Made in Taiwan

Felul în care Statele Unite se raportează la Taiwan e adesea descris ca fiind „ambiguitate strategică”. Pe scurt, asta înseamnă că Guvernul de la Washington recunoaște că, într-un viitor nespecificat, Taiwanul s-ar putea întoarce sub controlul Beijingului, însă asta se poate întîmpla doar prin mijloace pașnice. Orice tentativă a Chinei de a folosi armele pentru a obține reunificarea s-ar solda cu un răspuns din partea Statelor Unite. Ambiguitatea vine din faptul că administrațiile americane s-au ferit întotdeauna să spună clar dacă ar interveni militar întru apărarea Taipeiului. Singurul lucru cert era că vor furniza ajutor.

Codificată în legea din 1979 privind relațiile cu Taiwanul, strategia aceasta a dat rezultate pînă acum. Partidul Comunist Chinez a emis permanent zgomote agresive la adresa insulei, însă, dincolo de provocări menite să testeze, din cînd în cînd, nervii Taipeiului, nu a făcut nici o tentativă reală de a realiza o unificare cu forța.

Ambiguitatea strategică e, începînd de săptămîna asta, un concept pe cale de dispariție. Într-un discurs rostit la Tokyo, în prezența premierului Japoniei, Fumio Kishida, președintele Joe Biden a spus foarte clar că Statele Unite vor interveni în cazul unei agresiuni a comuniștilor chinezi.

E de notat aici că actualul președinte american are un istoric întreg de declarații oneste care ulterior au fost retractate sau „contextualizate” de către apropiații sau colaboratorii săi. Cea mai recentă – cititorii Dilemei vechi își amintesc probabil – a fost rostită în finalul unui discurs dedicat Ucrainei și ținut la Varșovia în fața unui auditoriu mixt de polonezi și ucraineni. Atunci, Biden  afirma cu subiect și predicat că Vladimir Putin nu poate rămîne la putere în Rusia. În doar cîteva minute, presa era inundată cu precizări și retractări menite să sublinieze că Statele Unite nu urmăresc o schimbare de regim la Moscova.

De data aceasta nu a existat nici o retractare. Consilierii Casei Albe s-au mulțumit să explice că politica americană față de Taiwan nu s-a schimbat. Însă nu și-au contrazis șeful. Ambiguitatea a fost înlocuită o definire mai precisă a detaliilor.

Iar locul ales pentru îngroparea ambiguității strategice nu e nici el întîmplător. Japonia trece, aproape neobservată, printr-o schimbare istorică, abandonînd pozițiile pacifiste și prudente care i-au marcat politica externă după al doilea război mondial în favoarea unor pași în direcția ocupării unui loc mai ferm în arhitectura de securitate a Asiei și a lumii. Orice ezitări ar mai fi avut Guvernul de la Tokyo cu privire la reorientare, ele au fost spulberate de – surpriză! – geniul strategic de la Kremlin. Invazia Ucrainei a injectat adrenalină nu numai în Europa, ci și în Asia. Vom lucra împreună cu Statele Unite pentru a ne asigura că nimeni în Asia de Est nu va face ceea ce făcut Rusia Ucrainei, a spus premierul Kishida. Nu e nici un mister cu privire la destinatarul acestui avertisment.

Mesajul a fost primit la Beijing. Previzibil, cu o enervare destul de nediplomatică. Wang Wenbin, purtător de cuvînt al Ministerului de Externe al Republicii Populare Chineze, a explicat că Guvernul dictatorului Xi Jinping nu crede că e vreun loc de compromis în chestiunea Taiwanului. „China va acționa ferm pentru a-și proteja suveranitatea și interesele de securitate. Și ne ținem de cuvînt”, a spus dl Wang pe un ton ridicat.

Înainte de invadarea Ucrainei erau analiști care estimau că, pînă la sfîrșitul acestei decade, China va încerca să preia controlul asupra Taiwanului. Răspunsul ferm al comunității internaționale – și mai ales cel al Statelor Unite – în fața agresiunii rusești i-a făcut pe mulți să reevalueze această predicție. În urma declarațiilor de la Tokyo are loc o nouă schimbare de atitudine – e o întrebare legitimă dacă nu cumva China se va simți provocată să testeze hotărîrea administrației americane. Asta în condițiile în care toate analizele militare arată că, din punct de vedere militar, China are o putere net superioară în strîmtoarea Taiwan.

Însă, așa cum a constatat și Rusia, proiecția de putere nu e totuna cu exercitarea ei, iar cînd deschizi un front trebuie să îți asumi și consecințele economice. Or, astea sînt incalculabile.

Adevărul e că nimeni nu își permite sau își dorește un nou război, dar nimeni nu poate ști ce zace în mintea dictatorilor acestei lumi. Ca și Putin în trecut, Xi Jinping e pe cale să obțină un al treilea mandat care îi va consfinți probabil statutul de dictator pe viață al Chinei. Predecesorii săi au avut bunul-simț și obligația constituțională să renunțe după două mandate. Xi nu dă nici un semn că ține la tradiția asta. A modificat Constituția și modifică China în conformitate cu ambițiile sale. E recuperarea Taiwanului printre ele? Sigur că da. Cît de departe vrea să meargă? Nimeni nu știe.

Ucraina ne ocupă zilele astea aproape tot timpul. Dar merită, din cînd în cînd, să ne mai uităm și în alte părți. Măcar pentru a evita să fim surprinși dacă într-o zi din acea parte a lumii vine vestea unui nou război. Care s-ar putea să nu fie local.

Dacă pacea lumii ar fi un produs, pe el ar scrie uneori „Made în Taiwan”. Sau, ca să respectăm denumirea oficială, cea care scoate din sărite Beijingul, „Fabricat în Republica China”. Cealaltă Chină, cea democratică.

Teodor Tiță este gazda podcast-ului În Centru pe care îl puteți asculta pe oricare dintre platformele de distribuție (Apple, Spotify, Google etc.): https://open.spotify.com/show/5jSN6amOtenIsHn23aoOLQ.