Limba puterii sau a contra-puterii
"Francezii par angajaţi într-o luptă de ariergardă pe continent şi în lume, oscilînd între apropieri ezitante şi izbucniri arogante (vezi Chirac către est-europeni, cu Ťaţi pierdut o bună ocazie să tăceţi»). Din motive evidente, precum demografia, limba franceză pierde în favoarea altora, ca engleza sau spaniola (...). Este de neînţeles de ce oameni precum Chirac leagă azi imaginea ţării lor de iniţiative ridicole şi nefuncţionale, precum crearea cu bani de la buget de replici francofone la Google şi CNN sau epurarea limbii de neologisme prin lege. Asta, cînd sînt atîtea domenii în care Franţa este lider mondial, ce pot fi promovate ca lecţii de bună practică: excelente servicii publice, multinaţionale de mare succes, premiere tehnologice, o lungă tradiţie în ştiinţă şi explorare, cea mai vizitată ţară din lume (75 de milioane de turişti pe an, mult înaintea SUA, cu doar 50 de milioane; o fi vreun motiv pentru care toţi oamenii aştia vin să vadă Franţa, nu?). Dincolo de problemele ştiute, sînt multe lucruri care merg bine în Hexagon, anume chiar acelea care se bizuie pe globalizare, francezii demonstrînd că se numără printre cîştigători în această cursă. Paradoxal, în loc să radieze energie şi optimism cum te-ai aştepta, elita politico-intelectuală franceză are tot timpul un aer provincial, trist şi înţepat: în perpetuă defensivă, dezvoltă paranoia de cetate asediată, deşi atacatori nu există. De exemplu, stăpînit de această maladie intelectuală, fostul premier Lionel Jospin este de părere că Ťdacă franceza nu mai poate fi limba puterii, atunci trebuie să fie limba contra-puterii». Este exact tentaţia căreia trebuie să-i reziste Franţa: aceea de a se cantona într-o previzibilă litanie anti-globalistă şi antiamericană, ca o bătrînă curtezană care se agaţă de singurul refren cu priză la puţinii admiratori rămaşi. Bine ar fi ca zilele astea, la Bucureşti, să se demonstreze că Organizaţia Francofoniei este mai mult decît un forum de vorbe goale sau o linie Maginot simbolică împotriva Commonwealth. Dacă Chirac cheltuieşte un miliard de euro pe an doar pentru a avea audienţă la tiradele sale împotriva inamicilor iluzorii (Ťmondializarea», neoliberalismul etc.), atunci sînt bani aruncaţi. Dar o Franţă destinsă şi optimistă, cu idei fezabile pentru Balcani, Transnistria, Africa sau orice altceva, poate fi un model de urmat. Impresia mea este că antreprenorii francezi, versatili şi poligloţi, deşi priviţi cu scepticism la ei acasă, îşi fac din plin datoria în a ţine sus steagul tricolor. În schimb, politicienii şi liderii de opinie francezi au mari restanţe în direcţia asta." (Sorin Ioniţă, Evenimentul zilei, 26 septembrie crt.) (C.G.)
