Logica cifrelor mari
În Franţa, discuţiile pe marginea bugetului de stat de anul viitor riscă să producă noi frămîntări politice. Un domeniu iese în evidenţă măcar pentru că pare să întrunească un larg consens: cultura. Franţa, „patria“ excepţiei culturale, alocă aproximativ 1,3% din PIB pentru cultură. Asta înseamnă aproximativ zece miliarde de euro. Este al treilea an consecutiv cînd fondurile alocate acestui domeniu rămîn neschimbate.
Cea mai mare parte a acestor fonduri se va îndrepta către audiovizualul public (3,8 miliarde). Bugetul alocat pentru patrimoniu se ridică la 326 de milioane de euro. Cu aceşti bani se vor restaura în jur de 6000 de obiective. O linie specială de finanţare este dedicată „marilor proiecte“ de restaurare. Intenţia ministrului Culturii este de a „sanctuariza“ bugetul pentru patrimoniu – acesta e termenul folosit de Françoise Nyssen –, adică de a l face intangibil.
Pentru programul de vouchere culturale dedicate tinerilor se vor aloca 34 de milioane de euro. Însă, dincolo de această alocaţie, statul susţine şi un program de educaţie culturală în valoare de aproape 120 de milioane de euro: cu aceste fonduri, şcolile vor putea organiza vizite ghidate la muzee, teatre, concerte etc.
Accesul egal la cultură pe întreg teritoriul Franţei e una dintre preocupările ministerului din ultimii ani. În ciuda infrastructurii culturale extinse, încă există dificultăţi de acces în unele zone. Pentru a promova dezvoltarea unor proiecte culturale în regiunile defavorizate s a creat un program special, în valoare de 6,5 milioane de euro. Prin programul „Culture près de chez vous“ („Cultura aproape de voi“) peste 500 de obiecte de artă de mare valoare vor fi împrumutate micilor muzee locale. Pentru dotarea bibliotecilor s-au alocat în jur de 90 de milioane de euro. Una dintre condiţii: prelungirea programului de lucru cu încă două ore, pentru ca şi adulţii angajaţi, nu doar elevii şi studenţii, să aibă acces la aceste servicii.
În fine, pentru susţinerea creaţiei culturale se acordă o finanţare de 780 de milioane de euro.
Zece miliarde de euro pentru cultură e o sumă mare, chiar şi pentru Franţa. Dar angajamentul statului în acest domeniu nu e întîmplător. Şi nu e văzut de decidenţii politici ca o modalitate de a susţine partea nesustenabilă a economiei. De fapt, subvenţia pentru cultură e mai degrabă o investiţie. Industriile culturale şi creative produc mai mult decît industria auto. Sună încurajator. Dar nu te poţi baza pe cultură pentru a relansa economia. Franţa e azi într-o situaţie care-i permite să mizeze pe creaţie şi pentru că, chiar şi în anii de criză economică, a continuat să investească în cultură.
Fără legătură directă cu dezbaterile pe marginea bugetului pentru cultură, Le Monde publică un articol de analiză despre Grand Palais. Edificiul construit pentru expoziţia universală de la Paris din 1900 este un enorm centru expoziţional şi de congrese, şi este clasat monument istoric. E una dintre clădirile-reper ale Capitalei, un complex muzeal care atrage anual în jur de trei milioane de vizitatori. Grand Palais are însă nevoie de reparaţii. Se estimează că renovarea va costa în jur de 470 de milioane de euro. E rezonabil ca statul să susţină aceste costuri? – se întreabă Le -Monde. Ar fi cîteva argumente. Pe de o parte, Grand Palais e o clădire emblematică pentru arhitectura începutului de secol XX. Era de-a dreptul futuristă la inaugurare şi şi-a păstrat pînă astăzi aerul provocator şi modern. Acoperişul din şine de oţel şi sticlă e, în continuare, un element remarcabil. În plus, odată cu lucrările de renovare, clădirea va fi extinsă astfel încît va putea primi mai mulţi vizitatori. Sînt, însă, şi destule argumente împotriva planului de renovare. Primul e costul exorbitant al lucrărilor. Al doilea – oportunitatea: Grand Palais a trecut deja, în cei peste o sută de ani de la construire, prin două etape de consolidare, ambele foarte costisitoare. În fine, Le Monde se întreabă dacă şantierul chiar se va termina la timp, adică pînă în 2024, atunci cînd la Grand Palais sînt programate două competiţii sportive în cadrul Jocurilor Olimpice. Nu cumva acest elan de a construi şi de a reconstrui la scară tot mai gigantică e un semn de schizofrenie? – se mai întreabă Le Monde.
Privind dinspre România, e, într-adevăr, cel puţin un semn de schizofrenie să aloci atîtea fonduri pentru proiecte culturale de dimensiuni faraonice. Dar nu e oare un gest încă şi mai schizofrenic să plăteşti 700.000 de euro într-o singură seară pentru o petrecere a sectorului 5 cînd, în rest, nu îţi permiţi să susţii nimic durabil sau valabil? În logica asta a cifrelor mari, ce rămîne pentru societate după ce se termină banii?
