Locul în care democrația liberală s-a dus să moară
Pentru Bulgaria, guvernul lui Kiril Petkov a reprezentat o gură de aer proaspăt. Instalat la putere la finalul anului trecut, cabinetul Petkov a promis ferm o ruptură cu trecutul de corupție și guvernare ineficientă. Teoretic, Petkov avea datele necesare pentru o poveste de succes. Absolvent de Harvard, lider al unui partid nou și reformist, noul premier promitea să scrie un nou capitol în istoria politică a țării. Însă la începutul acestei săptămîni cabinetul lui Petkov se afla pe marginea prăpastiei, iar premierul căuta disperat cîțiva deputați care să îi completeze majoritatea în Parlament după ce unul dintre partidele din coaliție își anunțase plecarea, acuzînd Guvernul că are o atitudine prea prietenoasă față de tentativele Macedoniei de Nord de a se apropia de Uniunea Europeană. Păleala naționalistă a bulgarilor legată de Macedonia e un subiect care merită probabil o atenție mai mare, dar acesta e subiect pentru altă dată.
Petkov s-a remarcat prin cîteva lucruri care publicului român îi sînt familiare. O atitudine pro-occidentală fermă și o strategie de tip elefant între porțelanuri în politica internă. A oferit bulgarilor capul ministrului Apărării atunci cînd acesta din urmă s-a trezit vorbind despre războiul din Ucraina folosind linii parcă împrumutate din propaganda rusă, iar pe linia anticorupției a făcut eforturi pentru trimiterea în justiție a fostului premier și figură dominantă a politicii de la sud de Dunăre, Boiko Borisov. Arestarea lui Borisov s-a terminat printr-un eșec, din nou pe model românesc, pentru că instanțele au constatat că procurorii nu prea respectaseră legea. E probabil relevant faptul că tentativa ratată de trimitere a lui Borisov în fața justiției a avut loc la scurt timp după ce Laura Codruța Kövesi, șefa Parchetului European, vizitase Sofia.
Cu o criză guvernamentală se confruntă și Cehia, unde, la fel ca în Bulgaria, o coaliție care a promis reforme liberale și anticorupție își pune întrebări cu privire la viitor. De data asta, cumva ironic, dar nu neașteptat, e vorba de un scandal de corupție în care este actorii fac parte dintr-unul dintre partidele aflate la putere. Fără să fie implicat direct, ministrul Educației, Petr Gazdík, a demisionat deja, dar un viceprimar al Pragăi și-a petrecut noaptea de duminică în închisoare. Din umbră pîndește Andrej Babis, fostul premier, care vede o oportunitate de a reveni la putere după ce, în octombrie, pierduse alegerile pe motive de… corupție.
Adăugați la cele două exemple de mai sus și deriva autoritarist-securistică din România sub înaltul patronaj al președintelui Iohannis, victoria electorală a animalului de casă al președintelui Putin în Ungaria și semi-abandonul Bruxelles-ului în cazul polonezilor pentru a obține imaginea unui Est european în care democrația liberală suferă probabil cea mai gravă și mai puțin discutată criză din ultimii ani.
Sub apăsarea unei tot mai intense crize economice, augmentate serios de războiul din Ucraina, liberalii și pro-occidentalii din Estul continentului se clatină. Odată cu ei suferă și speranțele că aceste societăți vor reuși să se consolideze ca democrații stabile, prospere și funcționale. Nu asistăm la un sfîrșit de lume, dar avem cu siguranță de-a face cu o întoarcere spre trecut. De altfel, vorbind despre situația din Cehia, un analist citat de Politico găsește suficiente asemănări cu anii ’90 cît să estimeze că încrederea în politicieni se va transforma destul de rapid în cinism.
Însă dacă e cinism pe undeva, asta se vede cel mai bine în România și nu atît la nivelul populației, cît la nivelul elitelor conducătoare. Proiectele de legi ale siguranței naționale pentru care nimeni nu și-a asumat încă paternitatea concretă sînt cea mai bună dovadă că undeva în interiorul statului român există un filon de autoritarism care refuză să dispară. Învestit cu voturile a milioane de cetățeni care n-au cerut niciodată să trăiască într-o țară în care serviciile secrete țin loc de instituții democratice, președintele Iohannis se face că plouă și promite aproape ironic că totul va fi bine. Reacția mai degrabă anemică a societății arată că anticorpii nu mai sînt nici ei ce au fost și pune în perspectivă cumva și reacția de acum cîțiva ani la Ordonanța 13. Nu poți să nu te întrebi dacă masivele demonstrații de atunci n-au fost cumva o banală manifestare de antipatie la adresa lui Liviu Dragnea și mai puțin un răspuns al unui corp sănătos la o infecție pe cale să se răspîndească. Ordonanța 13 scăpa niște infractori de închisoare, actualele proiecte de legi ale siguranței naționale merg mult mai departe de atît și vor crea, dacă sînt adoptate în forma actuală, o clasă întreagă de indivizi aflați deasupra legii și a societății. Mai mult, le pun acestora la îndemînă instrumente de control ce par mai degrabă inspirate din Rusia pe care o folosesc ca alibi decît din democrațiile vechi.
În absența unei corecții de curs, Estul european va deveni un spațiu politic tare neplăcut. Și, dacă tot invocăm pînă la greață și pentru orice pericolul rusesc, poate ar fi bine să constatăm că modelul rusesc este implementat chiar de cei care pretind că îl combat.
Teodor Tiță este gazda podcast-ului În Centru pe care îl puteți asculta pe oricare dintre platformele de distribuție (Apple, Spotify, Google etc.): https://open.spotify.com/show/5jSN6amOtenIsHn23aoOLQ.
