Limbile noastre

Moartea ultimului vorbitor al limbii tribului Eyak din Alaska provoacă un articol splendid în The Economist.* N-aş fi crezut că vestea dispariţiei unei limbi mă poate emoţiona într-atît! Nu sînt dintre cei care cred că o limbă este o Weltanschauung şi, prin urmare, că moartea unei limbi văduveşte iremediabil spiritul umanităţii. Dar sînt printre cei care " vorba unui proverb ceh care anonimizează, de fapt, un mare scriitor latin " cred că a învăţa o limbă străină, indiferent de ea, duce la dobîndirea unui suflet în plus. O limbă este un suflet sau, măcar, prilej de îmbogăţire interioară a oricui. De aceea mă simt vag trist cînd citesc despre limbi dispărute. În teorie, există o diferenţă între limbile moarte şi cele dispărute. Primele sînt acele limbi care nu se mai vorbesc ca primă limbă, nu mai există ca limbi "native" " cum am traduce cam barbar din engleză " în nici o comunitate. De pildă, latina este o limbă moartă " există mulţi vorbitori de latină, dar nici unul nu o cunoaşte ca primă limbă învăţată. Limbile dispărute sînt cele pe care nu le mai vorbeşte absolut nimeni. Aşa cum, de curînd, a devenit limba eyak. Dispariţia limbilor sau, măcar, moartea lor este un fenomen al postmodernităţii. Acum, în ziua în care scriu acest articol, etnologii şi antropologii numără precis 6909 limbi vii şi ne asigură că secolul viitor va cunoaşte, doar, aproximativ 600. În suta de ani care urmează, 90% dintre limbile planetei se vor stinge. Tehnologia şi hărnicia antropologilor vor face ca multe dintre ele să fie înregistrate, poate chiar serios conservate într-un fel sau altul pînă atunci, dar oamenii nu le vor mai vorbi în chip natural. Ceea ce se întîmplă este, de fapt, inversul mitului Babel. Dacă în illo tempore oamenii or fi umblat străini unii de ceilalţi pentru că limbile li s-au "amestecat" la un moment dat (Facerea, cap.11), în vremurile noastre ne înţelegem tot mai mulţi cu tot mai mulţi. Probabilitatea de a nu te înţelege cu un străin întîlnit întîmplător într-unul din marile hub-uri de transport ale lumii, pe holurile uneia dintre universităţile planetei sau pe străzile cele mai turistice ale civilizaţiei noastre este tot mai redusă. Mă grăbesc să adaug, pentru cei ce se simt deja invitaţi la reflecţii despre condiţia contemporană a omului, că această crescută comunicabilitate a mediului social actual nu rezolvă deloc problema singurătăţii " după unii, dimpotrivă, chiar o amplifică şi o cronicizează în mod paradoxal. În orice caz, e greu de evaluat dacă scăderea drastică a numărului de limbi vii este o veste bună sau rea. Evident, cu un fel de spirit conservaţionist-ecologist, ne-am grăbi să deplîngem dispariţia unei limbi. În fond, o limbă este produsul unui efort intelectual creativ extraordinar. O limbă este un sistem coerent în sine, capabil să asigure deopotrivă comunicarea informaţională, dar şi emoţională de care o comunitate are nevoie. O limbă este, de aceea, şi un element identitar fundamental. Iată de ce, la extincţia unei limbi, se aude un requiem al spiritului omenirii, pentru că ceva din ea a murit. Articolul evocat, care mi-a provocat aceste rînduri, face parte din corul de lamentaţii de acest gen. Pe de altă parte însă, faptul că sînt tot mai puţine limbi nu trebuie deloc considerat ca fiind ceva negativ. Repet, ne putem înţelege mai uşor unii cu alţii, iar limbile rămase pot să se consolideze şi să-şi lărgească spaţiul de răspîndire. Pe de altă parte, statutul de lingua franca al limbii engleze se consolidează tot mai mult. Sigur, e vorba despre o anume limbă engleză. Václav Havel lămurea lucrurile evidenţiind că există trei limbi engleze pe lumea asta. Prima este aceea pe care o vorbesc englezii între ei, la Londra. Din ea, noi ceilalţi înţelegem cam jumătate. Apoi, există engleza americană, cea care se vorbeşte în filmele hollywoodiene sau se cîntă în muzica rock şi din care înţelegem imediat cam 75%. În fine, mai există acea engleză universală pe care o vorbesc pe un aeroport italian un coreean şi un danez cînd se întîlnesc întîmplător. Această engleză este înţeleasă şi vorbită de toţi. Aş cuteza să mai adaug la idiomul universal descris de Havel şi o a patra formă a englezei, poate derivată din a treia. Este engleza computerului şi a Internetului, pe care o ştiu, de asemenea, miliarde de oameni născuţi sub stele cît se poate de depărtate între ele. În diplomaţie, trecerea de la limba franceză la limba engleză ca instrument principal de comunicare a dus la schimbări serioase. Această înlocuire s-a produs relativ repede, imediat după Al Doilea Război Mondial, iar apariţia Organizaţiei Naţiunilor Unite (care, deşi admite cinci limbi oficiale, zise "de lucru", funcţionează mai ales cu limba engleză) a stimulat victoria englezei. Odată cu dominaţia limbii engleze, a crescut dinamismul şi a pălit formalismul în relaţiile internaţionale. Americanii au intrat definitiv în scenă ca superputere şi au schimbat serios agenda, dar şi stilul lumii. Dar despre impactul englezei asupra felului de a face politică externă vs stilul şi abordarea care însoţeau franceza, sper să am ocazia să revin cît de curînd. * "When nobody understands" în The Economist, din 23 octombrie a.c. " http://www.economist.com/world/international/ displaystory.cfm?story_id=E1_TNQRPQVT