot timpul. Dar merită, din cînd în cînd, să ne mai uităm și în alte părți. Măcar pentru a evita să fim surprinși dacă într-o zi din acea parte a lumii vine vestea unui nou război. Care s-ar putea să nu fie local.

Dacă pacea lumii ar fi un produs, pe el ar scrie uneori „Made în Taiwan”. Sau, ca să respectăm denumirea oficială, cea care scoate din sărite Beijingul, „Fabricat în Republica China”. Cealaltă Chină, cea democratică.

Teodor Tiță este gazda podcast-ului În Centru pe care îl puteți asculta pe oricare dintre platformele de distribuție (Apple, Spotify, Google etc.): https://open.spotify.com/show/5jSN6amOtenIsHn23aoOLQ.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

cazare costinesti jpg
Cât a plătit un turist pentru 4 nopți în Costinești, lângă Nibiru. Camera i-a surprins pe internauți
Costineștiul este una dintre cele mai aglomerate destinații de pe litoral în această perioadă, iar apropierea de Nibiru a făcut ca locurile de cazare să fie tot mai greu de găsit.
Nicusor Dan  Maia Sandu  MOLDOVA VIZITA OFICIALA DAN SANDU 02Foto INQUAM Photos  (11) jpg
Care sunt șansele ca R. Moldova să renunțe la independență pentru a intra în UE. Scenariul unirii cu România, analizat de presa internațională
Republica Moldova ar putea lua în calcul unirea cu România ca alternativă în cazul în care parcursul său către Uniunea Europeană ar fi blocat, scrie presa internațională.
ai jpg
AI-ul a spart sistemul unei săli de fitness după ce i s-a cerut o simplă rezervare. Ce s-a întâmplat mai departe i-a șocat pe experți
Ce s-a întâmplat după ce un bărbat i-a cerut inteligenței artificiale să facă o simplă rezervare.
afis final cu vernisaj 400x564 jpg
Expoziția „Interferențe culturale româno-bulgare la Dunărea de Jos”, la Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Golești
Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Golești în parteneriat cu Muzeul Județean „Teohari Antonescu” Giurgiu și Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova vă invită să vizitați/admirați expoziția „Interferențe culturale româno-bulgare la Dunărea de Jos”.
Xavier Gravelaine jpg
Fotbaliștii se transferă, familiile se mută. Ce nu se vede niciodată în mercato
Când începe perioada de transferuri, atenția se îndreaptă aproape exclusiv către milioanele plătite pentru fotbaliști și salariile lor. Numai că, în spatele fiecărei mutări de la un club la altul, există o operațiune mult mai puțin spectaculoasă: mutarea unei vieți întregi dintr-un oraș în altul.
Adrian și Dragoș Pavăl FOTO Facebook
Dedeman mărește salariile celor 1.200 de angajați din Grecia după preluarea Praktiker Hellas. Produsele românești, prioritare în magazine
Dedeman a majorat salariile celor aproximativ 1.200 de angajați pe care compania românească îi are în Grecia, după preluarea lanțului de bricolaj Praktiker Hellas.
Vacanta concediu familie FOTO Shutterstock jpg
Vacanța de vară a românilor se mută în toamnă. Cât costă un concediu în septembrie
Tot mai mulți români aleg să își amâne concediul pentru luna septembrie, când temperaturile sunt mai plăcute, stațiunile sunt mai puțin aglomerate, iar prețurile la cazare scad după vârful sezonului.
Design fără titlu (11) png
Răsărit de neuitat la Constanța, de Ziua Marinei. Corul Madrigal a cântat în fața a mii de oameni
De Ziua Marinei Române, Corul Madrigal a susținut la Constanța un concert la răsărit, urmărit de mii de oameni veniți pe litoral încă din zorii zilei.
Ziua Marinei 15 august 9 FOTO Inquam
„Rușine lor!”. Ciprian Ciucu condamnă huiduielile primite de Ilie Bolojan la Constanța: „Cineva trebuia să fie acolo și să reprezinte statul român”
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, îi ia apărarea premierului interimar Ilie Bolojan, după ce acesta a fost huiduit și fluierat în timpul discursului susținut la manifestările organizate de Ziua Marinei, la Constanța.